Honduras, coșmar în paradisul neoliberal--interviu cu Dana Frank

Un titlu grăitor.  Noaptea e lungă în Honduras, întunericul în care orbecăie, fără resurse  și speranța, sute de mii de ființe umane a căzut lent dar implacabil la relativ puțin timp după independența din 1838. Libre, Soberana e Independiente este doar pe stemă. Începînd din secolul trecut, Honduras-ul a fost transformat, împreună cu celelalte două țări ale Triunghiului Nordic al Americii Centrale, Guatemala și El Salvador,  într-o colonie a marilor corporații, precumpănitor americane, devenind arhetipul republicii bananiere. O republică doar cu numele, tîrîtă în aventuri militare, paradis al oligarhilor și corupților  în care marea masă e exploatată crunt, terenurile arabile sunt confiscate, mediul e pîngărit prin despăduriri, minerit abuziv și construcție nocivă ecologic de baraje hidroelectrice. E o realitate, această noapte ce nu se mai termină, care împinge sute de mii de persoane pe calea lungă, periculoasă a emigrației

Dana Frank:  Întunericul a căzut peste Honduras la 28 iunie 2009, cînd o lovitură de stat militară l-a înlăturat de la putere pe Manuel Zelaya, președintele democratic-ales al țării. Statele Unite n-au fost prinse în flagrant de susținere a pucistilor, dar în perioada care a urmat au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a stabiliza noul regim, ale cărui politici au contribuit la demantelarea sistemului judiciar din Honduras, dînd cale liberă tuturor tipurilor imaginabile de corupție. Poți omorî pe cine vrei în Honduras și ai mari șanse să scapi nepedepsit: rata impunității pentru omucidere este de 95%.

Reporter:  Să treci cu vederea aceste realități a fost, vreme îndelungată,  chestiune de calcul politic. Multe dintre problemele Honduras-ului își au originea în perioada Războiului Rece, în căsătoria militară de conveniență între Washingon și Tegucigalpa.  Războiul Rece a trecut, nu și violența, comerțul cu droguri, corupția generalizată.

Dana Frank:  Dezastrul e total.  Au dispărut fără urmă, după uraganele Eta și Iota din toamna tercută, sute de milioane de dolari în ajutoare. Situația se degradează pe zi ce trece și mulți se întreabă ce face America.  În esență, garantează stabilitatea puterii hondurene. În noiembrie 2009, doar partidul Republican de la Washington a recunoscut victoria președintelui Lobo Sosa într-un scrutin boicotat de toți observatorii internaționali. Reacția americană a fost aceeași în 2013, după o altă alegere dubioasă.  În 2017, Washington-ul a acceptat verdictul unor prezidențiale clar furate, și în anii ce au urmat l-a ridicat în slăvi pe ales,  Juan Orlando Hernandez, asupra căruia au planat și planează acuzații de criminalitate și reprimare a opoziției. De asemenea, Statele Unite continuă să subsidieze și să colaboreze cu forțele de securitate din Honduras. Venirea la putere a lui Joe Biden a fost însoțită de speranțe, deși  în 2015,  cînd era vice-președinte,  el a contribuit la consolidarea regimului de la Tegucigalpa într-o perioadă  în care Hernandez era confruntat cu masive proteste anti-corupție. Din păcate, sprijinul continuă și acum. Politica președintelui Biden e deci aceeași.

Reporter:  Firave speranțe de mai bine,  deși pentru a stăvili valul imigrației ilegale--cu unul dintre izvoarele cele mai mari în Honduras--actuala Administrație a lansat o serie de inițiative, din păcate cu aceeași actori politici locali total compromisi. Cum trăiește omul de rînd în această atmosferă?

Dana Frank:  Majoritatea populației de-abia își duce zilele, numărul sinuciderilor crește. Rata pauperității a atins 70%. Cîți au supraviețuit Covid-ului nu știm, pentru că statisticile guvernului nu sunt fiabile.  Penuria de vaccinuri este mare, asistența sanitară de stat pentru bolnavi practic inexistentă. Mii de persoane dintre cele aproximativ 400.000 ale căror locuințe au fost distruse în cele două uragane de anul trecut continuă să trăiască în stradă și pe sub poduri. Pentru mulți soluția de supraviețuire este părăsirea țării.

Reporter: Interesant și trist este că o bună parte a Republicanilor de la Washington, în frunte cu fanaticii taberei anti-imigraționiste, nu sunt interesați în schimbare, pentru că status-quoul e profitabil din singurul punct de vedere care contează, cel economic.

Dana Frank:  Una dintre puținele părți funcționale ale economiei formale este maquiladora, sectorul fabricilor, precumpănitor de confecții, în care lucrează în jur de 150.000 de muncitori crunt exloatati. Legile de muncă sunt ignorate,  programul de lucru este inimaginabil de lung,  în spații fără aer condiționat. După lovitura de stat militară s-au înființat prin lege așa- numite zone urbane model, în care nici Constituția, nici legile țării, nici regulile de protecție a muncii nu se aplică.  E ceva înspăimîntător: utopia neoliberalismului hipertrofiat, dispariția statului, devenită realitate.  Capitalul internațional salivează.

Reporter:  Și a salivat decenii de-a rîndul, a salivat și a lucrat la experimentul socio-economic și fiscal pe care îl vor extins și asupra  Statelor Unite.

Dana Frank:   Două corporații ale conglomeratului US Banana, United Fruit și Standard Fruit--astăzi Chiquita și Dole--au avut în proprietate întregi porțiuni de teritoriu hondurean și  au fost, decenii de-a rîndul în secolul trecut,  stăpîne  și pe guvernul de acolo.  Nu erau reglementate, erau state în stat. Honduras e fantezia capitalului transnațional, locul unde poți cumpăra guvernul și o parte a țării. E posibilă, această fantezie, grație diplomației și Comandamentului Sudic al Statelor Unite. Acum aproximativ o lună  și jumătate amiralul Craig Faller, care conduce Comandamentul Sudic,  era întrebat în audiere senatorială de liderul comitetului pentru forțele armate, Jack Reed,  dacă va continua să conlucreze cu forțele militare și de poliție din Honduras, care sunt implicate în narcotrafic și reprimare a populației. "Da", a răspuns amiralul, "n-avem nici o problemă  cu ei, ne înțelegem de minune". Administrația Biden plănuiește să colaboreze și cu Procuratura hondureana, în combaterea corupției. Se prefac că nu știu că Procurorul-Șef e suspectat de implicare în trafic de droguri și este un apropiat al președintelui narco-traficant. Nici n-ar trebui să ocupe funcția, Procurorul-Șef;  numirea sa  este complet ilegală.

Reporter:  Statele Unite au creat acest cerc vicios, ce șanse realiste sunt că vor scoate Honduras-ul din el? Dacă e speranță , de unde vine?

Dana Frank:  Nu-i nici un semn că acțiunile de astăzi ale Statelor Unite vor schimba în bine situația. Există în Honduras mișcări sociale extrem de promițătoare,  ale populației indigene, femeilor sau confesiunilor religioase, mișcări unite în revendicarea demisiei președintelui Juan Orlando Hernandez. Protestatarii sunt animați de viziunea unui altfel de viitor, dar sunt de obicei ignorați de mass-media nord-americane. E o mobilizare foarte puternică, frumoasă și plină de speranță.

Toate interviurile realizate de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor: https://www.rfi.ro/tag/interviu-sua