Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dosarul iranian pune din nou paie pe foc

natanz.jpg

Image source: 
AFP/președinția iraniană

Teheranul consideră că Israelul este vinovat pentru incidentul produs duminică la centrala de îmbogăţire a uraniului de la Natanz (centrul Iranului), a anunţat luni ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif, care a promis răzbunare, transmite Reuters. Interesant este că, în context, Uniunea Europeană a avertizat, luni, Israelul să nu afecteze negocierile cu Iranul pe tema relansării Acordului nuclear, în contextul atacului cibernetic care a vizat complexul atomic de la Natanz.

Autorităţile iraniene au descris incidentul de la Natanz drept un act de ''terorism nuclear'' şi au precizat că Iranul îşi rezervă dreptul de a acţiona împotriva autorilor.
''Sioniştii vor să se răzbune din cauza progresului nostru în maniera de ridicare a sancţiunilor... ei au afirmat public că nu vor permite acest lucru. Dar noi ne vom lua revanşa în faţa sioniştilor'', a declarat Zarif. "Nu a existat contaminare şi nu au fost nici victime, însă ar fi putut provoca un dezastru. Poate fi considerată o faptă împotriva umanităţii", a declarat la rândul său purtătorul de cuvânt al MAE ianian, Saeed Khatibzadeh, într-o conferinţă de presă.
Presa israeliană a citat surse anonime potrivit cărora serviciile de informații israeliene (Mossadul) ar fi fost în spatele operațiunii de sabotaj, ceea ce ar putea întârzia cu câteva luni activitatea de îmbogăţire a uraniului. Israelul nu a oferit însă deocamdată o poziţie oficială privind acest caz.
În context, Uniunea Europeană a avertizat, luni, Israelul să nu afecteze negocierile cu Iranul pe tema relansării Acordului nuclear, în contextul atacului cibernetic care a vizat complexul atomic de la Natanz. "Respingem orice tentativă de a submina sau a afecta eforturile diplomatice pentru un acord în domeniul nuclear. Trebuie clarificate lucrurile", a declarat Peter Stano, purtătorul de cuvânt al Serviciului European de Acţiune Externă (EEAS), conform cotidianului Times of Israel.Şi Germania avertizează Israelul în contextul atacului asupra complexului nuclear din Iran. "Ceea ce auzim acum din partea Teheranului nu reprezintă o contribuţie pozitivă, mai ales situaţia de la Natanz", a declarat Heiko Maas, ministrul german de Externe.

Negocierile pe tema relansării Acordului nuclear semnat de Iran cu marile puteri vor fi reluate marţi, la Viena. Acordul internaţional semnat în 2015 de Iran şi şase mari puteri (SUA, Regatul Unit, Franţa, Rusia, China şi Germania) include o interdicţie pentru 15 ani în ceea ce priveşte "producţia sau achiziţia de plutoniu sau uraniu metalic ori de aliaje ale acestora". Documentul prevede că Iranului i se va permite să înceapă studii privind producţia de combustibil pe bază de uraniu "în cantităţi mici" după zece ani, dar numai cu acceptul celorlalte ţări semnatare. După o primă sesiune de discuţii, săptămâna trecută, negocierile urmează să fie reluate săptămâna aceasta, în încercarea de a readuce SUA în acordul internaţional asupra programului nuclear iranian, convingând în acelaşi timp Teheranul să revină la respectarea angajamentelor pe care le-a abandonat. "Nu va fi simplu", a mai spus Maas, subliniind totodată că spiritul discuţiilor este "constructiv".
La finalul primelor negocieri de la Viena cu Iranul, la care SUA nu participă direct, americanii au declarat că au făcut propuneri "foarte serioase" şi că se aşteaptă la o oarecare "reciprocitate" din partea Republicii Islamice.
Centrala de la Natanz, care îşi desfăşoară în subteran o mare parte a activităţii, este unul dintre cele câteva obiective iraniene monitorizate de către inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). O unitate a complexului de purificare a uraniului de la Natanz a fost ţinta unui act de "terorism nuclear" duminică, potrivit Teheranului : reţeaua de electricitate a unităţii a fost vizată de un atac cibernetic, care a declanşat o explozie şi un incendiu.