Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Antivaccinism, extremă dreaptă și libertate – o asociere bizară

protest_vaccin.png

Proteste împotriva introducerii pașaportului Covid, Paris, iulie 2021
Image source: 
AFP via France24

O nouă idee se afirmă pe frontul antivaccinist de pe tot cuprinsul Europei - și care nu putea ocoli nici România: apărarea libertății. Pe scurt, atunci când vor să determine anumite categorii de personal să se vaccineze, cum ar fi cei din sectorul sanitar sau din alte servicii publice, guvernele încalcă libertățile oamenilor.

Unii ar putea fi seduși de această abordare, doar că ea nu rezistă unei analize, fie ea și cât se poate de sumară.

Mai întâi de toate, să privim puțin în urmă, pentru a vedea că apărarea libertății este doar argumentul de ultimă oră al grupărilor antivacciniste, extrem de active în ultimele luni.

Mai întâi, au strigat că vaccinurile nu sunt sigure și că îi vor ucide pe oameni. Iată că, de la sfârșitul anului trecut, miliarde de oameni au fost, totuși, vaccinați și nu doar că efectele secundare au fost neglijabile, dar acolo unde vaccinarea a avansat, incidența bolii s-a redus semnificativ.

 

Și totuși, funcționează…

Acesta este și un argument împotriva unei alte idei formulate de antivacciniști: aceea că produsele sunt ineficiente – te vaccinezi sau nu, oricum de îmbolnăvești.

Nu este așa, nici măcar în ce privește noua variantă, Delta, pentru care într-adevăr, vaccinurile oferă o protecție ușor mai scăzută, dar tot foarte bună.

După cum arată statisticile furnizate de diferite state, între 80 și 90 la sută dintre persoanele infectate cu noua tulpină erau nevaccinate și oricum, persoanele imunizate sunt scutite de formele grave de îmbolnăvire, care pun viața în pericol.

Să lăsăm la o parte teorii aberante, precum conspirația marilor companii de medicamente și să ne ocupăm puțin de ideea libertății.

Mai întâi de toate, că libertatea nu poate fi judecată individual, ci în raport cu ceilalți. Trăim într-o societate. Fiecare poate decide în raport cu propria viață, dar nu atunci când pune în pericol viețile altora. Un șofer care decide să-și ia zilele intrând pe contrasens pe autostradă și luând după el și alte vieți nevinovate este, în cele din urmă, un criminal.

 

Și apoi, cine sunt cei care se ridică în numele libertății ?

Dacă privim mai atent, vom observa o joncțiune între grupurile antivacciniste, prezente, nu de azi, de ieri, în spațiul public dar oarecum izolate până acum și extrema dreaptă în ascensiune.

Or, vedem că proiectul extremei drepte, peste tot în Europa, este bazat mai degrabă pe îngrădirea libertăților: control asupra mass media, legi restrictive pentru minorități,  restrângerea drepturilor femeilor, limitarea dreptului la liberă exprimare, de exemplu, prin legi care pedepsesc așa-numita denigrare a țării și a națiunii (în realitate, o poliță de asigurare a guvernelor contra oricăror critici – ai criticat guvernul, ai criticat țara).

Se vede treaba că noii aliați ai antivacciniștilor numai prieteni ai libertății nu sunt.

Și mai e ceva: după ce a alimentat luni de zile propaganda antivaccinistă, Rusia se vede confruntată cu o revenire violentă a pandemiei, tocmai pe fondul lipsei de apetit a populației pentru vaccinare. În aceste condiții, autoritățile iau diverse măsuri pentru a forța anumite categorii să se imunizeze. De exemplu, 60% din personalul marilor companii din Moscova trebuie să fie vaccinat. La fel, în Ungaria lui Viktor Orban, imunizarea personalului sanitar este obligatorie.

Dar cum se face că Vladimir Putin și Viktor Orban, aceste icoane ale extremei drepte, de la noi și de aiurea, impun vaccinarea ?

Alianța dintre extrema dreaptă și antivacciniști, care acum agită lozinca libertății, nu a găsit o explicație. Însă, prin sfidarea, ca de obicei, a logicii, va veni și aici cu o teorie.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Eurocronica din 2 august 2021