Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Viitorul Europei: câte atribuții sunt dispuse să cedeze guvernele?

ue.png

Image source: 
Facebook / European Parliament

Cu ocazia lansării Conferinței privind viitorul Europei de la Strasbourg, președintele Emmanuel Macron a pledat pentru o Uniune Europeană mai agilă, cu un sistem de decizie mai rapid și mai puternic. Dar până unde vor fi gata să meargă guvernele pentru punerea în comun a atribuțiilor naționale? Iată una dintre întrebările cheie ale dezbaterilor care de-abia au început.

Din perspectiva șefului statului francez, singurul răspuns valid în fața autoritarismului este ”autoritatea democrației care se câștigă numai prin eficiență și rapiditate”.

Într-adevăr, sistemele autoritare, care îi seduc pe unii europeni, par să aibă această virtute, a vitezei de luare a deciziilor – în definitiv, este de ajuns voința unui singur om și un întreg sistem se pune imediat în mișcare.

Dar care este, de fapt, problema cu sistemul de decizie al Uniunii Europene? Ei bine, se pare că se detașează chiar două probleme: lentoarea și unanimitatea.

Uniunea Europeană este un mecanism complicat, în care deciziile trebuie armonizate între instituții și statele membre, în care liderii au două agende, europeană și națională , nu întotdeuna aflate pe aceeași linie. Toate aceste armonizări mănâncă timp.

Apoi este unanimitatea. Uniunea Europeană este o construcție a statelor suverane și din acest motiv deciziile – nu toate, dar cele mai importante – necesită acordul fiecăruia dintre membri. Ceea ce, de multe ori, adaugă o dificultate în plus în luarea deciziilor.

Ba chiar poate deveni o vulnerabilitate, cum s-a văzut la negocierile pentru Planul de Redresare și reziliență, când un singur lider național putea ajunge să ia ostatică întreaga Uniune Europeană. De asemenea, s-a văzut că regula unanimității a împiedicat, cel puțin până acum, sancționarea guvernelor care s-au abătut de la normele statului de drept.

Însă regula unanimității își are și virtuțile ei, tocmai pentru că protejează statele membre mai mici și îndepărtează astfel spectrul nedorit al unui fel de dictat al statelor mari asupra celor mici. Iar aici, ca să facem o paranteză, România, a șasea țară din Uniunea Europeană după dimensiunea populației, se înscrie printre cei mari.

O soluție care să fie și funcțională și care să excludă și riscurile de natură politică este, așadar, greu de găsit. Uneori poate fi bine că Estonia este egala Germaniei, alteori poate duce la complicații.

Pe lângă viteza în luarea deciziilor, o altă problemă la care trebuie dat un răspuns este cea legată de împărțirea atribuțiilor. Criza sanitară a pus Europa în fața unei întrebări cu răspuns dificil: cum să acționezi în comun, câtă vreme politicile de sănătate sunt apanajul statelor membre?

Acțiunile pe cont propriu, de la  începutul pandemiei, când statele au rechiziționat medicamente și materiale sanitare, într-un veritabil război comercial, au lovit greu imaginea Uniunii Europene.

A venit apoi, ca o reparație, decizia de a achiziționa vaccinurile în comun. Chiar dacă lucrurile nu au mers perfect și s-au făcut auzite numeroase critici, beneficiile sunt, totuși mai mari decât pierderile. O bătălie între statele membre pentru mult doritele doze i-ar fi lăsat pe mulți europeni, pentru mult timp, în afara vaccinării și ar fi fost, poate, lovitura de grație dată Uniunii.

După criza financiară de acum un deceniu, guvernele au înțeles că este în beneficiul tuturor să-și pună sub controlul european politicile bugetare. Actuala criză sanitară a adus nu doar cumpărarea în comun a vaccinurilor dar și la acceptarea datoriilor comune.

Dar până unde vor fi gata guvernele să meargă cu această punere în comun a suveranităților? Aceasta este una dintre mizele unei dezbateri care de-abia începe.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Rubrica Eurocronica din 11 mai 2021