Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Procesul guvernului Antonescu: răfuială politică, dar și act pedagogic

antonescu.jpg

Mihai Antonescu (centru) lângă Ion Antonescu (stânga) în timpul procesului din 1946
Image source: 
wikipedia.org

De curând s-au împlinit 75 de ani de la încheierea procesului membrilor guvernului lui Ion Antonescu care a guvernat România între 1940 și 1944. Dintre aceștia, șapte au fost condamnați la moarte, în frunte cu Ion Antonescu și patru dintre ei executați.

Lotul Antonescu așa cum a fost denumit el a fost compus din 24 de persoane care au compărut în fața Tribunalului Poporului în perioada 6 – 17 mai 1946, dar atenția s-a concentrat asupra lui Ion Antonescu și șase dintre colaboratorii săi cei mai apropiați: Mihai Antonescu, adjunctul său și ministru de externe, Constantin Pantazi, ministrul apărării. Constantin Vasiliu, șeful jandarmeriei, Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, Eugen Cristescu, șeful Serviciului Special de Informații (SSI) și Radu Lecca, comisar general pentru probleme evreiești.

În general capetele de acuzare împotriva acestor inculpați au fost așa numita agresiune împotriva Uniunii Sovietice, adică declanșarea în 1941 a războiului și purtarea sa, iar aici capetele de acuzare sun t mai puternice și mai multe în dreptul lui Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Pantazi”, spune istoricul Marius Cazan de la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”.

Pe de altă parte sunt capete de acuzare legate de abuzurile împotriva populației civile – e de remarcat că adeseori documentele de la proces să identifice victimele cu minoritarii evrei sau romi. În cazul Transnistriei se folosește termenul populație civilă sovietică sau pur și simplu populație civilă, iar uneori luptători antifasciști”, adaugă Marius Cazan.

Această tendință de ocultare a identității etnice a victimelor era de inspirație sovietică și avea să se accentueze în a doua jumătate a anilor 40, ca o tentativă de aplanare a adversităților postbelice într-o societate în care sentimentele antisemite erau încă puternice.

Ion Antonescu și-a asumat în timpul procesului toată responsabilitatea faptelor de care era acuzat. Care a fost însă linia de apărare adoptată de co-inculpații săi?

Pe de o parte ei au încercat să invoce faptul că au respectat ordine – similar cu inculpații din alte procese cum au fost cele de la Nurnberg. Acolo Hitler nu era prezent, în timp ce Ion Antonescu nu a încercat să arunce vina pe colaboratorii săi pentru diverse situații cu care s-a confruntat de-a lungul procesului și a anchetelor” explică Marius Cazan.

Pe de altă parte ei au încercat să se extragă din interiorul unor evenimente în care erau acuzați de anumite responsabilități și implicări. Pentru fiecare acuzat putem găsi cel puțin un astfel de exemplu.”, adaugă el.

Fără niciun fel de surpriză Tribunalul Poporului, dominat de Partidul Comunist, la rândul său aflat la ordinele lui Stalin, i-a găsit vinovați și i-a condamnat la moarte pe Ion Antonescu și pe ceilalți șase principali colaboratori. Înalta Curte de Casație și Justiție, mai întâi printr-un complet, apoi prin secțiile reunite a respins recursurile condamnaților în timp record.

Patru executați, trei grațiați

Pe 1 iunie 1946, ministrul comunist al justiției a prezentat Regelui Mihai solicitarea respingerii cererii de grațiere în cazul lui Ion Antonescu, Mihai Antonescu. Constantin Vasiliu și Gheorghe Alexianu și comutarea pedepsei în muncă silnică pe viață pentru Constantin Pantazi, Eugen Cristescu și Radu Lecca.

Execuție lot Antonescu
Comandantul jandarmeriei, Constantin Vasiliu, a fost executat pe 1 iunie 1946, alături de Ion Antonescu, Mihai Antonescu și Gheorghe Alexianu
Image source: 
Muzeul Holocaustului Washington

Conform Constituției din 1923, repusă în vigoare după 23 august 1944, decretul era semnat de rege și contrasemnat de ministrul responsabil, în speță Lucrețiu Pătrășcanu, ceea ce în obliga în fapt pe suveran să-l semneze. Dar cum s-a ajuns deosebirea între inculpații care urmau să fie grațiați și cei care au fost executați?

Aș spune că a fost de fapt o negociere și că de fapt atât s-a putut obține. Iar lucrul acesta este valabil pentru ambele părți, Regele Mihai și guvernul Petru Groza. Regele ar fi fost dispus să-i grațieze și pe ceilalți condamnați, așa cum a afirmat mai târziu, dar în acest caz era nevoie de niște condamnări cu caracter pedagogic. Având în vedere presiunile și influența sovietică în România, eu cred că atât s-a putut” explică Marius Cazan.

Nu există documente cu privire la influența sovieticilor în această decizie, dar istoricii au speculat cu privire la utilitatea informațiilor date de Eugen Cristescu, Radu Lecca și Constantin Pantazi.

Eugen Cristescu și-a jucat șansa la viață oferind informații despre rețelele de informații americane și britanice prezente în România la acea dată, informații despre serviciile germane dar și occidentale de informații a putut da și Radu Lecca, el însuși un fost agent german în România. Nu există documente, din câte știu Lucrețiu Pătrășcanu a vorbit despre cazul lui Cristescu în procesul său intentat de comuniști în anii 50. Dacă aceste documente există ele se află în arhivele de la Moscova”, spune Marius Cazan.

Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu și Gheorghe Alexianu au fost executați prin împușcare pe 1 iunie 1946, Eugen Cristescu a murit în închisoare în 1950, Constantin Pantazi a murit și el în închisoare în 1958, iar Radu Lecca a fost eliberat în aprilie 1963, la 18 ani după arestare, beneficiind de grațierile și amnistiile comuniste la presiunea Occidentului, decedând în 1980.

În 1994 au apărut memoriile lui Radu Lecca într-un volum intitulat “Eu i-am salvat pe evreii din România”.

Memoriile au fost identificate în arhivele Securității, nu este clar când au fost scrise aceste memorii, cel mai probabil în anii ‘60 sau chiar ’70, pentru că conțin anumite referințe care indică lucrul acesta. Volumul a fost republicat în 2020 împreună cu un ziar la un preț modest și cu un alt titlu. În 1994 fusese publicat sub un titlu eroic, citat din Radu Lecca, care un fals, varianta din 2020 are un titlu mult mai prudent ‘Joc ambiguu’ ” explică Marius Cazan.

Și Constantin Pantazi are o variantă memorială a relației sale cu Ion Antonescu. Probabil că în cazul său contează foarte mult formația sa de militar, la fel ca Antonescu ținea foarte mult la onoarea militară, ceea ce l-a făcut să-i rămână loial până la moarte. De asemenea, fostul ministru al apărării nu și-a asumat niciodată responsabilitatea pentru măsurile de exterminare în care a fost implicată armata împotriva evreilor” adaugă Marius Cazan.

O răfuială politică dar și un proces cu caracter pedagogic

După căderea regimului comunist în 1989 au fost introduse acțiuni în justiție pentru reabilitarea lui Ion Antonescu și a colaboratorilor săi apropiați, dar toate au fost respinse prin decizii definitive de Înalta Curte de Casație și Justiție în condiții de democrație.

Ion Antonescu cu Adolf Hitler
Ion Antonescu (stânga) împărtășea antisemitismul fanatic al lui Adolf Hitler
Image source: 
Muzeul Holocaustului Washington

Cum poate fi evaluat procesul lui Ion Antonescu și al colaboratorilor săi de către Tribunalul Poporului la 75 de la încheierea sa?

Deși au existat vicii de procedură, Tribunalele Poporului au avut un caracter și o funcție pedagogică: cu toate lipsurile ele au reușit să scoată la iveală dovezi și să facă publice fapt menite să vindece puțin ceva din trauma pe care societatea românească în ansamblul ei a suferit-o în cel de-al doilea război mondial.” spune Marius Cazan.

Imediat după război în lipsa unor asemenea procese și anchete – e adevărat ar fi fost de dorit ca ele să fie cât se poate de riguroase – mult mai greu s-ar fi petrecut o reconciliere, care și așa mi se pare că nu a fost dusă la capăt cu trecutul fascist al României.

A existat în mod evident o răfuială a regimului comunist care se instala și mă gândesc acum la implicarea gratuită ca martori a liderilor opoziției democrate în cadrul procesului Antonescu. Răfuiala a fost vizibilă și după ritmul în care s-a desfășurat acest proces, nu cred că susține cineva că procedurile au fost imaculate. Rămân însă faptele, dovezile care au fost scoase la iveală, rămân declarațiile și variantele asupra faptelor pentru care au fost judecați cei condamnați, ele pot fi studiate astăzi și așezate alături de alte documente care se găsesc prin alte arhive, ele ajută la analiza a ceea ce s-a întâmplat în România în timpul războiului”, conchide Marius Cazan.

 

 
Ascultați interviul cu Marius CAZAN realizat de Petru CLEJ