Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mize importante în toamna politică europeană: Acordul Verde, pandemia, viitorul UE

verde.jpg

Image source: 
Facebook / European Parliament

Ca în fiecare an, începutul lunii septembrie marchează reluarea sezonului politic european, odată cu întrunirea Parlamentului. Ne putem aștepta la o toamnă încărcată, în care principalele subiecte de dezbatere vor fi legate de Acordul Verde, răspunsul la pandemie, planurile naționale de redresare și statul de drept. De asemenea, un subiect nou își va face loc pe agendă: Conferința pentru Viitorul Europei.

După cum transmite un comunicat emis de Parlamentul European, un prim moment de vârf al noului sezon politic va fi, ca în fiecare an, prezentarea raportului privind starea Uniunii Europene.

Deputații europeni o vor asculta și o vor chestiona pe președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, pe 15 septembrie, la Strasbourg.  Dezbaterea va avea ca teme activitatea Comisiei din ultimul an și principalele priorități și provocări pentru următoarele 12 luni.

 

Acordul Verde, dezbateri grele între Parlament și Consiliu

Un moment mult așteptat în această toamnă este prezentarea de către Parlamentul European a poziției cu privire la  propunerile Comisiei Europene de reducere și mai accentuată a emisiilor de dioxid de carbon, dezvoltarea infrastructurii de combustibili alternativi și introducerea unei noi taxe pe carbon asupra importurilor.

Comisia Europeană a adoptat  la mijlocul lunii iulie un pachet de propuneri în materie de climă, energie, utilizare a terenurilor, transporturi și fiscalitate. Acesta își propune să ducă la  reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990.

Planurile Bruxelles-ului sunt ambițioase și, dacă ele ar fi duse la îndeplinire, Uniunea Europeană ar deveni, de departe, lider global în acțiunea climatică. Însă propunerile Comisiei au fost primite cu reticență în mai multe state membre (inclusiv România), unde liderii politici se tem de repercusiunile în plan economic și social.

Pe de altă parte, fenomenele meteo extreme din această vară, de la inundațiile catastrofale din Germania și Belgia la incendiile de pădure din Grecia demonstrează necesitatea unei acțiuni urgente.

Este de așteptat ca Parlamentul, prin vot majoritar, să susțină poziția Comisiei, ba chiar să ceară măsuri și mai radicale, însă negocierea cu statele membre se anunță extrem de dură.

 

Cum va arăta viitorul Europei?

O noutate pe agenda Parlamentului o constituie startul Conferinței privind Viitorul Europei, cu propuneri concrete de schimbare în UE, pe baza ideilor prezentate de cetățeni. După cum comunică Parlamentul European, un total de 108 deputați sunt membri ai plenului Conferinței, care se va reuni în perioada 22-23 octombrie.

În ce privește răspunsul la pandemia COVID-19 și pregătirea pentru crizele sanitare care ar putea urma, Parlamentul dorește consolidarea mandatului Agenției Europene pentru Medicamente. 

De asemenea, urmează ca în cursul lunii septembrie să-și stabilească poziția pe încă alte două dosare: Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și îmbunătățirea gradului de pregătire pentru amenințările transfrontaliere la adresa sănătății.

De asemenea, Parlamentul va continua să supravegheze activitatea Comisiei privind planurile de redresare, organizând întâlniri periodice cu vicepreședintele executiv Valdis Dombrovskis și cu comisarul pentru economie Paolo Gentiloni cu privire la progresele înregistrate de planurile naționale de redresare și reziliență.

Europarlamentarii promit să acorde o atenție deosebită modului în care Comisia apără valorile și principiile UE.

De asemenea, Parlamentul cere Comisiei să utilizeze noua lege care leagă plățile bugetare de respectarea statului de drept. În caz contrar, Parlamentul amenință că va înainta o plângere la Curtea Europeană de Justiție.

 

Să nu uităm de Premiul Saharov

În sfârșit, să nu uităm de Premiul Saharov, acordat în luna decembrie a fiecărui an luptătorilor pentru dreptate și democrație de pe tot cuprinsul lumii. Este un premiu cu o puternică încărcătură simbolică, într-o perioadă în care democrația și drepturile omului sunt tot mai mult puse la încercare de regimuri autoritare și dictatoriale.

Anul trecut, premiul a revenit opoziției democratice din Belarus.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Eurocronica din 31 august 2021