Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Conflict Nicușor Dan-USR PLUS. Ana Ciceală, opinie minoritară: Sunt pentru votarea bugetului Capitalei

conflict_nicusor_dan_usr_plus_ana_ciceala_buget_capitala.jpg

Ana Ciceală susține bugetul Capitalei, propus de primarul Nicușor Dan (Sursa foto: Facebook/Ana Ciceală)
Ana Ciceală susține bugetul Capitalei, propus de primarul Nicușor Dan (Sursa foto: Facebook/Ana Ciceală)

Bugetul Capitalei propus de Nicușor Dan este blocat de consilierii USR PLUS, care susțin că cifrele sunt nerealiste și umflate în mod populist. Consilierul general Ana Ciceală spune la RFI că este în minoritate față de colegii ei de partid.

Ana Ciceală nu împărtășește opinia majoritară a colegilor săi de partid din CGMB pe tema bugetului Capitalei: ”Eu sunt în minoritate față de colegii mei în ceea ce privește votul bugetului Capitalei, de fapt față de unii dintre colegii mei. Am formulat amendamente zilele trecute, am participat de asemenea, fiind membru în Comisia de Buget a CGMB, la nenumărate ședințe de comisie în ultimele zece zile, cred că au fost peste 33 de ore de Comisie de Buget, în care s-au dezbătut bugetele tuturor instituțiilor subordonate și direcțiilor din Primărie. Consider că acest buget a fost dezbătut, am formulat amendamente pe care le voi susține și în plen și sunt pentru votul acestui buget, chiar dacă majoritatea din Birourile Municipale reunite USR PLUS București și dintre consilierii generali sunt se pare împotrivă”.

Întrebată dacă opinia sa privind bugetul Capitalei este împărtășită de alți consilieri generali USR PLUS, ea a răspuns: ”Din câte știu eu, da, dar este minoritară această opinie”.

Ana Ciceală speră ca blocajul pe tema bugetului Capitalei să fie depășit: ”Mă aștept ca toată lumea să-și respecte jurământul făcut în urmă cu șase luni și anume să-și îndeplinească mandatul, gândindu-se la binele locuitorilor municipiului București”.

 
Ana Ciceală, despre blocajul pe tema bugetului Capitalei