Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dezvăluirile unui mafiot turc zguduie afacerile puterii de la Ankara

sedat_peker.png

Sedat Peker este considerat șeful Mafiei din Turcia
Image source: 
Captură de ecran youtube.com/ Sedat Peker

Revista presei Europa Plus:

- Interlopul turc Sedat Peker, supranumit Șeful mafiei turce, a difuzat un nou video în care atacă puterea de la Ankara. De data aceasta, el îl acuză pe ministrul de interne, Süleyman Soylu, de corupție. Sedat Peker a fost un apropiat al partidului de la putere, AKP și locuiește acum la Abu Dhabi.

- ONU a declarat Marea Aral drept drept zonă de inovație ecologică. După ce o bună parte a mării dintre Uzbekistan și Kazakhstan a secat, enorme probleme ecologice au apărut pe milioane de kilometri pătrați.

Publicația turcă bianet.org  scrie despre un nou video în care șeful mafiei turce, Sedat Peker îl acuză pe ministrul de interne, Süleyman Soylu, de corupție. „El a susținut că un consilier al lui Süleyman Soylu are o mașină în valoare de 1,6 milioane de lire (191.000 de dolari) și o casă în valoare de 5 milioane de lire turcești (598.000 de dolari) și l-a întrebat pe ministru cum poate acesta să și le permită dintr-un salariu de 10.000 de lire, 1.195 de dolari pe lună.”

Peker susține într-un alt video, că Süleyman Soylu îl avertizase că începe o anchetă împotriva sa așa încât să poată fugi din țară. Sedat Peker a plecat din Turcia la sfârșitul anului 2019, a petrecut peste un an în țările balcanice, iar în prezent se află la în Abu Dhabi. Până atunci a fost un susținător activ al Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), aflat la guvernare.

Peker a făcut și alte dezvăluiri: el a susținut că deputatul AKP, „Tolga Ağar, a agresat sexual și ucis-o pe tânăra jurnalistă kirghiză, Yeldana Kaharman, în vârstă de 18 ani, și că incidentul a fost acoperit cu ajutorul lui Mehmet Ağar (tatăl său și fost șef al poliției turce, n.r.)”

„Süleyman Bülbül, membru al principalului partid de opoziție, Partidul Popular Republican (CHP), care este și membru al comisiei parlamentare pentru justiție, l-a întrebat pe ministrul Soylu dacă afirmațiile lui Peker sunt adevărate sau nu. El a întrebat, de asemenea, de ce biroul guvernatorului din Istanbul i-a oferit protecția poliției lui Sedat Peker în 2005,” precizează bianet.org.

Ministrul Süleyman Soylu a depus plângere în justiție împotriva lui Sedat Peker, pe care-l acuză de ”insultă și defăimare” și a cerut Parchetului să înceapă cât mai curând ancheta.

 

Armenia acuză armata azeră că îi intră pe teritoriu

„Rusia a propus să ajute Erevanul și Baku să rezolve situația de la frontieră și să înființeze o comisie mixtă armeno-azeră pentru delimitarea frontierelor de stat. Declarația a fost făcută de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov,” citim în hetq.am.

„Trebuie reamintit că, pe 12 mai, Ministerul Apărării din Armenia a anunțat că în acea dimineață, devreme, forțele armatei azere, sub pretextul ajustării frontierei au încercat să desfășoare lucrări într-una din zonele de frontieră din Syunik (regiune din sudul Armeniei, n.r.)

În aceeași zi (...) premierul interimar, Nikol Pashinyan, a informat că forțele armate azere au trecut frontiera națională a Republicii Armenia și au avansat până la 3,5 kilometri, încercând să înconjoare Lacul Negru (din aceeași regiune, n.r.,)”, mai scrie hetq.am.

 

Procesul de vaccinare din Georgia merge încet

Acesta este un titlu din www.amerikiskhma.com, site-ul postului Vocea Americii în limba georgiană. Aproximativ 101.000 de persoane, din cei 4 milioane de locuitori ai țării au fost vaccinați în ultimele luni.

Procesul de vaccinare a început în Georgia pe 15 martie, după ce țara a primit diverse tipuri de vaccin:  86.200 de doze Astra Zeneca, 29.500 - Pfizer , 100.000 - Sinopharm (vaccin chinezesc) și - 100.000 Sinovac ( alt vaccin chinezesc)”

„Georgienii se pot înregistra pentru vaccin atât online, cât și prin telefon. Persoanele vaccinate primesc un certificat special care indică datele personale ale cetățeanului, numele medicului și numele vaccinului. În timpul verii, georgienii speră să primească doze suplimentare de vaccinuri.”

 

Cum s-ar putea planta păduri pe terenurile rezultate din retragerea Mării Aral

„Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat Marea Aral drept zonă de inovație ecologică, scrie kazpravda.kz.  „Inițiativa aparține Uzbekistanului și alte peste 50 de state, inclusiv Kazahstan, Azerbaidjan, Belarus, Rusia, Tadjikistan și Turkmenistan, s-au alăturat rezoluției.”

Marea Aral se află între Kazakhstan, la nord și Uzbekistan, la sud.

Vorbind în septembrie anul trecut la ONU, președintele Uzbekistanului, Shavkat Mirzieev, a reamintit că, după secarea Mării Aral, zona a devenit epicentrul dezastrului ecologic. El a propus să rezolve această problemă prin crearea unui nou peisaj, păduri și terenuri acoperite pe o suprafață de 2 milioane de hectare.

”Aral - odată a patra mare închisă ca mărime, este acum aproape uscată și transformată într-un mic iaz. Au dispărut specii valoroase de pești, precum și animalele sălbatice care trăiau în zonă - tigrul Turan, ghepardul, lebede, flamingo, egreta. Pe partea expusă a Aralului a apărut o zonă de peste 5,5 milioane de hectare unde se dezlănțuie des furtuni de nisip, care transportă tone de praf și săruri toxice în atmosferă pe câteva mii de kilometri, distrugând vegetația.

Dezastrul ecologic a afectat viața și sănătatea a milioane de oameni: medicii observă o creștere a incidenței cancerului laringelui și esofagului, precum și a bolilor respiratorii, oculare și a altor boli. Marea Aral în sine nu va mai fi niciodată aceeași, dar oamenii au nevoie de protecție și ajutor”,  concluzionează kazpravda.kz.

 

Azerbaijan Airlines  a trecut auditul  IATA online

„Transportatorul aerian național AZAL (Azerbaijan Airlines) a trecut din nou cu succes auditul Asociației Internaționale a Transportului Aerian (IATA) pentru a se conforma standardului IATA Operational Safety Audit,” anunta Haqqin.az.

Auditul IOSA, realizat pentru prima dată într-un format la distanță, verifică dacă o anumită companie aeriană respectă câteva sute de standarde obligatorii și proceduri recomandate.

„Compania britanică de consultanță Skytrax, considerată cea mai reputată companie de rating din lume în industria companiilor aeriene, a acordat AZAL un prestigios rating de 4 stele de 4. De asemenea, a numit-o cea mai bună companie aeriană care operează pe piața din Asia Centrală și Indiană”, precizează publicația citată.

 

Au participat la realizarea Revistei Presei Europa Plus:

Djamila Khaspoladova, Azerbaidjan        

Saba Khujadze, Georgia               

Yenglik Onerbayeva, Kazakhstan

Nune Grigoryan, Armenia

 

Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

 
Revista presei Europa Plus din 21 mai 2021