Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Promo-Lex solicită autorităților să discute cu Kozak problemele respectării drepturilor omului în stânga Nistrului

3scoala_2_.jpg

Promo-lex solicită autorităților să discute cu Kozak problemele respecării drepturilor omului în regiunea transnistreană. Una dintre problemele grave e legată de situația celor opt școli cu predare în limba română
Sursa imaginii: 
Promo-lex

Asociația Promo-Lex solicită autorităților constituționale ale Republicii Moldova să discute cu Dmitrii Kozak, șef-adjunct al administrației președinției Federației Ruse, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, problemele respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană. 

”Reiterăm importanța respectării drepturilor omului ca principiu fundamental al democrației și statului de drept pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Asociația Promo-LEX consideră că aspectele ce țin de drepturile omului sunt elemente de bază care vor ajuta pozitiv și eficient procesul de identificare a soluțiilor pentru rezolvarea pașnică a problemei transnistrene. Dacă aceste aspecte vor fi ignorate în continuare, procesul de negocieri va rămâne unul formal, ineficient și fără rezultate”, susține Asociația Promo-Lex de la Chișinău, într-un apel adresat autorităților.

Una dintre problemele grave e legată de situația celor opt școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană.

”Situația școlilor este doar una din problemele grave cu care se confruntă locuitorii regiunii transnistrene. Asociația Promo-LEX a obținut câștig de cauză în peste 50 cauze examinate de  CtEDO, care a dispus încasarea în total a peste 5 milioane de euro cu titlu de prejudicii morale, materiale și asistență juridică în beneficiul unui număr de peste 2000 victime ale violării drepturilor omului. În mod deosebit vom menționa problema aplicării tratamentelor inumane și degradante, aplicarea abuzivă a reținerilor și aresturilor în regiune, inclusiv în temeiul unor învinuiri falsificate și împotriva persoanelor care au opinii critice față de regim și persoanele care controlează acest teritoriu al Republicii Moldova. Mai nou, regimul de la Tiraspol a pus în practică sistemul represiv împotriva persoanelor care se expun liber în spațiul public, astfel fiind condamnate pentru presupuse fapte de extremism și spionaj”, susțin reprezentanții Promo-lex.

În contextul vizitei șefului adjunct al administrației de la Kremlin, organizația neguvernamentală de la Chișinău solicită, în mod repetat, autorităților ambelor state să depună efortul pentru ”eliberarea imediată a lui Oleg Horjan, Adrian Glijin, Serghei Mirovici, dar și a altor deținuți politici din regiunea transnistreană acuzați abuziv de comiterea mai multor infracțiuni fără nici o fundamentare”. De asemenea, Promo-lex solicită ”încetarea urmăririi penale în privința persoanelor care se fac ”vinovate” de încălcarea ”legii extremismului” adoptate de către regimul de la Tiraspol și care constituie un instrument de represiune împotriva libertății de exprimare”. ”Executarea măsurilor individuale și a celor generale care reies din Hotărârile CtEDO cu privire la violarea drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, asigurarea accesului liber pentru monitorizarea eficientă a situației privind drepturile omului în regiunea transnistreană, inclusiv prin implicarea apărătorilor drepturilor omului dar și a raportorilor speciali ai ONU, sancționarea persoanelor responsabile de violarea drepturilor omului în acest teritoriu”, sunt alte câteva solicitări, înaintate de Promo-lex.

Să spunem că, Dmitri Kozak are stabilite, miercuri, întrevederi cu reprezentanții puterii de la Chișinău pentru a discuta temele prioritare ale agendei bilaterale moldo-ruse. Este prima vizită a unui oficial străin, după învestirea Guvernului Gavrilița.

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre apelul, lansat de Promo-lex, în contextul vizitei lui Dmitrii Kozak la Chișinău