Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


11 septembrie 2001 și autonomia strategică a UE

870x489_000_9lj6jp.jpg

avion francez Kabul
Ultimul avion francez aflat la Kabul a decolat în 29 august 2021
Image source: 
Reuters

În contextul retragerii ratate din Afganistan și a comemorării zilei de 11 septembrie 2001, europenii își pun din nou  problema unei autonomii strategice pentru a nu mai depinde total de SUA.

În 11 septembrie septembrie 2001 era activat pentru prima dată în istoria Alianței Nord Atlantice faimosul Articol 5. Acesta prevede că un atac împotriva unuia dintre membrii Alianței este un atac împotriva întregii Alianțe.

 Acel moment europenii l-au trăit ca pe un act de mare solidaritate și de prietenie cu poporul american și mai ales cu politicienii săi.

In Rond Point Schuman la Bruxelles, în inima cartierului european, s-a ținut un minut de tăcere, la care au fost prezenți sute de funcționari europeni și de ziariști.

Și cât a durat luna de miere?  Nu mult, ea a luat sfârșit definitiv în 2003 când Statele Unite ale Americii antrenau NATO în Irak și Afganistan, ignorând semnalele de alarmă trase de Franța.

De atunci, Alianța Nord-Atlantică și de fapt prin ea Statele Unite, au descurajat multiplele tentative ale europenilor pentru consolidarea unui proiect de apărare comună.

Dar încă din 1999 Franța, Belgia și Luxemburg încercau la Saint Malo, în nordul Franței, să pună bazele acestui concept.  După multe încercări eșuate, un embrion de apărare comună avea loc în 2008 la Norfolk în Marea Britanie unde UE  punea bazele unui comandament franco – britanic.

Acum în 2021, oficialii europenii spun că au tras concluziile necesare în urma eșecului retragerii din Afganistan și că sunt pe cale să se gândească măcar la înfăptuirea unei autonomii strategice.

Aceasta ar trebui într-un prim timp să-i despartă într-un fel de americani de care ar trebui să nu mai depindă măcar pentru unele operațiuni cum ar fi cele de evacuare.

La drept vorbind și referindu-ne din nou la cazul Afganistan, europenii s-au descurcat în acest caz destul de bine. Ei au reușit să extragă din Afganistan 24000 de oameni prin avioanele lor și prin propriile lor forțe. 

Este adevărat că puteau să se fi coordonat mai bine fiindcă planificarea a fost mai ales națională, cea europeană a urmat într-un al doilea timp doar.

Europenii au mobilizat la fel de multe avioane ca și americanii: 30 de avioane tactice și mai bine de 10 avioane strategice deși materialul european și cel american nu pot fi comparate. 

Dar reflexul european de a se coordona lasă totuși de dorit. Situația este nuanțată  întrucât europenii se reuneau deja pentru o discuție ministerială în 17 august, pe când,  în mod ciudat, prima reuniune NATO nu a avut loc decât în 20 august.

Prin urmare conceptul de autonomie strategică își face loc mai ales acum.

NATO  și-a atins limitele și poate că președintele francez Emmanuel Macron nu greșea prea mult când declara că Alianța Nord Atlantică se află în moarte cerebrală. NATO nu își mai găsește echilibrul. Ce le rămâne atunci de făcut europenilor?

Filozofic vorbind președintele Uniunii Europene, Charles Michel,  propovăduiește acum ideea de autonomie strategică prin care europenii, chiar dacă nu ajung la un concept de apărare comună, pot deveni eficienți în cursul operațiunilor de evacuare.  Aceasta este o primă concluzie a lecției retragerii din Afganistan. 

Charles Michel evocă instabilitatea lumii de astăzi și pericolele globalizării. Autonomia strategică ar trebui dezvoltată pe trei axe: stabilitatea, difuzarea standardelor UE și în fine promovarea valorilor europene. 

O spune Michel, dar cine o aude? Acum statele membre nu vor să pună bazele elementare ale acestei autonomii. 

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell, a propus încă de anul trecut crearea unei forțe europene formată din 5000 de oameni și specializată în operațiuni de evacuare.  Ideea a fost respinsă de mai multe ori de statele membre.

Problema rămâne însă de actualitate: și dacă o situație similară se produce în curând într-o zonă unde americanii nu au niciun interes și nicio prezență? Borrell o spunea din nou în 2 septembrie la reuniunea informală a miniștrilor apărării europeni, la Ljubljana. 

Evacuările rămân un caz de studiu pentru europeni. Ele nu trebuie să fie o posibilitate, ci o urgență mai ales că se petrec întotdeauna sub presiunea opiniei publice. 

Astfel de operațiuni pot fi necesare nu doar în zonele de conflict ci și în  cazul unei catastrofe naturale.

 În plus, europenii au văzut acum foarte limpede că Statele Unite nu sunt aliatul și partenerul pe care să se mai  poată baza complet. 

 
Corespondentul la Bruxelles, Mihaela Gherghisan