
Politică
Peste 3.000 de soldați vor fi trimiși de Pentagon la Kabul pentru a repatria diplomații americani
army.jpg

Noul contingent se va alătura celor aproximativ 650 de soldați americani aflați încă în Afganistan, iar alți 3.500 de soldați vor fi trimiși în Kuwait, astfel încât să poată fi folosiți ca întăriri dacă situația din Kabul se va deteriora, a spus Kirby, în timp ce orașele afgane continuă să cadă în mâinile talibanilor.
Aceștia au cucerit joi Herat, al treilea oraş ca mărime al țării, situat în vest – o etapă majoră în ofensiva lor, la numai câteva ore după ce au cucerit oraşul Ghazni, la 150 de kilometri sud-vest de Kabul, apropiindu-se periculos de capitală.
De asemenea, talibanii şi-au înălţat drapelul pe sediul poliţiei din Herat, capitala provinciei cu același nume, a relatat un corespondent al AFP, care mai afirmă că rebelii nu au întâmpinat nicio rezistenţă în ofensiva lor până în prezent.