Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cipru: imposibila reconciliere, pe o insulă aflată parțial în Uniunea Europeană

nord_cipru.png

Image source: 
wikipedia.org

O știre seacă de agenție ne anunța la începutul săptămânii că reuniunea de la Geneva dedicată chestiunii Ciprului s-a încheiat fără rezultat, după trei zile de discuții. Secretarul general al ONU, António Guterres, a explicat că punctele comune dintre ciprioții greci și ciprioții turci sunt prea slabe și prea puține pentru a justifica o nouă rundă de negocieri.

Așadar, un nou capitol închis pentru această insulă cu un milion de locuitori, divizată între Republica Cipru, stat membru al Uniunii Europene și o republică turcă, în nord, autodeclarată stat independent, dar nerecunoscută pe plan internațional.

Insula s-a separat în 1974, ca urmare a confruntărilor dintre cele două comunități, greacă și turcă și a unei intervenții militare a Ankarei.

O așa-numită ”linie verde” a fost trasată de-a lungul insulei pentru a separa cele două comunități și aceasta trece chiar prin inima capitalei Nicosia.

Orașul rămâne ultima capitală divizată a lumii, cu cele două părți, greacă și turcă, despărțite de sârmă ghimpată și o fâșie a nimănui.

Astăzi, în Nicosia, punctul de control se află în vecinătatea hotelului Ledra Palace, cândva celebru, dar în ruină de la confruntările din 1974. Locul, supravegheat de forțe ONU, a devenit în timp și o atracţie turistică. Traversarea în districtul turcesc este un punct de interes în programul multor oaspeţi ai insulei.

Turiştii prezintă pașapoartele şi primesc, drept „viză", un petec de hârtie ştampilat, astfel încât documentul de călătorie să nu păstreze urma vizitării unui stat nerecunoscut oficial. Rămâne un suvenir pentru întoarcerea acasă.

Povestea insulei e lungă și complicată, dar aderarea Ciprului la Uniunea Europeană, în 2004, putea oferi șansa reconcilierii,  așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri problematice de pe continent, de la Irlanda de Nord la relațiile româno-ungare sau Balcanii de Vest.

Nu a fost să fie, în cazul Ciprului.  În 2004, comunitatea turcă a fost cea care a aprobat prin referendum planul de reunificare a insulei, propus de fostul secretar general al ONU Kofi Annan. Dar comunitatea greacă l-a respins, în urma unei campanii furibunde a naționaliștilor și Bisericii Ortodoxe.

Ciprul a intrat în Uniunea Europeană, teoretic, în întregime dar practic, fără partea de nord, controlată, de facto, de Turcia.  Aceasta a instalat în regiune un mare număr de militari dar și de coloniști aduși din Anatolia, departe de spiritul deschis și cosmopolit al ciprioților, fie ei turci sau greci. 

Între timp, Ankara a pus capăt oricăror planuri europene și și-a accentuat discursul naționalist. Mai mult, a desfășurat acțiuni agresive în apele teritoriale cipriote și grecești.

Din punctul de vedere al turcilor, grecii nu mai sunt interesați de o reconciliere, odată ce și-au văzut atins obiectivul de a fi parte din Uniunea Europeană.  Așa că, în loc să ne mințim, mai bine am accepta partiția, printr-un divorț civilizat, spun turcii.

Oricum, cei sub 50 de ani nu știu altceva decât două comunități care trăiesc separat una de alta, comenta editorialistul ziarului Hürriyet.

În timp ce, pentru ciprioții greci, tocmai aceasta este problema, că Ankara dorește divizarea insulei în două state suverane.

Așa cum a recunoscut și secretarul general al ONU, pozițiile sunt imposibil de conciliat. Iar întrebarea este ce s-ar fi întâmplat dacă, atunci, în 2004, ambele comunități ar fi acceptat planul de unificare iar insula ar fi aderat, întreagă, la Uniunea Europeană.

Istoria, însă, nu se scrie cu ”dacă”. Și singura realitate este că astăzi, reconcilierea se arată cu mult mai dificilă decât părea acum 17 ani.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Eurocronica din 5 mai 2021