Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


30 august 1941, Convenția de la Tighina: Documentul româno-german care a pus bazele ocupației și jafului Transnistriei și a “evacuării” evreilor

nicoae_tataranu_arthur_hauffe.jpg

Nicolae Tătăranu (stânga) și Arthur Hauffe
Generalii Nicolae Tătăranu (stânga) și Arthur Hauffe au semnat Convenția de la Tighina din 30 august 1941
Sursa imaginii: 
tracesofwar.com/akg images

Pe 30 august 1941 s-a semnat la Tighina un acord între România și Germania nazistă cu privire la statutul teritoriului numit Transnistria și ocupat de armatele germane și române. Istoricul Vladimir Solonari explică într-un interviu la RFI importanța acestui document. 

Numit Convenția de la Tighina, documentul are nouă puncte și a fost semnat din partea României de către generalul de brigadă Nicolae Tătăranu și din partea Germaniei de generalul de brigadă Arhur Hauffe. El a fost semnat la ceva mai mult de două luni după declanșarea atacării URSS de către Germania nazistă, România condusă de generalul Ion Antonescu fiind principalul aliat al lui Hitler pe frontul de est. Dar ce conținea Convenția de la Tighina?. 

Vladimir Solonari: Documentul prevedea distribuirea responsabilităților asupra siguranței și exploatării economice a celor două teritorii, de la est de Nistru la Bugul de Sud și de la est de Bugul de Sud până la Nipru. Acesta a fost precedat de convorbiri, dar și neînțelegeri dintre Hitler și Ion Antonescu la Munchen pe 11 iunie 1941, cu mai puțin de două săptămâni înainte de declanșarea războiului împotriva URSS.

Hitler a propus atunci ca România să fie compensată din teritoriile Ucrainei Sovietice ocupate, spunându-i lui Antonescu în mod foarte vag “luați cât vreți”, dar n-a precizat când să ia România acele teritorii.

Armata germană s-a opus ca acest lucru să se întâmple în timpul operațiunilor militare, înțelegând că Hitler a alocat României aceste teritorii după război. Până la urmă s-a ajuns la această formulă ca teritoriul dintre Nistru și Bug să fie alocat României pentru siguranță și exploatare economică, iar în teritoriul dintre Bug și Nipru tot românii era responsabili cu siguranța, iar Germania avea exploatarea economică.

Reporter: A fost acesta primul act colonialist din istoria României?

Vladimir Solonari: România nu a ajuns la declararea anexării, care este un termen juridic și poate fi făcută după război conform tratatului de pace, ceea ce se întâmplă în timpul războiului până la semnarea unui tratat de pace se numește ocupație.

Hitler și Antonescu la Munchen în iunie 1941
Hitler și Antonescu au discutat ocuparea Transnistriei la Munchen în iunie 1941 cu mai puțin de două săptămâni înaintea atacului împotriva URSS
Sursa imaginii: 
Arhivele digitale ale Poloniei

Au existat voci în România în 1941 care cereau anexarea Transnistriei, dar după o anumită ezitare, adjunctul lui Antonescu și ministrul de externe, Mihai Antonescu a refuzat să facă această declarație în timpul războiului, primind sprijinul liderilor opoziției, Maniu și Brătianu.

Reporter: Care era atitudinea lui Ion Antonescu în această privință?

Vladimir Solonari: El l-a ascultat pe Mihai Antonescu, pentru că teama lor principală era ca Ungaria să pretindă că prin anexarea Transnistriei România a fost compensată pentru pierderea în 1940 a nordului Transilvaniei.

Din punctul de vedere românesc Transilvania avea o prioritate absolută, ceea ce Mihai Antonescu insistase de la bun început. Acesta era articolul principal de credință al naționaliștilor români. Ion Antonescu nu voia să apară ca acela care a cedat nordul Transilvaniei și a insistat în permanență că aceasta era o concesie temporară.

Reporter: Convenția de la Tighina a fost un act esențial pentru soarta evreilor aflați în acest teritoriu. Ce prevedea în acest sens documentul?

Vladimir Solonari: Articolul 7 al acestui document prevedea: “Evacuarea evreilor peste Bug nu este posibilă în prezent. Ei trebuesc deci concentrați în tabere de muncă și întrebuințați la lucru, până când, după terminarea operațiunilor, evacuarea lor spre Est va fi posibilă.”

Evrei pe malul Nistrului în iunie 1942
După semnarea Convenției de la Tighina au început deportările în masă ale evreilor în Transnistria
Sursa imaginii: 
Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim

Bineînțeles că termenul “evacuare” nu era corect, era vorba de deportare. Evacuarea este un act benevol sau cu intenții pozitive. Aceasta prevedere a fost esențială din punct de vedere german și a avut ca origine tot unele neînțelegeri între Hitler și Antonescu.

La întâlnirea de la Munchen din 11 iunie 1941, Hitler i-a spus ceva lui Antonescu despre intențiile naziștilor de a evacua, deci de a deporta, evreii europeni în Rusia asiatică, deci peste Munții Urali, iar Antonescu s-a referit ulterior la această idee a lui Hitler în ședințele Consiliului de Miniștri, dar el a înțeles că această deportare se va face chiar în timpul războiului.

Wermacht-ul – armata germană – nu fusese înștiințată de asemenea conversații și propuneri și se opunea ferm deportării evreilor în timpul războiului pentru că o astfel de deportare ar fi creat haos în ariergarda trupelor germane de pe front.

Reporter: Care era situația militară în Transnistria pe 30 august 1941?

Vladimir Solonari: Atunci încă se purtau lupte în jurul Odesei, iar Antonescu a insistat să cucerească de unul singur, nu a reușit, a trebuit să ceară ajutorul germanilor și a intrat în oraș abia pe 16 octombrie 1941, deci a mai durat după 30 august.

Armata germană insista ca evreii să fie deportați spre est după terminarea războiului nu din considerente umanitare, ci din considerente pur strategice militare. Nu doreau concentrația aceasta de populație străină, pe care o considerau ostilă și chiar periculoasă în spatele lor.

De aceea s-a ajuns la ideea că Transnistria va deveni un fel de teritoriu de concentrare provizorie a evreilor.

Reporter: Care au fost efectele imediate asupra evreilor a Convenției de la Tighina?

Vladimir Solonari: Consecințele au fost reluarea deportărilor din Basarabia și Bucovina, care fuseseră stopate temporar din cauza împotrivirii armatei germane. Deportările s-au reluat la începutul lunii septembrie și au continuat până la mijlocul lui noiembrie 1941.

Din Basarabia au fost deportați practic toți evreii, iar în Bucovina au rămas circa 19.000 de evrei din considerente pur economice.

Reporter: Ce s-a întâmplat cu evreii localnici din Transnistria?

Vladimir Solonari: Din cauza vederilor antisemite ale românilor cu privire la ceea ce reprezentau evreii, ei o considerau o populație periculoasă.

Bogdanovka
La Bogdanovka a fost cel mai mare lagăr din Transnistria unde au fost uciși între 48 și 54 de mii de evrei, unii executați în această râpă
Sursa imaginii: 
Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim

Au fost două evenimente: primul, la scurt timp după această convenție, împuternicitul lui Antonescu în Transnistria, care ulterior și-a asumat titlul de guvernator, profesorul Gheorghe Alexianu, a emis o ordonanță privind înființarea taberelor de muncă și a ghetourilor pentru evrei, unde urma să fie concentrați.

Asta a fost partea legală, dar mai existat o altă latură, în care germanii și românii au ucis mulți evrei localnici, în special din zonele rurale. Aceasta a fost aceeași politică ca și în Basarabia, iar acest aspect este puțin cunoscut, pentru că nu a fost investigat.

După cel de-al doilea război mondial aceste acțiuni ale armatei și jandarmeriei române nu au fost investigate practic deloc în România, iar în URSS s-a întocmit acele acte de constatare a crimelor ocupanților de către comisia extraordinară de stat, dar cu asta s-a terminat practic.

Reporter: Iar aici nu exista justificarea dată de Antonescu pentru represaliile din Basarabia și Bucovina că evreii ar fi atacat armata română în timpul retragerii din aceste teritorii în iunie 1940, pentru că această populație trăise în URSS într-un teritoriu care nu a aparținut niciodată României.

Vladimir Solonari: Și totuși aici au avut loc ucideri în masă. Într-o oarecare măsură este ceva misterios, enigmatic în acest comportament. Nu se știe la ordinul cui s-au făcut aceste ucideri, ceea ce se știe este că în localitățile mici, în sate, unde comunitățile erau mici, românii când ajungeau îi ucideau pe evrei.

Reporter: Puteți da exemple de localități din Transnistria în care au avut loc masacre?

Vladimir Solonari: Chiar la Dumanovca, unde ulterior a fost înființat un lagăr, românii au ucis mai întâi pe evreii localnici.

Reporter: Și bineînțeles că în aceeași zonă se află celebrul lagăr de la Bogdanovca.

Vladimir Solonari: Aici mai întâi au ucis și pe urmă i-au adus pe evreii din Basarabia acolo.

Reporter: Ce implicații a avut Convenția de la Tighina asupra modului în care a fost guvernată Transnistria de la Odesa de către Gheorghe Alexianu?

Vladimir Solonari: Gheorghe Alexianu s-a aflat sub ordinele directe ale lui Ion Antonescu, el nu făcea nimic fără acordul lui Antonescu și de la bun început scopurile ocupației românești erau contradictorii.

Gheorghe Alexianu (primul din dreapta) cu Mitropolitul Odesei, Visarion Puiu
Gheorghe Alexianu (primul din dreapta) cu Mitropolitul Odesei, Visarion Puiu, în vizită la un lagăr de prizonieri sovietici
Sursa imaginii: 
Ziarul Lumina

Pe de o parte, Antonescu voia să facă din Transnistria un teritoriu model, ca să poată spune mai târziu: iată cât de buni administratori suntem noi. Alexianu chiar făcea un fel de sate Potemkin atunci când Antonescu venea în inspecție. Descrierile le putem găsi în cartea de memorii a lui Nichita Smochină în care el descrie cum se făceau astfel de lucruri.

Pe de altă parte, Antonescu insistase că Transnistria trebuie să fie un fel de sursă de fonduri pentru susținerea eforturilor militare românești, ceea ce era ilegal.

Reporter: A fost un fel de jaf.

Vladimir Solonari: S-a ajuns la un jaf pentru că românii au vrut să ia cât de multe resurse economice din Transnistria. Mai întâi recolta, care a fost scoasă și dusă în România în proporție de până la 80%, în condițiile în care localnicii ascundeau o parte. Și acest lucru s-a petrecut timp de trei ani la rând.

Pe urmă când au înțeles că se întorc rușii au ajuns la concluzia că trebuie scoase toate instalațiile industriale și aduse în România. Au fost aduse și animale domestice de rasă, au fost aduse și valori artistice din Odessa.

Jaful acesta a fost chiar inutil, chiar contra-productiv, pentru că nu puteau face nimic cu asta. Pentru reinstalarea acestor echipamente tot trebuiau brațe de muncă, de care nu dispuneau pe timp de război. Pentru întreținerea acestor animale de rasă de asemenea era nevoie de personal, deci pierderile pentru români din acest jaf au fost foarte mari.

Reporter: Pe lângă aceasta a fost impresia proastă lăsată asupra populației locale și compensațiile pe care România a trebuit să le plătească după război.

Vladimir Solonari: La urma urmei, ceva la ce românii nu se așteptaseră, populația locală i-a primit cu brațele deschise și cu așteptările la îmbunătățirea situației după perioada sovietică care fusese oribilă în anii ’30 pentru ei, după doi ani ei au fost deja alienați de români.

(de la stânga) Constantin Vasiliu, Gheorghe Alexianu, Mihai Antonescu, Ion Antonescu
Gheorghe Alexianu (al doilea din stânga) a fost executat pe 1 iunie 1946 alături de Ion Antonescu, Mihai Antonescu și Constantin Vasiliu
Sursa imaginii: 
Muzeul Holocaustului Washington

În 1943 jandarmii români și Serviciul de Informații și Securitate au început să prezinte rapoarte arătând că atitudinea populației s-a schimbat și au început să susțină bandele de partizani care luptau împotriva românilor.

Această resurgență a mișcării de partizani se datora în mare parte schimbării de atitudine din partea populației locale, pentru că fără susținerea acesteia ei nu puteau activa. La început când sovieticii au lansat acțiuni teroriste din partea partizanilor, populația acționa împreună cu românii pentru a-i prinde pentru că nu-i agreau.

Dar până la sfârșitul ocupației românești atitudinea populație s-a schimbat într-una aproape diametral opusă, iar acest lucru se datorează faptului că populația vedea că românii scoteau de acolo chiar ceea ce era absolut necesar pentru supraviețuirea lor, ceea ce le-a provocat indignarea.

Până la urmă, în ianuarie 1944, Antonescu l-a destituit pe Alexianu din funcția de guvernator, acuzându-l că a scos toate aceste avuții din Transnistria. Dar de fapt acesta a fost ordinul lui Antonescu, iar inițial Alexianu îi spusese că așa ceva nu se poate, dar ulterior a cedat. Aceasta a fost o politică de stat, iar această politică a fost ilegală, iar Mihai Antonescu înțelegea acest lucru.

Din această cauză, în 1944 s-a forat o comisie cu scopul de a distruge documente incriminatorii pentru români, care arătau cât de mult au scos din Transnistria, deși mult a fost scos și fără documente, fiindcă Ion Antonescu insista să nu se emită nicio recipisă. A fost un jaf și s-a ajuns la haos și aceasta de fapt din cauza intențiilor criminale ale lui Antonescu.

Istoricul Vladimir Solonari, este profesor asociat al Universității Floridei Centrale, Orlando. El este autorul cărții "Purificarea națiunii. Dislocări forțate de populație și epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944"

PDF iconconventia_de_la_tighina.pdf

 
Ascultați interviul cu Vladimir SOLONARI realizat de Petru CLEJ