Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Acordul de investiții UE-China a fost îngropat. Ce urmează?

ue_china.png

Image source: 
AFP / Arhivă

Comisia Europeană a suspendat procesul de ratificare a acordului de investiții cu China. Se pune astfel capăt unor luni de controverse, după ce, la sfârșitul lunii decembrie, statele membre ajunseseră la o înțelegere cu Beijingul - una puternic criticată în mediile politice și în presa europeană. Un semn că distanțarea dintre Occident și China devine o realitate tot mai evidentă.

Motivele pentru care a fost pusă frână acordului de investiții sunt politice – o recunoaște chiar vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

În opinia sa, în situaţia actuală, cu sancţiuni ale UE împotriva Chinei şi contra-sancţiuni chineze, inclusiv împotriva membrilor Parlamentului European, mediul nu este propice pentru ratificarea acordului.

Acordul convenit în decembrie între cei 27 și Beijing a reprezentat ultimul rezultat notabil al președinției germane a Consiliului Uniunii Europene și fusese unul dintre obiectivele majore pentru Angela Merkel.

Documentul își dorea să creeze un echilibru mai bun în relația comercială UE-China, iar Beijing-ul se angaja să permită accesul companiilor europene în mai multe sectoare cheie și un trtament echitabil pentru investitorii europeni.

De asemenea, pentru prima dată, China se angaja să respecte principii legate de dezvoltarea durabilă, dar și privind munca forțată și să ratifice convenții fundamentale relevante ale Organizației Internaționale a Muncii.

 

Citește șiCel mai prost moment în relațiile UE – China, de la Tienanmen încoace

 

Dar criticii s-au îndoit de la bun început de buna credință a Chinei. Beijingul și-a încălcat de prea multe ori angajamentele pentru a le respecta acum, spuneau ei. Apoi, Uniunea Europeană pur și simplu nu are instrumentele pentru a forța China să-și respecte promisiunile – de exemplu, în domenii precum drepturile omului, munca forțată sau chestiunile comerciale.

De asemenea, europenii au fost criticați pentru că s-au grăbit să încheie înțelegea cu chinezii într-un moment în care președintele ales Joe Biden nici nu fusese instalat la Casa Albă – un mod neelegant de a pune Washingtonul în fața faptului împlinit, cu toate semnalele de deschidere către Europa ale candidatului democrat.

În luna ianuarie a acestui an, Parlamentul European adopta cu o largă majoritate o rezoluţie în care aprecia că acordul pune în pericol credibilitatea UE.

Apoi, relațiile euro-chineze au început să se deterioreze vizibil. 

În martie, Consiliul Uniunii Europene a decis să impună măsuri restrictive împotriva a 11 persoane și patru entități responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului. Gest la care Beijingul a răspuns prin interzicerea acesului în China pentru mai mulți oficiali europeni, inclusiv membri ai Parlamentului.

Între timp, contactele între liderii europeni și cei americani s-au intensificat, iar China este văzută acum, pe ambele maluri ale Atlanticului, drept principalul rival civilizațional al Occidentului pentru următoarele decenii.

Așadar, condițiile politice sunt puțin propice încheierii unui acord de investiții euro-chinez, cu toate interdependențele dintre cele două mari economii.

Pragmatic vorbind, ambele ar avea nevoie de o punere pe baze mai clare a relațiilor economice și comerciale, dar în actuala conjunctură, Beijingului i se vor cere mai multe garanții – pe care nu știm în ce măsură va fi dispus să le ofere.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Eurocronica din 6 mai 2021