
Politică
Convoaiele militare rusești din apropierea granițelor stârnesc panică în Ucraina
ucraina.png

Tunuri, camioane și vehicule blindate traversează podul care leagă Rusia de peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014. Un video, publicat pe 29 martie într-un grup de discuții al locuitorilor din regiunea Krasnodar (din apropiere de Crimeea) de pe aplicația Telegram Messenger, a fost preluat de mai multe grupuri media, unele trăgând un semnal de alarmă cu privire la un „atac” din partea Rusiei.
Mai multe elemente din materialul video fac posibilă identificarea podului Crimeei, construit în 2018 peste strâmtoarea Kerci pentru a face legătura între peninsula și continent: prezența unei căi ferate paralele cu carosabilul, forma felinarelor și plăcuțelor roșii reflectorizante de pe glisiera care desparte cele două sensuri de mers.
Într-un video publicat pe 16 mai 2018 de către internauți care au filmat trecerea peste pod regăsim aceste trei elemente. Cu ajutorul serviciului Google Maps, putem deduce că destinația convoiului militar rus este Crimeea.
Potrivit serviciului de presă din regiunea militară din sudul Rusiei, este vorba doar de niște exerciții militare. Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, a afirmat la 1 aprilie că aceste mișcări nu prezintă nicio amenințare. În aceeași zi, președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski a denunțat aceste acțiuni, catalogându-le drept „demonstrații de forță” și „provocări” din partea Rusiei.
Autoritățile de la Kiev au anunțat că Ucraina și Marea Britanie vor desfășura în vara acestui an exerciții militare comune în prezența trupelor NATO. Autoritățile republicilor autoproclamate Donețk și Luhansk au anunțat la rândul lor că se tem de intervenția militară ucraineană în regiunea Donbas în aprilie.
Potrivit cotidianului american New York Times, în jur de 4.000 de soldați ruși au fost trimiși recent în apropierea granițelor ucrainene. Aceste mișcări de mare amploare, alături de echipamentele militare aflate la vedere au fost surprinse de mai mulți internauți și publicate pe rețelele de socializare.
Vehicule militare în regiunile de frontieră din estul Ucrainei
Peninsula Crimeea nu este singura zonă care prezintă interes: desfășurările militare s-au înmulțit și în alte regiuni de frontieră cu Ucraina. Unele convoaie au circulat cu plăcuțele de înmatriculare în mod deliberat ascunse, așa cum se poate observa în acest video realizat în regiunea Rostov și postat pe Twitter pe 2 aprilie:
Blogul rus Conflict Intelligence Team a reușit să ofere o locație exactă, și anume în apropierea orașului Rostov-pe-Don, pe autostrada M-4, la 90 de kilometri de granița cu Ucraina. Cu ajutorul serviciului Google Street View recunoaștem panourile publicitare și clădirile aflate de-o parte și de alta a drumului. Video-ul arată convoiul care se deplasează spre nord, unde autostrada face legătura cu granița.
În regiunea Voronej, o altă regiune de frontieră cu Ucraina, alte convoaie au fost filmate de către internauți. În acest video, publicat pe TikTok pe 5 aprilie, un șofer surprinde un șir de camioane care transportă vehicule blindate, înainte de a descoperi cu stupoare aproximativ cincizeci de vehicule și zeci de soldați adunați de-a lungul unei căi ferate.
Echipa Les Obervateurs a postului de televiziune francez France 24, a reușit să afle locația exactă pornind de la video-ul postat pe TikTok: orașul Voronej, în apropierea gării Maslovka. Blogul Conflict Intelligence Team a ajuns la aceeași concluzie.
Apelând din nou la Google Street View recunoaștem cele două stații de autobuz aflate față în față, cele două clădiri albastre în fundal și casa roz din față. Un șir de vehicule militare se apropie din sens opus, dezvăluind locul în care se adună trupele. Forma și culoarea neagră a plăcuțelor de înmatriculare a vehiculelor, în acest caz vizibile în întregime, confirmă că acestea aparțin armatei ruse.
Elicoptere filmate de locuitorii regiunii Rostov
Pe lângă vehiculele militare văzute pe drumuri, zeci de elicoptere au fost filmate de locuitorii din regiunea Rostov. În acest video postat pe TikTok pe 30 martie, putem observa cinci elicoptere care survolează o clădire oficială:
Este vorba de tribunalul orașului Salsk, aflat la 300 de kilometri de granița cu Ucraina. Clădirea poate fi identificată datorită fațadei bej cu dungi gri și a felinarelor negre aflate de o parte și de alta a intrării.
Un alt video postat pe 31 martie pe TikTok era însoțit de descrierea „Regiunea Rostov, 16 elicoptere zboară spre Ucraina”. Potrivit unui comentariu la o altă postare de pe TikTok a autorului acestui video, utilizatorul pare să locuiască în orașul Salsk.
În comentariile acestor video-uri, internauții susținători ai Rusiei și ai Ucrainei au făcut schimb de replici ostile în legătura cu acest conflict.
Escaladarea tensiunilor în 2021
Exercițiile militare rusești din apropierea graniței cu Ucraina se desfășoară pe fondul escaladării tensiunilor din regiunea Donbas de la începutul anului. Din ianuarie, 21 de soldați ucraineni au fost uciși la granița dintre Ucraina și regiunile separatiste Donețk și Luhansk.
Potrivit Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), în februarie și martie, numărul încălcărilor armistițiului a crescut cu 30%. Într-un comunicat publicat pe 3 aprilie, autoritățile de la Paris și Berlin și-au exprimat îngrijorarea cu privirea la creșterea numărului de încălcări al armistițiului.
Analistul militar rus Alexandre Golts a explicat într-un interviu acordat agenției de presă France-Presse (AFP) că exercițiile militare recente au fost, după părerea lui, întreprinse cu scopul de a „servi” drept instrument în cadrul negocierilor diplomatice cu Occidentul” care se află în impas de câteva luni.
Potrivit analistei Katharine Quinn-Judge din cadrul organizației International Crisis Group, intervievată de echipa postului de televiziune francez France 24, aceste mișcări ale trupelor rusești ar fi mai degrabă un avertisment: „Autoritățile de la Kremlin tind să creadă că Ucraina ar putea lansa un atac cu sprijinul Washingtonului, acum sau peste câteva luni. În esență este vorba de o demonstrație de forță”.
Din 2014 de când a început, până în prezent, războiul din Ucraina a cauzat moartea a peste 13.000 de persoane.
Traducere de Andreea Sefciuchevici după France24