Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cum își extinde China influența economică în Africa. Cazul Djibouti

djibuti.png

Image source: 
AFP via France24

Djibouti, țară în care recent au avut loc alegeri prezidențiale, reprezintă un punct strategic pe plan internațional. Fosta colonie franceză este adesea prezentată ca o țară care depinde acum de China din punct de vedere economic. Dar realitatea este mult mai complexă, iar această mică țară din Africa poate reprezenta un foarte bun studiu de caz privind avantajele dar și limitele politicii de investiții externe prin care Beijingul încearcă să-și extindă aria de influență la nivel mondial.

Președintele Ismaïl Omar Guelleh candidează pentru cel de-al cincilea mandat, iar în urma alegerilor prezidențiale care au avut loc vineri, 9 aprilie, China ar trebui să își păstreze controlul economic asupra acestei mici țări din Cornul Africii.

În unele privințe, istoria relațiilor dintre Djibouti și Beijing este emblematică pentru ambițiile chineze pe scena internațională, pentru modul în care puterea asiatică își folosește noile „drumuri de mătase” pentru a-și extinde rețeaua de influență economică și pentru a-și consolida statutul de cel mai mare investitor de pe continentul african.

Singura bază militară permanentă a Chinei în străinătate

Astfel ni se prezintă povestea unei mici țări africane, lipsită de resurse naturale, care și-a deschis larg brațele în fața puterilor străine de mai bine de douăzeci de ani cu scopul de a-și valorifica poziționarea geografică unică în golful Tadjourah, cu deschidere strategică la Marea Roșie.

Această fostă colonie franceză, independentă din 1977, a profitat de generozitatea financiară a Chinei până a ajuns într-o situație de dependență economică riscantă care „îi amenință din nou autonomia”, relatează Sonia Le Gouriellec, conferențiar în științe politice la Universitatea Catolică din Lille, cercetătoare în cadrul institutului IRSEM (Institut de recherche stratégique de l’École militaire) și autoarea lucrării „Djibouti: diplomația gigant a unui stat mic” (Djibouti: la diplomatie géant d’un petit État), în revista Défense Nationale.

Nivelul de cooperare dintre gigantul asiatic și acest teritoriu minuscul cu aproape un milion de locuitori a ieșit la iveală abia la 1 august 2017. În acea zi, China și-a inaugurat baza militară din Djibouti, singura bază permanentă a Armatei de Eliberare a Poporului din afara Chinei. Cei 400 de soldați s-au instalat la doar șapte kilometri de baza militară americană și nu departe de cele ale Franței, Japoniei și Italiei.

Dar, spre deosebire de alte țări care se află acolo din motive de securitate, cum ar fi lupta împotriva pirateriei în Golful Aden și supravegherea traficului maritim înspre Canalul Suez, China dorește să adauge un plus simbolic prezenței sale în Djibouti.

China a pus ochii pe Djibouti de la începutul anilor 2000. A investit în construcția de stadioane, școli, în renovarea drumurilor sau a clădirilor oficiale, precum cea a Ministerului Afacerilor Externe. Odată cu venirea la putere a lui Xi Jinping în 2012 și transformarea diverselor investiții chineze din străinătate într-un program de mari dimensiuni, efortul financiar s-a intensificat.

Cele trei realizări emblematice ale lu Xi Jinping sunt marele port polivalent din Doraleh, linia de cale ferată dintre Djibouti și Etiopia și conducta de petrol care ajunge până în Addis Abeba, capitala Etiopiei.

La acestea trebuie adăugată inaugurarea, în 2018, a regiunii de comerț liber Djibouti care, pe termen lung, va deveni cea mai mare din toată Africa, finanțată în mare parte cu împrumuturi din partea Chinei. În total, China a alocat 14 miliarde de dolari pentru investiții și împrumuturi acordate statului Djibouti între 2012 și 2020.

Chinezii sunt bineveniți

Beijingul a mizat foarte mult pe acest stat din Cornul Africii, deoarece „îi permite să adauge o etapă africană – într-una dintre puținele țări din regiune stabile din punct de vedere politic – la importanta sa rețea de „rute maritime” de mătase”, subliniază un expert britanic al regiunii din Cornului Africii, contactat de echipa postului de televiziune francez France 24 și care a preferat să rămână anonim.

De asemenea, acest stat este „un cap de pod către interiorul continentului și către țări mult mai interesante din punct vedere economic, precum Etiopia”, remarcă Gérard Prunier, istoric la Institutul lumilor africane, contactat de echipa France 24.

Linia de cale ferată dintre Djibouti și Addis Abeba are și ea un scop strategic. „De la conflictul cu Eritreea din 2000, singura cale sigură pentru exporturile etiopiene este prin portul Djibouti și, prin urmare, mărfurile trebuie transportare pe calea ferată construită de chinezi”, explică Zach Vertin, analist în politica externă și consilier special al misiunii americane în cadru ONU, într-un articol despre investițiile Chinei în Djibouti, publicat în iunie 2020.

Însă China nu și-a impus prezența în această fostă colonie franceză. Într-adevăr, „la început a fost un atu politic pentru președintele Ismaïl Omar Guelleh”, amintește Thierry Pairault, sinolog în cadrul Centrului Național Francez de Cercetări Științifice (CNRS) și specialist în relațiile dintre China și Africa.

În primul rând pentru că țara avea în mod evident nevoie de finanțare și „nu era nimeni altcineva la care să apelăm”, a explicat expertul. Dar și pentru că această relație i-a permis președintelui să vândă proiectul de transformare economică a țării „într-un fel de Singapore din Africa”, scrie Zach Vertin.

Banii din partea Chinei i-au permis președintelui să asigure stabilitatea economică și pacea socială, care contribuie la explicarea longevității regimului său autoritar, adaugă expertul american.

Un „mariaj care se destramă”

De-a lungul anilor, „a existat totuși un fel de răcire a relației, ca un mariaj care se destramă”, afirmă istoricul Gérard Prunier. În primul rând din cauza îndatorării, deoarece 70% din totalitatea datoriilor statului Djibouti îi revin Chinei, ceea ce ar pune mica țară africană într-o situație de inferioritate ce îi poate periclita suveranitatea, potrivit unor observatori.

Aceștia se tem că Djibouti va suferi aceeași soartă ca Sri Lanka, care, în 2017, a trebuit să cedeze controlul asupra principalului său port către companiile chineze, deoarece țara nu a putut rambursa împrumuturile care i-au fost acordate.

În opinia experților intervievați de France 24, Djibouti nu este Sri Lanka. „China a învățat din propriile greșeli făcute în Sri Lanka și acum este pregătită să renegocieze datoriile, deoarece nu vrea să fie considerată personajul negativ al poveștii”, afirmă specialistul britanic al regiunii din Cornul Africii.

A sosit momentul să se facă bilanțul tuturor acestor investiții ale Chinei, iar Djibouti nu este sigură ca va mai beneficia de acest avantaj. Toate aceste proiecte majore de infrastructură au ajutat la dezvoltarea țării? Portul din Doraleh, de exemplu, nu a făcut prea multe pentru ocuparea forței de muncă la nivel local, efortul „fiind în esență îndreptat spre exterior”, remarcă Thierry Pairault. Cu alte cuvinte, companiile chineze sunt cele care beneficiază de aceste proiecte.

În plus, populația locală începe să se întrebe pe ce s-au cheltuit toate aceste miliarde de dolari din investiții. „Banii chinezilor au avut un impact limitat pentru locuitorii din Djiboutin”, confirmă politologul britanic. Dacă autoritățile nu reușesc să demonstreze că toate aceste investiții favorizează dezvoltarea generală a țării, China ar putea deveni un adevărat handicap politic.

Nici chinezii nu mai sunt la fel de entuziasmați ca la început. Unele realizări, cum ar fi calea ferată care face legătura cu Etiopia, nu se arată a fi rentabile. „Chinezii își dau seama că proiectele pe care le-au finanțat nu sunt tocmai credibile ca să mențină situația pe linia de plutire”, afirmă Thierry Pairault.

În plus, „ei încep să se simtă din ce în ce mai constrânși, cu americanii alături și francezii care sunt privilegiați”, adaugă Gérard Prunier.

Însă, această răcire a relației nu pune sub semnul întrebării prezența chinezilor în Djibouti. „Djibouti rămâne un element important al „drumurilor de mătase”, afirmă expertul britanic.

Pe de altă parte, această răcire permite altor țări să-și avanseze pionii economici. „Nicio altă putere nu este capabilă să înlocuiască Beijingul în ceea ce privește împrumuturile bănești, dar este posibil ca Djibouti să-și diversifice sursele de aprovizionare”, declară Thierry Pairault. Ceea ce ar putea fi în avantajul companiilor franceze.

 

Traducere de Andreea Sefciuchevici după analiza France24