Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Patru iranieni inculpați pentru tentativă de răpire a unei jurnaliste din New York

iran.png

Jurnalista irano-americană Masih Alinejad
Image source: 
AFP via France24

Departamentul de Justiție american a anunțat recent că patru bărbați, prezentați drept „agenți ai Serviciului de informații iranian”, au fost acuzați pentru planificarea răpirii unei jurnaliste americane de origine iraniană din New York. Iranul neagă categoric acuzațiile.

„Cei patru bărbați încercau din iunie 2020 să răpească o jurnalistă care a adus la cunoștință publicului larg încălcările drepturilor omului comise de guvernul iranian”, a declarat Departamentul de Justiție al SUA într-un comunicat. Plănuiau „să-și ducă victima cu forța în Iran, unde soarta i-ar fi fost  în cel mai bun caz nesigură”, a precizat procurorul Audrey Strauss.

Suspecții au apelat la detectivi privați pentru a monitoriza, fotografia și filma victima dar și familia acesteia, de mai multe ori între 2020 și 2021, potrivit Departamentului de Justiție.

Agenții căutaseră o modalitate de a transporta jurnalista în afara Statelor Unite, unul dintre ei informându-se despre bărcile cu motor cu care ar fi putut efectua „o evacuare marină autonomă” din New York până în Venezuela, țară cu care Iranul se află în „relații de prietenie”.

Militantă pentru drepturile femeilor

Masih Alinejad este o activistă feministă în cadrul mișcării anti-voal din Iran, țară pe care ea a părăsit-o ulterior. Din Statele Unite, unde este stabilită în prezent, ea critică regimul iranian și politica sa, primind ajutorul unor vedete precum Meryl Streep, căreia i se alăturase pe scenă la o conferință despre drepturile femeilor în 2016.

„Din perspectiva regimului islamist, orice femeie care luptă pentru drepturile sale fundamentale este o criminală”, a afirmat ea în aprilie anul trecut într-un mesaj video adresat Parlamentului suedez.

„Mulțumesc FBI-ului pentru că a deconspirat planul Serviciului iranian de informații de a mă răpi, spune ea într-un video postat pe Twitter, în care apare la o fereastră de unde se vede o mașină de poliție. Potrivit ei, aceasta este parcată în fața casei sale de două săptămâni.

Această rețea descoperită de FBI, a vizat și alte persoane, din Canada, Regatul Unit și Emiratele Arabe Unite, pe care a încercat să le supravegheze folosind aceleași metode, potrivit procurorilor.

Cei patru agenți sunt Alireza Shavaroghi Farahani, Mahmoud Khazein, Kiya Sadeghi și Omid Noori. Niloufar Bahadorifar, stabilită în California, dar de origine iraniană, este suspectată că a participat la finanțarea acestui proiect.

Acuzații „absurde și nefondate”

Casa Albă a reacționat oficial miercuri, 14 iulie. „Condamnăm în mod categoric presupusa încercare, periculoasă și demnă de dispreț, a Iranului de a răpi un cetățean american pe pământ american”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, în timpul unui briefing de presă.

La rândul său, Iranul a susținut că aceste acuzații sunt „absurde și nefondate”. „Nu este prima dată când Statele Unite se angajează în crearea unor astfel de scenarii de Hollywood”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Afaceri Externe, Saïd Khatibzadeh.

„Autoritățile americane jignesc inteligența lumii cu această poveste naivă”, a adăugat el, citat de agenția ISNA (Iranian Students News Agency).

Iranul este considerat una dintre cele mai represive țări pentru jurnaliști, exercitând un control „implacabil” asupra informațiilor, potrivit ONG-ului Reporteri fără frontiere, care a plasat Iranul pe locul 174 din 180 în clasamentul global privind libertatea presei în 2021.

 

Traducere de Andreea Sefciuchevici după articolul publicat de France 24