Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Chișinău: Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, primul înregistrat de CEC. Alte cinci partide, înscrise în cursă

dodon_voronin.jpg

Liderul PCRM, Vladimir Voronin și președintele PSRM, Igor Dodon, mai, 2021
Sursa imaginii: 
Facebook/Igor Dodon

În R.Moldova a început înregistrarea concurenților electorali  pentru alegerile parlamentare anticipate, din 11 iulie. Oficial, în cursă, printre primii, au fost înscriși cei de stânga - Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, Blocul electoral ”Renato Usatîi”, dar și Partidul Șor. Pe dreapta, găsim astăzi înregistrată formațiunea pro-europeană, Partidul Acțiune și Solidaritate. Prin urmare, de astăzi, începe campania electorală pentru concurenții înregistrați. Comisia Electorală Centrală cheamă concurenții și instituțiile mass-media să desfășoare o campanie în strictă conformitate cu prevederile legislației electorale.

Primul pe lista Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor este liderul PCRM, Vladimir Voronin. Este urmat de Igor Dodon, președintele PSRM. După tragerea la sorți, blocul electoral, constituit de Voronin și Dodon, va ocupa poziția a șasea, pe buletin. Chiar de la începutul campaniei, Dodon a venit cu acuzații grave, menționând că ”dreapta înseamnă război și destabilizare”. ”Victoria celor de dreapta și verticala de dreapta la alegerile parlamentare anticipate ar putea duce la destabilizarea situației în Republica Moldova. Vrea cineva dintre cetățeni să dăm țara sub control extern total? Eu sunt ferm convins că nu. Dreapta înseamnă război și destabilizare, oamenii trebuie să înțeleagă acest lucru”.

După ce a tot criticat diaspora, menționând la scrutinul prezidențial din toamnă că este un electorat paralel, ”cu preferințe ce se află în disonanță cu cele ale populației majoritare de acasă”, astăzi Dodon declară că fiecărui cetățean al Republicii Moldova, oriunde ar locui acesta, trebuie să i se asigure dreptul de a-și exprima votul la alegerile parlamentare. ”La acest exercițiu trebuie să aibă acces toți, fie că vorbim despre diaspora din occident, fie că vorbim despre diaspora din Federația Rusă. Mai mult, trebuie să asigurăm acest drept cetățenilor din țară, mai ales celor care locuiesc în regiunea transnistreană”.

Să spunem că, la alegerile prezidențiale din 2020, peste 85 la sută sau în jur de 15.000 de cetățeni moldoveni din stânga Nistrului, au participat la scrutin, dându-și votul pentru Igor Dodon. 

În diasporă, Maia Sandu, pe atunci lidera PAS, a fost votată masiv. Aproape 250.000 de moldoveni au ieșit la vot, ceea ce înseamnă peste 90 la sută dintre cei care și-au exercitat votul în străinătate.

Tot vineri, Comisia Electorală Centrală a înregistrat Partidul Acțiune și Solidaritate, în calitate de concurent electoral. ”Pornim de astăzi o campanie electorală corectă și curată - o campanie în care mergem să câștigăm încrederea cetățenilor”, spun cei de la PAS: Liderul formațiunii, Igor Grosu:”Pentru a duce toate angajamentele noastre la bun sfârșit, avem nevoie de o guvernare responsabilă. Avem nevoie de un alt Parlament, fără hoți, fără transfugi. Suntem convinși că din 11 iulie vor veni timpuri noi, vremuri mai bune, în care noi toți, cei din țară, cei din diaspora, vom putea trăi acasă, alături de ei dragi. Avem șansa să punem Moldova pe un nou drum – al dezvoltării, bunăstării și respectului față de cetățean. Victoria Maiei Sandu a deschis șansa unor schimbări profunde spre bine. Oamenii au obosit să fie furați și amăgiți. Oamenii au obosit de scheme și șiretlicuri politice.Vrem să pornim o nouă etapă în țară, o perioadă de dezvoltare, stabilitate și viață mai bună pentru oameni”, afirmă Igor Grosu.

Să spunem că, CEC a înregistrat, vineri, și Blocul electoral „Renato Usatîi. Va fi pe locul trei pe buletin. Totodată, membrii CEC au înscris, vineri, în cursa pentru anticipate, Partidul Acasă Construim Europa, aflat pe prima poziție pe buletinul de vot, iar Partidul Șor vine pe pe locul patru. De vineri poate să-și înceapă campania electorală și Partidul Acțiunii Comune — Congresul Civic”, înregistrat oficial.

În cadrul ședinței de vineri, CEC a constituit 38 de consilii electorale de nivelul al doilea pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Potrivit deciziei CEC, membrii organelor electorale constituite se vor convoca în prima ședință cel târziu până pe 23 mai. Până pe 5 iunie, urmează a fi constituite secțiile de votare, iar până pe 15 iunie 2021 și birourile electorale ale acestora.

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre înregistrarea primilor concurenți electorali pentru anticipatele din R.Moldova