Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Liberalii își aleg sâmbătă președintele (Live Text)

pnl_2.jpg

Image source: Facebook/Partidul Național Liberal

Liberalii se reunesc în congres, sâmbătă, pentru a alege noul preşedinte al PNL, dintre actualul lider, Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu. La reuniunea liberalilor, care se va desfăşura la Romexpo sunt aşteptaţi 5.000 de delegaţi din toată ţara. Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat şi el prezenţa la Congresul PNL. 

UPDATE: Ludovic Orban: Niciodată nu a existat un premier cu o cotă de neîncredere atât de mare.

UPDATE: Preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, şi secretarul general al PPE, Antonio Lopez, au transmis, sâmbătă, mesaje la Congresul PNL, vorbind despre viitorul României în Uniunea Europeană şi de realizările guvernelor liberale recente. Weber a transmis că, "după Afganistan, după evenimentele din zona Pacificului, este evident că Europa trebuie să ia măsuri şi să creeze un pilon de apărare şi o politică externă comune". 

UPDATE: Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, le transmite  delegaţilor la Congresul PNL că, de săptămâna viitoare, va trebui încercată refacerea coaliţiei de guvernare, având în vedere responsabilitatea uriaşă asumată prin programul de guvernare.

UPDATE: Klaus Iohannis:  "Viitorul preşedinte al PNL va avea o misiune foarte, foarte grea - să demonstreze, în primul rând, că PNL este în continuare cel mai important partid din România", a spus şeful statului, în discursul susţinut în cadrul Congresului liberalilor. El a criticat faptul că, în cadrul competiţiei interne, nu au existat mai multe dezbateri, ci mai multe atacuri la persoană.

 

 

Pentru accesul participanţilor la lucrări au fost impuse o serie de măsuri în contextul pandemiei de COVID-19, intrarea în sala făcându-se numai pe baza adeverinţei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, a rezultatului negativ al unui test PCR sau antigen rapid ori a certificatelor care dovedesc trecerea prin boală. De asemenea, preşedinţii filialelor PNL au fost obligaţi, la rândul lor, să verifice dacă delegaţii au toate documentele necesare şi nicio organizaţie nu va avea invitaţi.

Premierul Florin Cîţu a respins toate acuzaţiile potrivit cărora acest congres ar fi organizat ilegal, cu atât de mulţi participanţi, având în vedere normele legale aprobate pentru scenariul roşu al pandemiei în care a intrat Capitala, după ce rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depăşit 3 la mia de locuitori.

Votul pentru candidaţii la preşedinţia partidului ar putea începe în jurul orei 14,00, conform informaţiilor transmise de organizatori.

Ludovic Orban candidează, la congres, cu moţiunea "Forţa Dreptei", iar Florin Cîţu cu moţiunea "România Liberală".

Pe 30 mai, premierul Florin Cîţu şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PNL, afirmând la acea vreme că partidul are nevoie de un "suflu nou".

Ludovic Orban, care anunţase anterior că va candida pentru un nou mandat, a salutat atunci decizia lui Cîţu, arătând că va fi o competiţie fair play, "un festival al democraţiei".

Dar, în timpul campaniei electorale interne, cei doi şi-au adus mai multe critici şi acuzaţii reciproce.