
Politică
Adrian Wiener, despre certificatele false de vaccinare: Trebuie sancțiuni severe
Covid Adrian Wiener test negativ China.jpg

Adrian Wiener spune despre certificatele false de vaccinare anti-Covid-19 că ”este la mica corupție, la inabilitatea noastră, dacă vreți, a celor responsabili, de a înțelege că facem un rău uriaș, în sensul că decredibilizăm practic și vaccinarea, în măsura în care la noi, proporția celor falși vaccinați înregistrată în rândul celor cu forme severe și chiar a deceselor tinde să fie mai mare decât în celelalte țări (...). Practic, le conferim un cec în alb persoanelor care nu s-au vaccinat, le oferim acest instrument care a fost destinat inițial mobilității și siguranței noastre, a tuturor, îl transformăm în ceva trivial. Cred că fenomenul poate fi combătut și trebuie sancționat foarte sever. Nu este vorba doar de fals și uz de fals, ci de decredibilizarea procesului vaccinării”.
Vaccinați doar pe hârtie? Dosar penal in rem la Timișoara
Cum stimulăm vaccinarea? Paveliu: ”Guvernul ar trebui să dea jos milităria din pod”
Întrebat dacă în opinia sa există corupție în rândul medicilor de familie, deputatul a răspuns: ”Nu neapărat. Și la centrele de vaccinare, nu doar în cabinetele medicilor de familie. A existat această presiune constantă, mai ales în zona rurală, dinspre, știu eu, zona administrativă, hai, dă-mi o hârtie, hai să facem, uite, n-am încredere în vaccin. Sigur, aceste lucruri există și trebuie sancționate, în măsura în care aflăm unde s-au petrecut. Pe de altă parte, vedem în registrul electronic de vaccinare, de exemplu, persoane vaccinate la sute de kilometri de domiciliu, acolo unde există aceste rețele, unde acest lucru este industrializat și putem să ne dăm seama, în măsura în care într-unul din centre s-au vaccinat multe-multe persoane care locuiesc la 100 km, la 70 km, când cel mai apropiat centru de vaccinare era la 500 de metri. E evident o suspiciune rezonabilă, pe care trebuie s-o ridicăm. Deci lucrurile se pot afla”.