Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Homofobie, război cultural și fracturări geopolitice în Georgia

georgia_lgbt.png

Demonstranți anti LGBT la Tbilisi, Georgia, 5 iulie 2021
Image source: 
Reuters via France24

Săptămâna trecută, capitala Georgiei, Tbilisi, a fost zguduită de un nou episod al unui război cultural ce durează de aproape un deceniu. Este vorba despre drepturile minorității LGBT. Această falie culturală este atât de acută în societatea georgiană, încât de fiecare dată când are loc un nou ciclu de manifestări ostile, întreaga țară întră din punct de vedere politic, social și instituțional în stare de blocaj.  

Putem considera ca punct de pornire al acestui război cultural anul 2013, luna mai, atunci când la Tbilisi avea loc o violentă manifestație anti-LGBT în număr de câteva zeci de mii, ca răspuns la un marș al doar 20 de activiști ce militau pentru drepturile LGBT.

Imaginile cu violența fizică și verbală a acelor manifestații au făcut înconjurul lumii. Anume în 2013, Georgia intra într-o fază critică de negociere pentru obținerea regimului de călătorie fără vize în Uniunea Europeană.

Una din condițiile semnării acordului cu Uniunea Europeană era garantarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, inclusiv a drepturilor fundamentale ale tuturor minorităților. Acest acord a fost semnat în 2016 și într-un final a intrat în vigoare în 2017, după îndelungate negocieri cu Uniunea Europeană, și mai ales foarte controversate dezbateri pe plan intern ce au întârziat procesul negocierii timp de mai mulți ani.

Ceea ce nu a putut să nu atragă atenția pe parcursul acestor ani, a fost faptul că dezbaterea națională pe tematică drepturilor LGBT a devenit în multe privințe corelabilă și similară dezbaterii de pe scena social-politică a Rusiei.

Cu alte cuvinte, deși per ansamblu, Georgia este o țară vizibil pro-occidentală, de fiecare dată când tematica LGBT devenea centrală pentru public, au putut fi observate tot mai evidente conexiuni cu organizații și instituții strâns legate de Rusia.

Este vorba în primul rând de Biserica Ortodoxă Georgiană, a cărei patriarh și înalte fețe bisericești s-au aliniat exemplar acelorași idei homofobe pe care le-a pedalat Biserica Ortodoxă Rusă și instituțiile de stat ale Rusiei.

În același siaj s-au plasat și un număr de organizații și partide cu viziuni extremiste, notorii pentru homofobia degradantă pe care o promovează la toate nivelele, și modul violent prin care contestă libertățile fundamentale aplicabile fără discriminare. Multe, dacă nu chiar toate aceste organizații, au fost finanțate și susținute ideologic de-a lungul anilor din Rusia.  

Visul georgian

Un ultim factor este chiar rolul partidului de guvernare, numit ”Visul Georgian”, aflat la al treilea mandat consecutiv. Bazinul electoral al partidului Visul Georgian a fost întotdeauna preponderent rural și conservator.

Într-un recent sondaj, 80% din electoratul acestui partid se declară deschis împotriva drepturilor pentru minoritatea LGBT. Pe măsură ce societatea georgiană s-a urbanizat în ultimele decenii aceste viziuni conservatoare au migrat în zona orașelor mari, și mai ales în capitala Georgiei. De aceea, partidul de guvernare în repetate rânduri a preferat să politizeze acest subiect, fie pentru a alimenta loialitatea acestui electorat conservator, fie pentru a abate atenția de la adevăratele probleme de pe agenda publică.

În ultimele luni, însă, situația s-a agravat și mai mult pentru partidul de guvernare la capătul a unei crize post electorale ce a durat în jur de șase luni. Aflat în criză de idei, prim-ministrul georgian Irakli Garibașvili, și-a manifestat chiar susținerea pentru limitarea manifestărilor în susținerea minorității LGBT.

Acest mod de a gândi interesul public s-a manifestat iarăși săptămâna trecută, atunci când o manifestație legal sancționată pentru protecția minorității LGBT a fost preventiv anulată de acțiunile violente ale unor activiști homofobi.

Mai mult decât atât, peste 50 de jurnaliști care se deplasaseră la fața locului pentru a relata demonstrația au fost bătuți. Ieri însă, opinia publică din Georgia a fost inflamată instantaneu la aflarea veștii că unul din jurnaliștii bătuți lunea trecută a decedat din cauza rănilor suferite.

Capitala Tbilisi s-a trezit brusc, și iarăși, paralizată de o manifestație de protest ca răspuns la aflarea veștii despre moartea jurnalistului Alexander Lașkarava în vârstă de 36 de ani.

În acest moment nu știm care este orizontul acestei crize, însă pentru opoziția georgiană evenimentele ultimei săptămâni sunt un motiv în plus pentru a cere demisia guvernului și declanșarea unor alegeri parlamentare anticipate.