Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


SUA și Rusia pledează pentru "dialog în scopul stabilităţii strategice", într-o declaraţie comună

putin-biden.jpg

Image source: 
france24.fr

Cele două mari puteri globale, Statele Unite ale Americii şi Rusia pledează, într-o declaraţie comună adoptată după summitul de la Geneva, pentru "dialog în scopul stabilităţii strategice" şi pentru măsuri de control al armamentului.

O declarație comună, postată pe site-ul Casei Albe și preluată de agențiile de presă internaționale, precizează:

"Noi, preşedintele SUA, Joseph R. Biden, şi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, notăm că Statele Unite şi Rusia au demonstrat că, inclusiv în perioade de tensiune, sunt capabile să facă progrese asupra obiectivelor comune în sensul asigurării predictibilităţii în domeniul strategic, pentru reducerea riscurilor conflictelor militare şi ameninţării unui război nuclear".

"Recenta prelungire a Noului Tratat START (Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic) reprezintă un exemplu în sensul angajamentului nostru pentru controlul armelor nucleare. Astăzi, reafirmăm principiul că un război nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie să aibă loc niciodată", arată Declaraţia SUA-Rusia, postată pe site-ul administrației de la Washington.

"În concordanţă cu aceste obiective, Statele Unite şi Rusia se vor implica împreună într-un dialog în scopul stabilităţii strategice în viitorul apropiat, care va fi deliberat şi solid. Prin acest dialog, încercăm să pregătim baza pentru viitoare măsuri de control al armamentului şi de reducere a riscurilor", subliniază SUA şi Rusia.

Totodată, preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a declarat că a avut o discuţie "pozitivă" cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, precizând că stabilitatea strategică a fost unul dintre subiectele principale de discuţie.

De asemenea, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat că discuţia cu omologul său american, Joseph Biden, la Geneva, a fost "foarte constructivă", anunţând că ambasadorii rus şi american vor reveni la posturile inițiale.


Image source: 
france24.fr