Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Trump critică strategia SUA împotriva COVID-19

Fostul preşedinte Donald Trump l-a atacat pe Anthony Fauci, reputat expert american în boli infecţioase şi cel care ghidează răspunsul naţional la criza provocată de Covid-19, pentru felul în care a gestionat situaţia și a cerut daune din partea Chinei, într-un discurs susţinut în Carolina de Nord, relatează Reuters preluat de News.ro.

Vorbind la Greenville, la convenţia din Carolina de Nord a Partidului Republican, Trump s-a alăturat numeroşilor republicani care îl critică pe Fauci pentru că le cere americanilor să poarte măşti pentru a se feri de virus şi care şi-a manifestat uneori scepticismul cu privire la teoria că virusul provine de la un laborator din Wuhan.

Trump l-a caracterizat pe Fauci drept “nu un medic mare, ci un mare promotor” pentru faptul că apare atât de frecvent la televiziuni. “Însă el a greşit aproape în privinţa tuturor problemelor şi a greşit şi în ceea ce priveşte Wuhan şi laboratorul”, a adăugat fostul preşedinte.

Originea coronavirusului este în continuare discutată şi cercetată de serviciile SUA. Modul de gestionare a pandemiei de către Trump (aproape 600.000 de decese, însuşi preşedintele infectat) a reprezentat un factor în pierderea alegerilor prezidenţiale în noiembrie 2020, scrutin câştigat de Joe Biden.

Pe de altă parte, Donald Trump a cerut ca China să plătească daune de 10 trilioane de dolari Statelor Unite şi lumii pentru felul în care a gestionat virusul, adăugând şi că ţările ar trebui să îşi anuleze datoriile faţă de Beijing.

Apariţia lui Donald Trump la congres a fost una în stil de campanie electorală. Trump a fost prezentat de preşedintele pe Carolina de Nord al Partidului Republican, Michael Whatley, drept “preşedintele nostru”.