Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cîţu: Dacă vaccinarea nu merge bine, putem să tragem şi frâna de mână privind relaxarea

citu_frana_gov_ro.jpg

Premierul Florin Cîțu
Image source: 
Guvernul României / Facebook

Guvernul se reuneşte azi în ședință pentru a aproba noi măsuri de relaxare, începând de mâine. Eliminarea obligativității măștii în spațiile deschise și ridicarea restricțiilor pe timp de noapte. Dacă vaccinarea nu merge în direcția corectă, putem trage și frâna de mână, adică să venim mai încet cu măsurile de relaxare, avertizează premierul Florin Cîțu. El spune că eliminarea unor restricți a fost anunțată mai repede pentru a le arăta românilor că merită să te vaccinezi. 

Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, în timpul unei vizite în Suceava, că de la 1 iunie vor urma alte măsuri de relaxare decât cele anunţate joi, dar dacă campania de vaccinare nu merge "în direcţia corectă", se poate trage şi "frâna de mână", respectiv să se adopte "mai încet" aceste măsuri.
 
"Nu ne uităm doar la rata de vaccinare, ne uităm şi la pozitivare, sunt mai mulţi indicatori. Dar dacă vaccinarea nu merge în direcţia corectă, putem să tragem şi frâna de mână, până la urmă nu putem să ne jucăm cu aceste lucruri. Să venim mai încet cu aceste măsuri. Dar eu cred că românii vor din nou evenimente private, nunţi, botezuri, vor să meargă la concerte, vor să meargă la mare, am încredere că este o motivaţie foarte bună să se vaccineze", a spus Cîţu, fiind întrebat dacă vor mai fi luate măsuri de relaxare şi în cazul în care nu creşte rata de vaccinare, scrie Agerpres.

Premierul a precizat că unele măsuri de relaxare au fost luate mai repede de 1 iunie pentru că vaccinarea merge foarte bine în România.
 
"Noi am luat această decizie de a lua unele măsuri mai repede de 1 iunie pentru că am avut succes în ceea ce priveşte şi rata de vaccinare şi rata de pozitivare. S-au întâmplat mai rapid decât ne aşteptam şi atunci am venit cu aceste măsuri mai repede, pentru a arăta românilor că merită să te vaccinezi", a spus Cîţu.

Florin Cîţu a spus că nu se mai doreşte reintroducerea obligativităţii purtării măştii în spaţii publice deschise anul acesta.

"Măsurile pe care le-am luat cu siguranţă vrem să rămână aşa. Masca în spaţiul public vrem să nu mai trebuiască să o introducem până la finalul anului, dar asta depinde foarte mult de rata de vaccinare", a declarat Cîţu.

Ședință de Guvern vineri seara pentru noile măsuri de relaxare ce intră în vigoare sâmbătă, 15 mai

Printre acestea figurează eliminarea portului măştii în spaţiile deschise, cu câteva excepţii: pieţe, târguri, staţii de autobuz, și eliminarea restricţiilor de circulație pe timp de noapte.
"Astăzi, după ce mă întorc de la Suceava, o să avem o şedinţă de Guvern prin care trebuie adoptate câteva măsuri care să intre în vigoare de mâine, cele anunţate. Este vorba de a elimina restricţiile pe timp de noapte, restricţiile pentru magazine, portul măştii în spaţiile deschise şi aşa mai departe. Pe rând le vom lua pe toate şi le vom explica în hotărâre de guvern, dar, deocamdată, astăzi decidem pentru 15, pentru ziua de mâine. După aceea urmează cealaltă bornă importantă, de 1 iunie, şi care se va întâmpla dacă avem, ca şi până acum, o rată de vaccinare foarte bună, mai bună decât ne aşteptăm. Pentru că noi am luat această decizie de a lua unele măsuri mai repede de 1 iunie, pentru că am avut succes şi în ceea ce priveşte şi rata de vaccinare şi rata de pozitivare (...), pentru a arăta românilor că merită să te vaccinezi", a declarat Florin Cîţu, vineri, aflat într-o vizită de lucru în judeţul Suceava.

Înaintea şedinţei Guvernului urmează să aibă loc şi o adunare a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pe acelaşi subiect.