Lukașenko în spatele unei noi crize la granița UE

La începutul lunii iulie se părea că Lukașenko nu mai avea instrumente de stimulare artificială a unor noi crize în relație cu vecinii vestici. Dar iată că, până spre finalul acestei luni, Uniunea Europeană în general, și Lituania în particular, sunt în pragul unei crize umanitare sponsorizată de regimul lui Lukașenko și susținută tacit de Rusia.

La modul cel mai practic, autoritățile de la Minsk stau în spatele unor rețele de emigrație ilegală ce încep în Turcia, Siria și Irak, trec prin Rusia și se termină la granița cu Lituania. Teoretic, destinația acestor emigranți ar trebui să fie țările Europei de vest, însă rețelele patronate de Lukașenko nu mai pot avea controlul dincolo de granița cu Lituania.

În ultimele trei săptămâni, aproximativ 3000 de emigranți ilegali, din Africa, Asia Centrală, Asia de Sud și Orientul Mijlociu au fost reținuți la granița dintre Lituania și Belarus, apoi relocați în lagăre de corturi, concentrate în special în zone de frontieră.

Prin comparație, pe parcursul întregului an 2020, autoritățile lituaniene au înregistrat doar 81 de cazuri de trecere nelegală a frontierei de către astfel de emigranți. Iată că, în mai puțin de o lună, statistica pentru 2021 a crescut de aproape 40 de ori. Evident, cu implicarea directă a regimului Lukașenko.

Din investigațiile jurnaliștilor de la canalul Belsat, canal al diasporei belaruse cu sediul în Varșovia, reiese că costul transportării sau livrării fiecărui emigrant oscilează între 3000 și 5000 de euro, și este tolerat, dacă nu chiar încurajat, de autoritățile belaruse.

Condițiile trecerii frontierei în Uniunea Europeană sunt la acest moment destul de facile. Frontiera între Belarus și Lituania are o lungime de 680 de km, din care doar o mică parte este la acest moment ranforsată cu un gard de protecție.

Mai mult,  relieful și natura îngreunează construcția rapidă a acestor bariere, deoarece cea mai mare parte a frontierei este dominată de păduri dense și mlăștinoase.

Lituania, pe parcursul ultimelor decenii a investit în special în securizarea frontierei cu Rusia, adică regiunea Kaliningrad.

Unde dai și unde crapă

Belarusul nu fusese o prioritate și din cauză că Uniunea Europeană, în ultimul deceniu, a donat zeci de milioane de euro autorităților de la Minsk pentru programe de securizare a frontierei. Ironia face ca aceste investiții în echipamente și antrenament de personal să fie folosite în prezent de către regimul lui Lukașenko pentru a facilita emigrația ilegală.

Autoritățile de la Vilnius au alocat în ultimele săptămâni 42 de milioane de euro pentru sporirea protecției la granița cu Belarus, însă eforturile depuse până acum nu sunt suficiente pentru a opri în timp util noul val de migrație. Până în prezent sub 10% din frontieră a fost securizată, iar cu doar câteva zile în urmă guvernul lituanian a constatat că nu mai are sârmă ghimpată pentru o securizare elementară a frontierei.

La acest efort de securizare s-au alăturat în ultima săptămâna Estonia, Letonia și Polonia, care și ele ar fi afectate de acest nou val de migrație. Toate cele trei state au trimis resurse umane și elicoptere sau drone pentru monitorizarea frontierei, însă nici acest efort nu este suficient. Chiar și Ucraina s-a alăturat ieri acestui grup, trimițând în Lituania 100 km de sârmă ghimpată.

Se pune întrebarea, ce urmărește Lukașenko prin crearea acestei amenințări hibride la graniță cu Lituania?

Un prim obiectiv ar fi ca această criză să ia o asemenea amploare, încât Uniunea Europeană să propună diminuarea sancțiunilor economice impuse împotriva lui Lukașenko încă din luna iunie. Cu alte cuvinte, ceea ce face regimul lui Lukașenko nu este altceva decât un șantaj ”hibrid” prin intermediul unei probleme de securitate alimentate artificial, și anume amenințarea cu migrația ilegală.

Un alt obiectiv ar avea un caracter punitiv, și anume un act de răzbunare pe guvernul lituanian pentru susținerea exemplară acordată Sviatlanei Țihanouskaia și echipei sale, care este amplasată în Vilnius și se bucură de protecția completă a statului lituanian.

Analizele ce apar pe măsură ce această criză ia amploare, indică faptul că bariera psihologică pe care ar vrea să o atingă Lukașenko ar putea atinge cota unui număr de câteva zeci de mii de emigranți aduși la granița cu Lituania, astfel încât această amenințare să ia o amploare cu adevărat europeană, similară cu criza emigranților din 2015.