Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Până la introducerea Certificatului Verde tot mai multe țări dezvoltă propriile aplicații on-line

Din iunie, în toată Uniunea se vor deschide granițele pentru turiștii vaccinați și pentru cei din țări cu rate mici de infectare, dar până la introducerea așa numitului Certificat Verde anti-Covid-19, autoritățile din mai multe țări și orașe au gândit o serie de certificate si aplicații on-line prin care oamenii să poată face deja dovada imunizării. New York Times a trecut în revistă câteva dintre ele.

Fie că se numește Coronapass în Danemarca, Green Pass în Israel sau Excelsior Pass la New York, documentul care dovedește imunizarea anti-Covid funcționează în mare măsură pe același principiu – odată ce îl arăți, ai acces la vacanțe, spectacole, concerte sau chiar în interiorul restaurantelor.

Nu peste tot în lume arată însă la fel și nici nu oferă acces la același număr de servicii. Cele mai multe sute de milioane de persoane vaccinate au primit până acum un document printat pe hârtie. Extrem de ușor de pierdut sau de stricat.

Dacă în România vorbim de un A4 printat alb-negru, în Sao Paolo, de exemplu, certificatul de imunizarea împotriva Covid-19 are o ramă verde, iar în Shanghai are o ștampilă roșie pentru autentificare. În alte părți din Mexic sau Liban, certificatul de vaccinare nu seamănă deloc cu cel românesc, având dimensiunea unui pașaport completat de mână.

Odată cu apariția testelor negative false, teama de falsificare a certificatelor de vaccinare crește, așa că unele guverne apelează la sisteme anti-fraudă operate online.

3 milioane și jumătate de danezi folosesc Coronapass

În Danemarca aplicația Coronapass dă ocazia persoanelor imunizate să ia masa în restaurant la interior, iar pe măsură ce planurile de relaxare intră în aplicare, cei vaccinați anti-Covid au acces la meciuri și evenimente organizate pe stadion precum și în saloane de coafor, de tatuaje și masaj dar și la cursurile școlilor de șoferi.

În prima săptămână de la lansarea aplicației, peste 3 milioane și jumătate de danezi au descărcat-o și și-au instalat-o cu condișia de a fi vaccinați complet, testați negativ în ultimele 72 de ore sau infectați cu coronavirus în ultimele 3 luni.

Green Pass în Israel

După cea mai rapidă campanie de vaccinare anti-Covid-19, Israelul oferă din februarie persoanelor vaccinate posibilitatea de a-și instala pe mobil o aplicație numită Green Pass care le oferă acces la rezervarea meselor la restaurant sau a biletelor la concerte sau meciuri.

Certificatul deschide ușile piscinelor, a saloanelor de nunți sau a pentru adunările religioase și mai mult, derogă de carantină călătorii care se întorc în țară după un drum în străinătate. Green Pass-ul conține un QR Code și poate fi printat, scanat și introdus în aplicația din telefon.

VaccineGuard oferă doar acces la călătoriile cu feribotul spre Finlanda și asta nu e puțin

Cu 10% din populația Estoniei care face naveta spre Finlanda, beneficiul este totuși important deși aplicația nu oferă acces persoanelor vaccinate nici în restaurante, nici la concerte și nici la evenimente sportive. De foarte mulți ani a devenit un obicei pe estoni să petreacă săptămâna de muncă la Helsinki și să meargă cu ferrybotul acasă la Tallin în weekend, lucru ce nu a fost posibil în timpul pandemiei.

Excelsior Pass reproduce Statuia Libertății atunci când este scanat

De la rezervări în restaurant la interior, la accesul la meciuri și concerte, Excelsior Pass readuce New York-ul la viață. Aplicația poate fi descărcată din martie și atestă faptul că persoana care o prezintă fie este imunizată, fie are un test negativ efectuat recent doar în acest oraș. Mai mult, în momentul în care este scanată, aplicația afișează o imagine cu Statuia Libertății, scrie New York Times.

România: Adeverința de Vaccinare se poate descărca din Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor

Poate fi accesată de persoanele care s-au vaccinat cu două doze de ser anti-COVID și folosită pentru a nu mai sta în carantină la întoarcerea dintr-o țară aflată pe lista galbenă stabilită de autoritățile române. În plus, ar putea fi folosit și la intrarea pe teritoriul Greciei, spre exemplu, conform informațiilor de pe site-ul MAE. De asemenea persoana imunizată nu mai este supusă carantinei nici în cazul în care este contact direct cu un caz confirmat.