Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


”Eșecul moral” al liderilor G7

g7.png

Militanți ONG poartă măștile liderilor politici ai G7, într-o acțiune de protest organizată de asociația Oxfam la Falmouth, Anglia, 11 iunie 2021
Image source: 
Phil Noble POOL/AFP via France24

Lipsă de ambiție, vorbe goale sau promisiuni repetate: ONG-urile au criticat aspru atitudinea liderilor statelor din Grupul G7 care s-au reunit recent în Anglia, unde s-au angajat să crească numărul persoanelor vaccinate și să lupte împotriva schimbărilor climatice.

"Consecința acestui summit plictisitor va fi prelungirea unei pandemii care va costa și mai multe vieți și mijloace de subzistență, nu numai în lume, ci și în țările G7", estimează Tom Hart, militant ONG.

Potrivit OMS, ar fi necesare cel puțin 11 miliarde de doze pentru a putea învinge pandemia, cu mult mai mult decât miliardul promis de G7.

Fostul prim-ministru britanic Gordon Brown s-a alăturat criticilor, invocând un „eșec moral de neiertat” care ar putea duce la „mii” de decese.

Deși se angajează să distribuie mai echitabil vaccinurile în favoarea țărilor sărace, G7 nu s-a pronunțat asupra suspendării brevetelor, ceea ce ar permite producția în masă a vaccinurilor în întreaga lume.

„Pentru a ne pregăti cu adevărat pentru următoarea pandemie, este nevoie de o rețea de producători de vaccinuri din întreaga lume, finanțată și gestionată de autoritățile publice, eliberată de constrângerile proprietății intelectuale”, a precizat Anna Marriott, responsabilă pentru politici de sănătate la Oxfam.

Mereu aceleași promisiuni

În ceea ce privește clima, G7 este ca un „disc zgâriat”, care repetă aceleași promisiuni, cum ar fi încetarea subvențiilor publice pentru centralele termice pe cărbune, spune John Sauven, directorul general al asociației pentru apărarea mediului Greenpeace.

"Fără un acord pentru oprirea tuturor proiectelor noi ce privesc combustibilii fosili - care trebuie implementat anul acesta pentru a limita creșterea alarmantă a temperaturii globale - acest plan este mediocru", subliniază el.

Pachetul propus pentru țările sărace "nu este nici nou, nici suficient pentru a răspunde la amploarea crizei climatice". De asemenea, sunt necesare angajamente cu un caracter mai obligatoriu pentru a opri distrugerea biodiversității până în 2030, continuă el.

Potrivit lui Ruth Valerio, reprezentantă a ONG-ului Tearfund, summitul s-a rezumat la „vorbe goale”, nereușind să refuze în mod concret subvențiille pentru combustibilii fosili sau să lanseze „revoluția verde de care avem atât de multă nevoie”.

„Ar fi putut fi un impuls pentru negocierile climatice din noiembrie”, când Marea Britanie va găzdui conferința ONU privind clima (COP26) la Glasgow, a precizat ea. „Dar fără bani, aceste promisiuni (...) nu vor permite deloc înlăturarea stării de urgență climatică, care deja distruge milioane de vieți”.

În materie de climă și vaccinare, „este un plan parțial, nu un plan Marshall”, a afirmat Patrick Watts, reprezentat al agenției Christian Aid, cu referire la declarațiile prim-ministrului britanic Boris Johnson care, în timpul summitului, a promis să vaccineze ”pe toată lumea”, pentru a stopa definitiv pandemia.

Presa britanică îi atribuise lui Johnson intenția de a lansa un ”plan Marshall climatic”, asemănător cu finanțarea masivă de către Statele Unite pentru reconstrucția Europei după cel de-al Doilea Război Mondial.

G7 a anunțat un vast plan de investiții, dar fără a-l cuantifica, pentru țările în curs de dezvoltare, în domeniile climei, sănătății, securității, tehnologiei digitale sau egalității.

 

Traducere de Magda Savițchi după articolul publicat de France24