
Politică
Miniștrii USR-PLUS și-au depus demisiile. Moțiunea în continuare blocată
usr_demisii.jpg

„În această dimineață am făcut ceea ce am anunțat. Am înregistrat și depus demisiile, împreună cu miniștrii USR PLUS, la cabinetul premierului. Mergem mai departe”, a scris pe Facebook Dan Barna.
În cursul zilei, Dan Barna și Dacian Cioloș vor avea o discuție cu președintele Klaus Iohannis. Aceasta vine la doar trei zile de la atacul dur al șefului statului la USR-PLUS pe care l-a acuzat că a făcut alianță cu AUR, comentează hotnews.ro.
Tot astăzi, conducerea Parlamentului ar fi trebuit să discute din nou despre moțiunea de cenzură depusă de USR-PLUS și AUR, după trei încercări eșuate de a stabili calendarul, din lipsă de cvorum, dar reprezentanții PNL și PSD au lipsit din nou, astfel încât, din nou, cvorumul nu a putut fi întrunit.
Cu toate acestea, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, este decis să deblocheze parcursul procedural al moțiunii de cenzură a USR-PLUS și AUR. El a anunțat că va informa Guvernul despre moțiune și va încerca să stabilească calendarul dezbaterii și votului în birourile permanente :
”Ca președinte al Camerei Deputaților, eu am obligatia să respect Constiituția și legile țării. Derularea calendarului moțiunii de cenzură e obligatorie, altfel se încalcă principiul constituțional al statului de drept. Azi voi comunica Guvernului moțiunea de cenzură”, a declarat marți Orban.
El a precizat că ”va încerca” din nou o convocare a Birourilor permanente pentru a stabili calendarul moțiunii.
Liberalii din tabăra Cîțu vor să atace la CCR decizia lui Orban de a debloca moțiunea.