Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Donald Trump îi laudă pe talibani şi îl numește „escroc” pe preşedintele afgan

trump.jpg

Image source: 
AFP/Mandel Ngan

Fostul președinte al SUA i-a lăudat pe talibani în timpul unei apariţii TV, la „Fox News”, spunând că sunt „inteligenţi” şi „buni luptători”. 

Trump a spus, în mod eronat, și că grupul taliban există „de o mie de ani”, deși acesta a apărut în 1994.

Talibanii, buni luptători, vă spun, buni luptători. Trebuie să le acordaţi credit pentru asta. Ei luptă de o mie de ani. Ceea ce fac ei este să lupte”, a declarat Trump în cadrul emisiunii „The Sean Hannity Show” de la „Fox News”, din 17 august, potrivit „Business Insider”.

Talibanii au înconjurat aeroportul şi cine ştie dacă ne vor trata cum trebuie? Dintr-o dată, vor spune – ei bine, sincer, dacă ar fi deştepţi, chiar ar face-o – şi sunt deştepţi. Sunt inteligenţi. Ar trebui să-i lase pe americani să iasă”, a adăugat fostul lider de la Casa Albă.

Afirmaţia lui Trump potrivit căreia talibanii există de 1.000 de ani este falsă. Organizaţia a fost fondată în septembrie 1994, în Kandahar, Afganistan. Compusă din luptători numiţi mujahedini, gruparea a preluat controlul capitalei Kabul în 1996, dar a pierdut puterea în 2001, după ce forţele americane au invadat oraşul.

Aceste laude ale lui Trump la adresa talibanilor sunt alarmante, având în vedere că grupul este cunoscut pentru tacticile sale brutale şi violente. Chiar anul acesta, grupul militant a decapitat un interpret afgan pentru armata americană. Talibanii au fost, de asemenea, acuzaţi de multiple atentate cu bombă şi asasinate.

De asemenea, femeile afgane se tem că li se poate interzice să muncească, că pot fi lapidate pentru că încalcă regulile sau chiar ucise dacă talibanii îşi impun forma lor strictă de Sharia.

Tot în timpul emisiunii, Trump a avut, de asemenea, cuvinte dure la adresa preşedintelui afgan Ashraf Ghani – care a fugit din Afganistan în weekend, iar acum se află în Emiratele Arabe Unite. El l-a numit pe Ghani un „mare escroc”, care „a scăpat cu o crimă”.

Am vrut ca ei să încheie o înţelegere cu guvernul afgan. Acum, nu am avut niciodată multă încredere, sincer, în Ghani. Am spus deschis şi clar că am crezut că este un escroc total. Dar nu l-am plăcut niciodată şi cred că, pe baza scăpării sale cu bani, nu ştiu, poate că este o poveste adevărată. Aş bănui că este. Tot ce trebuie să faci este să te uiţi la stilul său de viaţă, să-i studiezi casele, unde locuieşte. A scăpat de crimă în foarte multe, foarte multe moduri diferite”, a mai spus Donald Trump.

Amintim, fostul preşedinte a intervenit de mai multe ori săptămâna aceasta în legătură cu Afganistanul.

La 15 august, Trump l-a criticat pe Biden pentru că nu a „urmat planul” pe care, potrivit lui, administraţia Trump i l-a lăsat lui Biden. Pe 16 august, el a spus că situaţia din Afganistan ar fi fost „total diferită” cu el la conducere.

În prezent, talibanii sunt pregătiţi să preia puterea în ţară şi vor să folosească denumirea „Emiratul Islamic al Afganistanului”, ca titulatură oficială a acesteia.