Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Întâlnire între Emmanuel Macron, Vladimir Putin şi Mario Draghi pe tema crizei din Afganistan

putin.jpg

Image source: 
AP

Preşedinții Franţei și Rusiei împreună cu cu premierul Italiei au discutat despre conflictul din Afganistan, pledând toți pentru găsirea unor metode mai ușoare de evacuări şi de intervenții umanitare.

Consfătuirea a avut loc prin telefon, în contextul unei reuniuni a miniştrilor de Externe din Grupul ţărilor puternic industrializate – G7 pe tema situaţiei din Afganistan.

Vladimir Putin și Emmanuel Macron au evidenţiat necesitatea garantării securităţii civililor. "Discuţia s-a concentrat pe situaţia din Afganistan. Vladimir Putin şi Emmanuel Macron au evidenţiat importanţa evitării unei catastrofe umanitare şi garantării securităţii populaţiei. Au evidenţiat şi necesitatea continuării combaterii terorismului şi a traficului de droguri", a comunicat Kremlinul, potrivit agenţiei Tass. De asemenea, Vladimir Putin şi Emmanuel Macron au discutat şi despre crizele din Nagorno-Karabah, Ucraina şi Iran.

De asemenea, într-o conversaţie separată, "Vladimir Putin şi Mario Draghi au cerut intensificarea eforturilor internaţionale, mai ales în cadrul organizaţiei Grupului statelor emergene G20, prezidată de Italia, pentru restabilirea păcii şi stabilităţii în Afganistan", precizează Preşedinţia Rusiei.

Totodată, biroul premierului Italiei a transmis, potrivit agenţiei Reuters, că Mario Draghi şi Emmanuel Macron au avut o "discuţie substanţială" pe tema situaţiei din Afganistan. "Cei doi lideri au pledat pentru stabilizarea Afganistanului, combaterea terorismului, a traficului ilegal, precum şi pentru respectarea drepturilor femeilor", a precizat Guvernul italian.

Mario Draghi a vorbit cu Emmanuel Macron și despre criza din Afganistan. "Au fost evocate diversele ramificaţii ale crizei afgane, în special gestionarea crizei imigraţiei şi apărarea drepturilor fundamentale", subliniază Guvernul de la Roma.

De asemenea, miniştrii de Externe din statele membre ale Grupului naţiunilor puternic industralizate (G7) i-au îndemnat, joi, pe militanţii talibani afgani să îşi respecte angajamentele de a garanta securitatea civililor, exprimând "preocupare" în legătură cu "informaţiile despre represalii violente în anumite zone din Afganistan", anunță AFP.