
Politică
Centenarul Partidului Comunist din China: „Turismul roșu” încurajează „socialismul chinez”
Grădinarii cu pălării conice din sudul orașului Yantse au încetat să taie iarba. Termometrul indică 37 de grade. Pe o asemenea căldură, chiar și florile de lotus din corpurile de apă din jurul Memorialului Jiaxing par să fie afectate. Chiar și așa, îmbrăcată în cămașă albă și cu insigna partidului la piept, doamna Zhang a venit în pelerinaj: „Am venit să vedem „barca roșie” a membrilor Primului Congres. Acum un secol, delegații Primului Congres al PCC s-au refugiat aici, pe malul lacului Nahu. Asociația mea a organizat această activitate pentru a sărbători centenarul. Suntem aici cu colegii mei pentru a vizita și a învăța. Câteva sute de oameni au venit și ei."
La fel ca membrii Asociației de Promovare a Democrației în China, mulți cetățeni vizitează în grup memorialul Primului Congres al PCC la Shanghai. Unii vin singuri. De exemplu, un susținător al partidului s-a trezit la 3 dimineață. A mers cu bicicleta 190 de km pentru a vedea expoziția.
Perfecționarea cunoștințelor despre „socialismul chinez”, acesta este scopul turiștilor „roșii”, cărora le sunt oferite seminare teoretice în hoteluri. „Aproape toate camerele sunt ocupate” explică responsabilul pentru clienți din această unitate de lângă muzeu, de altfel destul de frecventată. În fiecare zi avem câte trei seminare de predare despre partid."
În sala nr. 3, după cum indică un panou de la intrare, se ține un curs despre istoria partidului pentru un comitet al unui district din capitala provinciei Zhejiang, iar un pic mai departe, sala nr. 6 este rezervată studenților prestigioasei Universități Tsinghua din Beijing.
Mass-media de stat insistă asupra necesității de a promova în rândul tinerilor istoria PCC încă de la fondarea acestuia.
Traducere de Magda Savițchi, dupa un articol publicat de rfi.fr