Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


De ce a câștigat tabăra Brexit? O lecție valabilă până astăzi

Ziua de 23 iunie a marcat a cincea aniversare a referendumului Brexit din Regatul Unit. Cauzele care au dus la victoria taberei Brexit reprezintă și azi lecție de care va trebui să ținem seama.

În publicația britanică UnHerd, preluată de Courrier International, Fintan O'Toole, un autor irlandez care s-a opuns cu ardoare Brexitului, privește înapoi și recunoaște că Brexiterii s-au dovedit a fi mult mai eficienți în campania lor decât partizanii rămânerii. Aceasta poate fi o lecție importantă pentru viitoarele confruntări electorale, inclusiv de la noi. Și iată de ce.

 De la bun început, autorul sesizează poziția dificilă în care s-a aflat tabăra ”Remain”. A părăsi Uniunea Europeană însemna ”să rupem legăturile”. A rămâne însemna să le păstrăm.

 Dar felul în care legăturile urmau a fi păstrate presupunea multe răspunsuri diferite și adesea contradictorii. De fapt, adepții rămânerii aveau viziuni extrem de diferite despre rațiunea pentru care Regatul Unit trebuia să fie în continuare în Uniunea Europeană.

 Iar dacă tabăra europeană a pierdut,a fost  tocmai pentru că sentimentul pierderii a fost singurul său liant real. A fost nevoie de o înfrângere pentru a se putea vedea ca un colectiv - și a fost prea târziu.

 Ce-i drept, nici susținătorii Brexitului nu se puseseră de acord cu ce înseamnă Brexitul. Dar pentru ei nu era necesar.

 Mișcările naționaliste știu doar un singur lucru: nu cine suntem „noi”, ci cine nu suntem „noi”.

 Partizanii părăsirii UE aveau o idee foarte clară asupra ”Celuilalt” și au beneficiat de imensul avantaj al unei uri care a avut secole, nu ani, ca să se consolideze.

 Acesta este un lucru pe care susținătorii rămânerii nu l-au înțeles niciodată, prea uimiți de absurditatea conceptului de Britanie în lanțuri.

 Da, Brexiterii făceau promisiuni pe care știau că nu le vor putea respecta. Ei nu se puseseră de acord nici cu privire la ce formă ar trebui să ia Brexit-ul.

 Adepții rămânerii s-au așteptat să vadă alegătorii indignați de o asemenea înșelăciune nerușinată. Dar nu a contat: această promisiune vorbea despre un viitor prea îndepărtat față de celălalt mare punct de cotitură: cel al independenței. Ea aparținuse întotdeauna unei alte realități.

 Pe cât de reacționari și absurzi s-au dovedit ei, susținătorii Brexit vorbeau despre identitate. Adepții rămânerii nu aveau altceva decât dispreț pentru aceste tipuri de discuții, pe care le considerau fundamental greșite.

Dar nimeni nu a rezolvat vreodată o criză de identitate ignorând-o.

 Tabăra Brexit a oferit un răspuns, deși unul foarte rău. ”Remain” nu a vrut niciodată să audă întrebarea, scrie autorul irlandez.

 Această poveste ne spune ceva important: faptul că în multe momente ale istoriei, alegerile oamenilor sunt mai degrabă iraționale și emoționale, decât bazate pe calculi pragmatice. Că o minciună bine ambalată vinde adesea mai bine decât un adevăr frust, dar util. Și aceasta, cu atât mai mult în era rețelelor de socializare, unde minciunile și falsurile se rostogolesc cu o viteză amețitoare, făcând ravagii înainte ca, eventual, falsul să fie dezmințit.

 Politicienii noștri, dar mai ales cei care se ocupă de strategii și comunicare, ar trebui să reflecteze la aceasta.