Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„Belarusul a devenit o Coree de Nord cu 9 milioane de ostatici”

belarus.png

Sursă foto: REUTERS - STRINGER

„Belarusul a devenit o Coree de Nord cu 9 milioane de ostatici”. Așa e descrisă atmosfera din țară. Protestatarii sunt arestați și amendați în încercarea de a descuraja protestele. Am încercat să aflăm care a atmosfera discutând cu Raluca Rădulescu, jurnalist și traducător de limbă bielorusă.

Raluca Rădulescu: Pe rețelele sociale nu cred că s-au schimbat foarte multe. Apar tot mai puține postări. Oamenii scriu tot mai puțin despre ce li se întâmplă fiindcă le e teamă. Există niște legi noi în Belarus care interzic orice manifestație sau grevă, orice transmisiune live sau înregistrată de la acțiuni de protest, orice om sau organizație putând fi acuzată de extremism. Pentru aceste acuzații oamenii sunt condamnați penal pe termen lung. Atunci nu apar foarte multe lucruri online.

E tot mai greu să afli care este realitatea. Cred că este deja nevoie să stai de vorbă direct cu oamenii. Oricum online se poate vedea ce scrii. Nici acolo nu sunt convinsă 100% că aflu ce se întâmplă concret. Îmi spunea dramaturgul și regizorul Andrei Kureichchik despre faptul că poliția în acest moment poate interzice sau închide orice mijloace de comunicare în masă, orice site sau chiar internetul și poate folosi orice armă de război împotriva populației.

El spunea că, de fapt, Belarusul a deveni în acest moment o Coree de Nord cu 9 milioane de ostatici și că este un adevărat lagăr de concentrare în centrul Europei. Am stat de vorbă aseară cu un alt dramaturg din Belarus, ale cărui piese le-am tradus în limba română, Dmitri Bogoslavsky, care spune că oamenii care sunt împotriva regimului, declarați sau nu, nu trăiesc foarte bine în acest moment. Iar această situație se reflectă pe plan emoțional, în munca lor. Mi-a spus concret că lui i-au interzis să mai monteze spectacole. Directorul lui a fost invitat la ministerul culturii și i s-a spus neoficial să nu îl mai lase pe scenă.

Trăim. Trebuie să continuăm să trăim. Nu avem ce face. Dar continuăm să luptăm fiecare în felul său pentru restabilirea dreptății.”

Dar știu că în acest timp oamenii sunt omorâți, că sunt arestați și închiși. Se dau amenzi foarte mari, de mii de dolari sau euro, care pentru bieloruși înseamnă foarte mult. Îmi spunea o directoare de festival de teatru și de film că a fost amendată de atâtea ori încât se întreabă de unde face rost de bani. Mai întâi le-au închis spațiul în care jucau spectacole. Apoi i-au obligat să se mute. Pompierii le-au spus că nu au autorizațiile necesare și i-au obligat să se mute în alte birouri. În general, în această zonă a artelor spectacolelor, teatrele de stat, care se supun regimului de Minsk își pot continua activitatea, dar cele independente de obicei nu primesc aprobările necesare fie de la pompieri, fie de la poliție, nu neapărat pe motive artistice sau sociale. Sau primesc aprobările și în ultima clipă le sunt interzise spectacolele. Așa că oamenii nu trăiesc deloc bine în Belarus.

Rep: Care este starea de spirit a celor plecați, a celor care au apucat să se refugieze în alte țări?

RR: Nici ei nu cred că sunt mai fericiți. Am urmărit mai multe proteste în toată Europa și chiar în America. Oamenii se adună periodic cu steaguri ale Belarusului, cu deja celebrul steag alb, roșu, alb. Protestează fie în fața ambasadelor din Belarus, fie în locuri reprezentative sau legate de Belarus din țara sau orașul în care au ajuns. Dar majoritatea are acasă familii, copii, soți, soții, părinți.

E cam cum era la noi înainte de 1989, dar cu amenințări mult mai concrete. De exemplu, acum câteva zile, un adolescent de 18 ani s-a aruncat de la etajul al șaisprezecelea al unei clădiri în semn de protest împotriva a ceea ce se întâmplă în Belarus în acest moment. El fusese învinuit de participare la proteste.  

Oamenii trăiesc foarte greu, iar cei care au reușit să plece încearcă pe toate căile să vorbească despre asta, să atraga atenția asupra situației din Belarus, să atragă atenția autorităților din Europa, să atragă atenția politicienilor și chiar să atragă atenția societății civile asupra a ceea ce se întâmplă în Belarus în momentul acesta.

Rep: Pentru că spuneai că este foarte dificil de văzut ce se întâmplă pentru că oamenii sunt arestați, amendați, totuși, continuă protestele? Senzația este că oamenii nu au renunțat în ciuda tuturor acestor greutăți...

RR: Așa este, oamenii nu au renunțat. Eu urmăresc un portal de știri în principal, care acum două săptămâni a fost controlat foarte serios de poliție, de poliția financiară. Toți șefii au fost arestați. Au fost foarte multe percheziții acasă la cei care lucrează acolo. Dar ei continuă să publice foarte multe știri. Dar publică mai mult despre ce se discută și se întâmplă și se protestează în exteriorul Belarusului.

Sunt mai puține protestele în interiorul Belarusului. Sigur că acum peste tot se vorbește despre situația din ultima săptămână, despre cum evoluează lucrurile din această perspectivă.

Din când în când acele doamne care au devenit celebre pentru că cel puțin o dată pe săptămână se adunau într-un loc sau altul din centrul Minskului și se plimbau îmbrăcate în culorile steagului, apoi și-au mai schimbat ținutele, poartă acum și măști împotriva coronavirusului, dar și măști de carnaval ca să nu poată fi recunoscute în fotografii. Ele apar tot mai rar. Se pare că sunt totuși identificate.

Dar cred că în fiecare zi într-un loc sau altul se întâmplă ceva. Într-o zi săptămâna aceasta, într-un centru comercial, au luminat câteva neoane alb, roșu alb. A fost o chestiune de câteva minute, dar a  fost sesizată de oameni. Într-un alt centru comercial au desfășurat pur și simplu un steag.

L-au văzut oamenii care erau în trecere. Și l-au strâns repede ca să nu poată fi nimeni acuzat de nimic. Există un tip de proteste de gherilă în acest moment în Belarus. Oamenii se tem pentru viața lor, dar totodată trebuie să trăiască, trebuie să supraviețuiască. Au familii, au copii...

 

 
Raluca Rădulescu, jurnalistă și traducătoare