Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Se rupe coaliția de guvernare?

Ionut Mosteanu Romania imprumuta euro.jpg

Ionuț Moșteanu îl critică pe ministrul de Finanțe, Adrian Câciu
Ionuț Moșteanu îl critică pe ministrul de Finanțe, Adrian Câciu
Sursa imaginii: 
Facebook/Ionuț Moșteanu

Demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, crește tensiunea din interiorul coaliției de guvernare. Liderul deputaților Alianței USR-PLUS, Ionuț Moșteanu, vorbește despre o criză politică și spune că decizia luată de premierul Florin Cîțu e un act de agresiune al șefului Guvernului în coaliție. Liderul PLUS, Dacian Cioloș, spune că demiterea lui Voiculescu nu a fost discutată în coaliție și califică demersul premierului drept inacceptabil

Update 12.36 Europarlamentarul USR PLUS, Dragoș Pîslaru, susține într-o postare pe Facebook că Vlad Voiculescu a fost demis pentru că "nu putea fi controlat sau cumpărat". " Miza este mare – 10 miliarde de euro pe care le pierdeați prin eliminarea controlului politic la casele județene de sănătate. V-ați panicat, ați dat mâna unii cu alții și ați reușit, da?" întreabă retoric Dragoș Pâslaru.

Către voi, cei care vă frecați acum mâinile de încântare. Ați vrut capul lui Vlad Voiculescu, nu v-ați oprit să i-l...

Posted by Dragoș Pîslaru on Wednesday, 14 April 2021

Update 12:15 Și liderul PLUS, Dacian Cioloș, e nemulțumit de felul în care a procedat premierul Cîțu în privința ministrului Sănătății. El califică gestul șefului Guvernului drept inancceptabil.

Modul în care a procedat Florin Cîțu, înaintând președintelui Klaus Iohannis cererea de demitere a lui Vlad Voiculescu...

Posted by Dacian Cioloş on Wednesday, 14 April 2021

Deputatul USR-PLUS Ionuț Moșteanu declară că are mulți colegi care susțin ieșirea USR de la guvernare. Este vorba despre o criză politică, iar ordinul publicat marți e „un pretext”, declară deputatul.

Întrebat dacă vrea USR să iasă de la guvernare, Ionuț Moșteanu a spus că „orice variantă este pe masă, sunt colegi care susțin ieșirea de la guvernare”. Miercuri urmează să aibă loc o discuție în birourile reunite.

În ce privește demiterea lui Vald Voiculescu, liderul USR-PLUS s-a declarat surprins, în condițiile în care la discuția de luni, referitoare tot la Voiculescu, „părea că lucrurile sunt clare”. Întrebat, de asemenea, dacă se poate spune că în acest moment există o criză politică, Ionuț Moșteanu a răspuns: „putem spune. E o surpriză că a fost demis (Vlad Voiculescu - n.r.) fără o discuție în coaliție”.

În ce privește portofoliul de la Ministerul Sănătății, deputatul a declarat că structura Guvernului este decisă și rămâne în picioare.

Suntem parteneri loiali și vrem să fim tratați ca atare”, a adăugat Moșteanu.

În ce privește ordinul publicat marți, deputatul a spus că a existat o lipsă de sincronizare, dar nu crede ca acest aspect să fi înclinat decisiv balanța: „mi se pare un pretext”.

Problema care a incins spiritele în coaliția de guvernare este un ordin semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan care stabilește noi criterii de carantinare a localităților, respectiv nivelul de testare pentru COVID, rata de incidență și de gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI.

Premierul Florin Cîțu nu și-ar fi dat acordul pe ordin, conform unor surse guvernamentale.

Vicepremierul Dan Barna spunea, în schimb, că ordinul este firesc, tehnic și necesar.