
Politică
Osemintele unui important general din armata lui Napoleon au fost repatriate, cu ajutorul Rusiei
general.png

Charles Étienne Gudin de la Sablonnière a fost răpus pe 19 august 1812 de o ghiulea inamică în timpul bătăliei de la Valoutina Gora, la 20 de kilometri est de Smolensk, un oraș rus de lângă actuala graniță cu Belarus.
Întrebat de AFP, Ministerul pentru veterani nu a precizat dacă a fost luată o decizie cu privire la locul înmormântării osemintelor generalului.
Joëlle Garriaud-Maylam, senatoare pentru francezii care locuiesc în străinătate și președinte de onoare a asociației Paris-Napoléon 2021, a obținut informații „verbale” cum că acesta va fi inhumat în complexul Les Invalides pe 2 decembrie, la aniversarea bătăliei de la Austerlitz.
„Totuși avem persoane a căror existență nu o putem nega”, a spus ea, deplângând „polemicile mediocre” existente în jurul acestui caz.
De ce a lipsit președintele Macron?
Osemintele generalului au fost găsite datorită lui Pierre Malinowski, un istoric francez și fost soldat apropiat extremei dreapta, sprijinită la Kremlin. Fost asistent parlamentar al lui Jean-Marie Le Pen, el este acum președinte al Fundației franco-ruse pentru inițiative istorice.
Palatul Elysée a exprimat mai multe reticențe față de Malinowski.
„Gudin trebuia să fie înmormântat în complexul Les Invalides cu mare fast și trebuia să constituie prima parte a comemorărilor morții lui Napoleon” înainte ca totul să fie anulat, spunea istoricul în mai la Radio Sputnik, media finanțată de Moscova.
Pe lângă personalitatea generalului, el a menționat și criza sănătății ca explicație, dar mai presus de toate degradarea relațiilor dintre Paris și Moscova în contextul destinului opozantului politic rus Alexei Navalny, a cărui eliberare o solicită Occidentul.
Oricare ar fi motivul, președintele Macron a lipsit de la ceremonia de întâmpinare de la aeroportul Le Bourget. Mai mult, rămășițele soldatului au fost repatriate într-un avion A320 finanțat de oligarhul rus Andrey Kozystin, potrivit mai multor surse mass-media.
Amputat de piciorul stâng, generalul, despre care se spunea că era foarte apreciat de Napoleon, a murit de cangrenă la trei zile după ce a fost rănit. Avea 44 de ani.
„ Napoleon i-a scris contesei Gudin o scrisoare de condoleanțe în care spunea: „pierderea este grozavă pentru dvs.; la fel cum este și pentru mine”, scrie site-ul Fundației Napoleon.
Precursorul comandourilor
"Generalul a participat la războaiele Republicii, Consulatului și apoi Imperiului", a declarat ministerul într-un comunicat. A luptat în armatele din Nord, de pe Rin, apoi de la Dunăre unde s-a remarcat în mai multe bătălii, inclusiv cea de la Wagram în 1809.
„A introdus tehnici de atacuri-surpriză în grupuri mici pe câmpul de luptă, ceea ce i-a adus o reputație de precursor al comandourilor”, potrivit ministerului.
Pentru o lungă perioadă de timp, mărturiile erau diferite în ceea ce privește locul mormântului său. Dar o echipă franco-rusă de arheologi a reluat cercetarea în mai 2019 la inițiativa lui Pierre Malinowski.
Analizele ADN au făcut posibilă demonstrarea faptului că osemintele găsite în luna iulie a aceluiași an erau într-adevăr cele ale acestui general, al cărui nume este gravat pe Arcul de Triumf.
La momentul morții sale, în august 1812, armata franceză era în plină ofensivă și nimic nu prefigura dezastrul campaniei. Odată cu capturarea orașului Smolensk la 16 august, Napoleon a deschis calea către Moscova, la 400 de kilometri mai la est.
Totuși, trei zile mai târziu, în timpul bătăliei de la Valoutina Gora, situată la mai puțin de 15 kilometri de Smolensk, armata rusă a scăpat din capcana trupelor franceze.
După ce l-a încredințat pe Gudin medicului său personal, Napoleon l-a vizitat și l-a îmbrățișat chiar înainte de moartea sa, pe 22 august, conform unor mărturii.
Inima sa este conservată și păstrată în cimitirul parizian Père-Lachaise.
Traducere de Magda Savițchi după articolul publicat de France24