Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Dacian Cioloș, anunț surpriză: „Candidez pentru funcția de președinte al USR PLUS”

ciolos explicativ.jpg

Sursa imaginii: 
RFI

Copreședintele formațiunii politice, Dacian Cioloș, a anunțat că va candida pentru funcția de președinte al partidului, iar celălalt copreședinte, Dan Barna, pare să fie surprins de această declarație.

Dacian Ciloș a făcut acest anunț luni, în timp ce copreședinții USR PLUS dădeau declarații despre consultările de la Palatul Cotroceni pe marginea proiectului România Educată.

Candidez, o să candidăm amândoi, e mai bine pentru ca USR PLUS în următorii ani să conteze... Sigur, împreună cu Dan, eu sper să fie și alți candidați, asta înseamnă să fie un partid viu”, a spus Cioloș.

După cât se pare, anunțul l-a luat pe nepregătite pe Dan Barna. Aflat lângă Dacian Cioloș, acesta pare surprins de anunțul aliatului său. În plus, Cioloș a recunoscut faptul că în USR PLUS sunt tabere care au idei diferite.

O să vedeți, noi le avem de mult. Țineți minte în urmă cu un an, doi când ne criticați că sunt scandaluri în USR PLUS și vă spuneam că sunt dezbateri firești, ei acum le vedeți și la alte partide. O să fie dezbateri tot timpul”, a precizat Cioloș.

Declarația de luni vine în contextul în care Dan Barna a spus de mai multe ori că vrea să candideze pentru funcția de președinte al USR PLUS, refuzând astfel oferta lui Dacian Cioloș prin care cei doi renunțau la candidaturi pentru a susține altă persoană.

Amintim, fuziunea dintre USR și PLUS a fost aprobată în luna aprilie de Curtea de Apel București. Conducerea USR-PLUS este deținută de cei doi lideri, Dan Barna de la USR și Dacian Cioloș de la PLUS. Congresul USR-PLUS la care va fi aleasă noua conducere va avea loc în toamna acestui an.