Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iran: Alegeri prezidențiale sub spectrul absenteismului

iran.png

Candidatul ultraconservator Ebrahim Raisi are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile prezidențiale din Iran
Image source: 
Atta Kenare - AFP via rfi.fr

Iranienii sunt chemați azi la urne pentru a-și alege noul președinte, dar interesul cetățenilor este extrem de scăzut.

 „Am fost la toate alegerile, am votat mereu, dar de această dată nu o să o fac”. Contactată de echipa postului de televiziune francez France 24, Shahin (pseudonim – n.r.), în vârstă de 42 de ani își exprimă nemulțumirea și dezgustul: „Președinte după președinte, trec de la o dezamăgire la alta și situația economică a țării continuă să se degradeze. De ce aș face vreun efort să merg la vot, iar cel ales de mine să nu facă nimic?”

La fel ca Shahin, mulți iranieni, dezamăgiți de cele două mandate ale președintelui Hassan Rohani, intenționează să nu participe la alegerile prezidențiale din acest sfârșit de săptămână. La ultimele alegeri, cele parlamentare din februarie 2020, 57% dintre persoanele cu drept de vot nu au participat, ceea ce reprezintă un record al absenteismului.

Care este cauza acestei lipse de interes? Pe lângă numărul mare de candidați la președinție descalificați de Consiliul Gardienilor revoluției –organism instituțional responsabil cu monitorizarea alegerilor – se pune problema libertății de acțiune a președintelui Republicii islamice Iran și a guvernului său. O situație reclamată de însuși ministrul Afacerilor Externe.

Într-o înregistrare care a circulat pe internet la sfârșitul lunii aprilie, Mohammad Javad Zarif mărturisea cu regret că o bună parte a spectrului strategic al diplomației iraniene îi scapă zilnic printre degete.

Foarte criticat pentru comentariile sale, șeful diplomației iraniene îi trage la răspundere în special pe Gardienii Revoluției. Însă, în Iran, această „putere responsabilă cu apărarea idealurilor Republicii islamice răspunde doar în fața liderului suprem”, notează Thierry Coville, cercetător la Institutul de Relații Internaționale și Strategice (IRIS).

Aflat în centrul statului iranian, Ayatollahul, liderul religios suprem, deține majoritatea puterilor prevăzute de Constituția iraniană. „Liderul suprem este cel care determină direcția în care se îndreaptă statul. Președintele iranian, ales la fiecare patru ani, are un rol asemănător cu cel al unui prim-ministru”, explică Jonathan Piron, istoric la centrul de cercetare Etopia din Bruxelles.

Ales pe viață, liderul suprem controlează armata, poliția, presa de stat și desemnează șeful justiției. Tot el este cel care alege jumătate din membrii Consiliului Gardienilor, organismul responsabil cu validarea candidaturilor la președinție. Cealaltă jumătate este desemnată de puterea judiciară, aleasă la rândul său de liderul suprem. „Există direcții în care viața politică iraniană evoluează, dar totul rămâne centralizat în jurul figurii liderului suprem”, subliniază cercetătorul.

Marjă de acțiune limitată în politică, economie și pe plan social

Potrivit lui Jonathan Piron, „nu doar că marja de acțiune a președintelui este limitată de liderul suprem, dar acesta este constrâns și de Parlament, care trebuie să valideze numirea miniștrilor săi și care îi poate demite în orice moment”. Parlamentarii iranieni au, de asemenea, puterea de a invoca votul de încredere, cu acordul liderului suprem. O sută de aleși ultraconservatori și-au încercat norocul în iulie 2020 propunând convocarea lui Hassan Rohani, dar și-au retras propunerea în urma intervenției „trimisului lui Dumnezeu”, liderul suprem Ali Khamenei, (ayatollah) în favoarea guvernului.

Lipsit de autoritate în domeniul securității naționale și în cel judiciar, președintele iranian dispune totuși de o marjă de autonomie în ceea ce privește politica internă, economia și domeniul social.

„Președintele iranian este garantul unui anumit număr de drepturi și libertăți”, notează Azadeh Kian, profesor în sociologie politică la Universitatea Paris Diderot.

Potrivit acesteia, președintele Hassan Rohani ar fi putut „ca garant al Constituției, să se angajeze mai mult în problema libertății și egalității între femei și bărbați. Promisese să înființeze un minister pentru drepturile femeilor, să desemneze femei în funcțiile de miniștri, dar nu a făcut-o din lipsă de curaj, ascunzându-se prea des în spatele discursului „Liderul suprem nu vrea”, adaugă cercetătoarea, care este, de asemenea, și directorul Centrului de învățare, documentare și cercetare pentru studiile feministe (Cedref).

Președintele Hassan Rohani, asociat curentului „moderaților” iranieni, a trebuit să-și exercite puterea ținând cont de Parlament, care se afla în mâinile conservatorilor din 2020. În schimb, liderul suprem este mai degrabă renumit pentru poziția sa ultraconservatoare.

Între 20 și 30% din economie în mâinile Gardienilor

Pe plan economic, alți actori acționează într-o „manieră informală” și contribuie la diminuarea puterii președintelui, explică Jonathan Piron. „În prezent, Gardienii Revoluției deține mai multe companii, în special în domeniul construcțiilor, infrastructurii de transport și cel aeroportuar. Acestea sunt entități parastatale, nici publice, nici private. Nu sunt supuse controlului președintelui Republicii islamice și nici taxei de impozitare și beneficiază de locuri preferențiale în timpul cererilor de oferte”, explică cercetătorul.

„Suntem de părere că acestea controlează de la 20 până la 30% din economie, însă fenomenul rămâne dificil de cuantificat, deoarece rămâne opac, cu multe ramificații și companii create la diferite niveluri, fără trasabilitate”. Pe plan social, Gardienii Revoluției au propria „securitate socială”, „într-o logică ideologică, rezultată din Revoluție, care vine în ajutorul nevoiașilor”.

Gardienii Revoluției, armata ideologică responsabilă cu apărarea Revoluției islamice din 1979, au avut un rol important în apărarea Republicii islamice după înființarea acesteia, dar și în timpul războiului Iran-Irak (1980-1988).

 „Anii 2000 au marcat ascensiunea la putere, după mandatul lui Hachemi Rafsanjani, care a condus Iranul în spiritul unei politici neoliberale: statul s-a orientat către investițiile private cu o serie de liberalizări, iar Gardienii (Pasdarans) au profitat de această ocazie pentru a se strecura în această breșă”, notează Jonathan Piron.

Fundații religioase atotputernice

„În total, mai mult de 50% din economie nu se află sub controlul cabinetului prezidențial”, indică cercetătorul, căci alături de Gardieni există și alte instituții autonome, printre care și Bonyad.

Aceste fundații religioase influente gestionează bunurile confiscate după Revoluție sau chiar miliardele de euro din donațiile pelerinilor șiiți, precum Fundația Astan Qods Razavi, care administrează mormântul Imamului Ridha di Mashhad.

„Acestea au unul dintre cele mai importante active imobiliare din țară și sunt scutite parțial de impozite”, amintește Jonathan Piron. Cele mai puternice dintre ele, Fundația Mostazafan („fundația celor dezmoșteniți”) și Fundația Astan Qods Razavi, administrează sute de companii și au angajat câteva sute de mii de iranieni în domenii diverse, precum construcții, transporturi, minerit, turism sau chiar industria agroalimentară.

„Dificil de reglementat, aceste sisteme parastatale încurajează clientelismul și corpuția”, notează cecetătorul. Hassan Rohani și alți președinți dinaintea lui au încercat să sancționeze mai mult instituția Bonyad, scutită de impozite înainte de 2002. Însă, eforturile președintelui de a aborda problema în timpul celui de-al doilea mandat al său au fost în zadar, explică Jonathan Piron.

Reprezentare de fațadă

Pe planul politicii externe, echipa președintelui „intervine de la distanță”. Mohammad Javad Zarif s-a plâns recent în legătură cu acest aspect. Conform unui interviu dat de acesta, șeful diplomației afirmă că în special Gardienii Revoluției – dependenți de liderul suprem – sunt cei care desemnează ambasadorii iranieni în țările strategice din Orientul Mijlociu.

„Ministrul Afacerilor Externe este un simplu executant”, remarcă Jonathan Piron. În Iran, Consiliul Suprem al Securității Naționale este cel care determină politica externă și cea de apărare a țării. Dacă președintele iranian se află în fruntea acestui organism compus din reprezentanți ai principalelor instituții ale țării, deciziile trebuie validate apoi de liderul suprem Ali Khamenei.

La fel, decizia de a semna sau nu un acord internațional, cum ar fi un acord nuclear, îi revine liderului suprem. Acesta autorizează, în timp ce președintele și guvernul negociază, dacă este necesar.

În schimb, președintele iranian este cel care se deplasează în străinătate. Tot el este cel care semnează tratatele. „El este fațada regimului iranian”. Un rol deloc neglijabil, deoarece șeful statului iranian, liderul suprem Ali Khamenei, îmbătrânește, având acum vârsta de 82 de ani. „Aceste alegeri sunt deosebit de importante”, subliniază cercetătorul, care este de părere că va fi un moment istoric. „În mod legitim putem crede că viitorul președinte iranian va fi cel care va lua parte la alegerea noului lider suprem în timpul mandatului său”.

 

Traducere de Andreea Sefciuchevici după articolul publicat de France 24