Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iohannis : ”Nu există niciun motiv real ca premierul să fie demis sau să își dea demisia”

captura_youtube.jpg

Image source: 
Captură Youtube

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că viitorul lider al Partidului Naţional Liberal va avea o misiune foarte grea, respectiv să demonstreze că PNL este în continuare cel mai important partid din România. Misiune grea a avut și Iohannis, al cărui discurs a fost întrerupt de scandări în favoarea lui Ludovic Orban, inclusiv în momentul în care șeful statului s-a exprimat pentru menținerea lui Florin Câțu în funcția de șef al guvernului.

"Viitorul preşedinte al PNL va avea o misiune foarte, foarte grea - să demonstreze, în primul rând, că PNL este în continuare cel mai important partid din România", a spus şeful statului, în discursul susţinut în cadrul Congresului liberalilor. „E imperativ să depășim cât mai repede actuala criză. Această guvernare trebuie să continue, pentru că nu există niciun motiv real ca premierul să fie demis sau să își dea demisia. Cu atât mai mult, când prim-ministrul și miniștrii liberali sunt atacați din toate părțile, întreg PNL ar trebui să dea dovadă de solidaritate și să-i susțină cu toate forțele”, a spus Klaus Iohannis. „Sunt de neînțeles sabotajele venite din propriul partid”, a adăugat el, întrerupt de liberalii din sală care scandau numele lui Ludovic Orban. De altfel, în discurs președintele a criticat insistent faptul că, în cadrul competiţiei interne, nu au existat mai multe dezbateri, ci mai multe atacuri la persoană. „Ne aflăm, și nu pentru prima dată, într-un punct de inflecțiune, nu doar pentru PNL, cu și pentru România. Trebuie să recunoaștem că nu a fost o campanie internă așa cum mulți ne-am fi dorit. PNL e un partid viu. Competiția deschisă a fost mereu deschisă, dar mi-ar fi plăcut să văd mai multe dezbateri pe idei, pe moțiuni și pe proiecte. Să nu ne amăgim. Sub scuza campaniei internă au fost atacuri la persoană. Din păcate, s-au spus lucruri grave, s-au folosit cuvinte dure care sapă credibilitatea unui partid puternic”, a mai afirmat Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a a atacat indirect și foștii parteneri de guvernare ai PNL : „România se confruntă în prezent cu provocări acute, cu multiple crize care se suprapun. Pentru a le gestiona cât mai bine este nevoie de un Guvern eficient. Guvernarea presupune însă în primul rând o muncă de echipă, parteneri care se bazează pe relații de respect și încredere reciprocă, iar PNL are obligațIa față de români să continue să guverneze responsabil. Guvernarea nu este un loc al ironiilor și al gâlcevii nesfârșite, în care unii parteneri se comportă ca și cum ar fi într-o dezbatere pe rețelele de socializare, iar când apare primul impas își iau lucrurile și pleacă”, a spus șeful statului. Klaus Iohannis susține că la guvenare este nevoie de tenaticitate, perseverență și dialog real cu cetățenii. „Cine nu este pregătit pentru așa ceva nu poate guverna România”, a adăugat președintele. Acesta s-a declarat încrezător că „viitorul va fi unul bun pentru PNL și că guvernarea va fi bine exercitată de liberali”.

Potrivit G4media, un moment dificil pentru președinte a fost când sala i-a scandat numele și s-a ridicat în picioare, moment în care singurii lideri care au rămas așezați au fost Ludovic Orban si Ilie Bolojan. Tot G4media notează așezarea în sala Romexpo : pe primul rând stau așezați Ludovic Orban, Klaus Iohannis, Florin Cîțu, Kelemen Hunor, Cristian Diaconescu, Robert Soghiartău, Raluca Turcan, Iulian Dumitrescu, Gheorghe Flutur, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Lucian Bode, Gheorghe Flutur și Nelu Tătaru, scrie publicația on line.

 

DISCURSUL INTEGRAL :

„Bine v-am găsit, dragi liberali!

Mă bucur să mă aflu alături de voi, mai ales ca astăzi sunteți, prin votul românilor, cel mai important partid din România! Este o recunoaștere, dar și o mare, mare răspundere.

Ne revedem într-un moment critic pentru România, dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume, pentru ca tot lanțul de erori grave care s-au produs în cazul cumplitei tragedii de la Caracal să nu se mai repete niciodată. Este esențial să înțelegem de ce am ajuns aici, dar mult mai important, ce avem de făcut pentru a reclădi România normală pe care ne-o dorim cu toții.

Cazul Caracal, cu toate implicațiile sale profunde, ne dezvăluie cât de grav este dezastrul provocat statului și cetățenilor săi de politica falimentară a partidului aflat în prezent la guvernare.

Partidul Social Democrat a trădat votul oamenilor. Niciodată nu s-a văzut asta mai bine decât acum. Eșec economic, eșec legislativ, eșec în protejarea cetățenilor. Legi pentru infractori și bani pentru clientelă! Dispreț pentru oameni și asalt continuu asupra statului român! Acesta este bilanțul guvernărilor PSD din acești ani.

PSD a promovat incompetența ca politică de stat, și mediocritatea ca principal criteriu de construire a carierelor în sistemul public. Viziunea pesedistă a unui stat al pilelor și al complicităților de partid, în care doar o castă de privilegiați fac legea și își împart funcțiile și banii publici trebuie demolată.

M-am luptat, alături de voi, liberalii, și de celelalte partide de opoziție pentru a stopa acest proces sau măcar pentru a reduce efectele dramatice ale infestării instituțiilor statului cu virusul incompetenței.

A fost o luptă pe care am dus-o în toți acești ani și la nivel european, pentru a salva credibilitatea României și a preveni prejudiciile imense care ar fi însemnat inclusiv bani mai puțini pentru țara noastră.

Prin acțiunile mele, ale voastre, ale opoziției parlamentare, dar mai ales prin mobilizarea cetățenilor, am reușit să păstrăm nealterat cursul pro-european, transatlantic și democratic al României.

Pe 26 mai am primit cel mai important semnal din partea oamenilor că ne susțin în efortul nostru de a bloca distrugerea României de către un partid nociv, care și-a pierdut demult sensul și busola.

 A fost cel mai puternic vot pro democrație care a marcat, la trei decenii de la Revoluția din 1989, maturizarea societății românești.

Românii vor ca asaltul continuu al PSD la adresa statului de drept, dar și la adresa statului român în ansamblu, să înceteze.

Românii cinstiți, care muncesc și plătesc taxe și impozite, așteaptă ca statul să funcționeze pentru ei, nu în favoarea unui grup care a pus stăpânire pe resurse și pe decizie. Românii vor autostrăzi, vor servicii medicale performante, vor egalitate de șanse și acces la o educație de calitate, vor să fie tratați cu respect atunci când interacționează cu instituțiile publice.

Cetățenii au spus clar și fără echivoc ce își doresc. Acum, statul și politicienii trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor societății. Guvernările PSD au dus statul în punctul de a eșua și de a deveni incapabil să mai garanteze drepturile fundamentale ale cetățenilor săi.

Noi avem obligația să repunem statul în matca sa și să redăm cetățenilor încrederea că instituțiile sunt eficiente. Este ceea ce așteaptă românii de la Președintele lor și de la Partidul Național Liberal, partidul care a câștigat ultima rundă de alegeri și care, sunt convins, va câștiga toate alegerile!

Din păcate, nu există un buton magic care, odată apăsat, ar reseta statul român. Această reașezare este obligatorie, dar este un proces de durată. Este un demers pe care vreau și trebuie să îl facem împreună, iar alături de noi vor sta toate forțele politice care împărtășesc aceleași valori.

Nu va fi ușor, dar, dragii mei, nu uitați nicio clipă - cel mai important aliat pe care îl avem este cetățeanul român!

Vă propun ca parteneriatul Președinte – Partidul Național Liberal să devină nucleul care va cataliza toate energiile, astfel încât România să devină un stat funcțional, cu instituții eficiente, în slujba cetățeanului!

Eu vreau să facem România puternică! Și știu că și voi aveți același obiectiv, al unei Românii care funcționează, o țară în care cetățeanul este reperul suprem al bunei guvernări. România trebuie să însemne încredere și respect între instituții și cetățeni, ca bază pentru inițiative, decizii, legi durabile și o economie sănătoasă.

Trebuie să reclădim scara valorilor care susține dezvoltarea oricărei societăți. Reconfigurarea României nu poate fi imaginată fără promovarea asiduă a unui set de valori și principii din rândul cărora nu au cum să lipsească cinstea, încrederea, toleranța, înțelepciunea, competența, buna-cuviință ori creativitatea.

Iar poporul român are din plin aceste atribute, doar că adesea dramele, tragediile, disfuncționalitățile sistemice scot la iveală ce e mai urât și tindem să credem că aspectele negative prevalează.

Consecința directă este că oamenii își pierd speranța, capitalul uman emigrează, iar societatea devine divizată, temătoare și dominată masiv de neîncredere la toate nivelurile: în semeni, în instituții, în politicieni, în viitor.

Este una dintre provocările majore cu care ne confruntăm și trebuie să ne luptăm împreună pentru a ridica nivelul de încredere al societății, fără de care dezvoltarea României este imposibilă.

Aceasta este viziunea mea pentru România!

Dar o viziune are valoare atât timp cât știm care este drumul pentru a o transforma în realitatea de zi cu zi a oamenilor.

Cum facem așadar România puternică și funcțională? Cum ajungem să trăim în sfârșit într-o țară în care cetățeanul se simte bine și în siguranță, așa cum este normal? Ce avem de făcut noi, oamenii de stat, politicienii?

Vă spun de la început, soluțiile presupun multă muncă și multă tenacitate, dar știu că sunteți deja căliți și obișnuiți cu greul. Ați dovedit!

 România poate deveni puternică și funcțională cu două condiții majore: prima, reconstrucția statului român pe fundamente corecte și, a doua, o economie sănătoasă, cu creștere durabilă, sustenabilă.

Pentru succesul dezvoltării României este obligatoriu să asigurăm un mediu public funcțional, orientat către cetățean și un mediu privat competitiv.

Reconstrucția statului român este o urgență! Sistemul bugetar nu mai poate fi tratat prioritar ca un refugiu pentru incompetenți și clienți politici. Avem foarte mulți profesioniști în sistemul de stat și ei sunt cei care trebuie promovați, astfel încât să avem un corp public de elită, care să asigure marile servicii publice – educația, sănătatea, protecția și securitatea cetățenilor. Funcția publică trebuie să-și recapete demnitatea. Corectitudinea este principiul fundamental al României funcționale. Înseamnă, în sens larg, îndeplinirea cu responsabilitate a atribuțiilor, înseamnă că șefi în instituțiile publice ajung cei care chiar merită, nu cei care sunt obedienți politic, înseamnă punerea interesului general mai presus de orice alt interes.

Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: dincolo de valori și principii, este nevoie de un audit foarte aplicat al fiecărei instituții a statului român. Structurile învechite, care nu-și mai au rostul, nu mai au de ce să fie menținute. Cei care se dovedesc că nu își fac treaba nu mai au de ce să rămână în sistemul de stat. Este atât de simplu!

Doamnelor și domnilor,

Dragi prieteni liberali,

Oricât de eficient ar fi procesul de reformă instituțională, acesta nu va fi îndeajuns dacă nu va exista o profundă schimbare de mentalitate.

Iar aceasta nu se poate face fără Educație. În acest domeniu, am lansat din decembrie anul trecut rezultatele Proiectului România Educată, pe care l-am inițiat tocmai pentru că învățământul nu se poate reforma de pe o zi pe alta, prin modificări legislative făcute pe picior și fără a gândi implicațiile pe termen lung.

Văd România Educată ca o parte esențială a reconstrucției statului român și a depășirii etapei actuale de disfuncționalitate cronică.

O altă componentă esențială dezvoltării României este mediul privat. Cât timp nu încurajăm inițiativa privată și investițiile, nu putem vorbi cu adevărat de prosperitatea pe termen lung a românilor. Trebuie să încetăm să mai tratăm companiile private ca pe niște dușmani ai țării, așa cum fac PSD și ALDE, iar finanțele publice și politicile economice vor trebui îndreptate. Altfel, generațiile următoare vor resimți povara unei note de plată tot mai usturătoare, pe care guvernarea PSD-ALDE o rostogolește, cu bună-știință, de la un an la altul. Mediul de afaceri din România trebuie eliberat de ghilotina impredictibilității, de tipul Ordonanța de Urgență 114.

Dincolo de toate acestea, pilonii societății românești sunt și trebuie să rămână drepturile și libertățile individuale, democrația și statul de drept!

Principiul că „legea este egală pentru toți” reprezintă reperul care să ghideze reconstrucția de care avem atât de multă nevoie.

Pentru asta am luptat în acest mandat și pentru asta voi lupta în continuare!

Totodată, direcțiile majore de politică externă, aprofundarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, întărirea rolului și locului României în Uniunea Europeană și în NATO, precum și dezvoltarea celorlalte parteneriate strategice ale țării vor fi continuate cu aceeași hotărâre!

Războiul va fi câștigat atunci când România va fi condusă de o echipă care crede în democrație, pro-europeană – nu doar cu președinte, dar și cu guvern și majoritate parlamentară, care să lucreze împreună, să repare ce s-a stricat și să reconstruiască speranța într-un viitor mai bun pentru români.

Statul român care funcționează normal, cel pe care mi-l doresc și pe care știu că și-l doresc și românii, este acel stat în care Președintele își îndeplinește atribuțiile, Guvernul își face treaba și Parlamentul dă legi bune și corecte pentru țară, nu pentru șefii de partide și clicile lor.

Trebuie să începem vindecarea României de rănile adânci provocate de PSD și ALDE în acești ani. Pentru asta avem nevoie de unitate, de viziune, de încredere unii în alții, de speranța că împreună putem duce România mai sus.

Avem nevoie să fim deschiși către români, către toți românii din țară și din diaspora, care așteaptă un semnal de la noi – un semnal că viitorul poate fi bun, că nu toți politicienii sunt la fel, că există oameni pregătiți care pot să-i conducă onest, cu responsabilitate.

Toate aceste propuneri și principii despre care v-am vorbit reprezintă angajamentul și parteneriatul meu cu românii, la care îmi doresc să se alăture toate forțele politice democratice, pro-occidentale și capabile să înțeleagă că miza este una uriașă, miza este chiar viitorul României.

Dragi liberali,

Dragi români,

Vă chem alături de mine să reconstruim România! Votul pe care sper că mi-l veți da la alegerile prezidențiale este un vot pentru această viziune pe care o avem împreună pentru țara noastră.

Vreau să fiu foarte bine înțeles: acest vot va fi respectat! Nu voi desemna niciun guvern care nu își asumă ferm aceste deziderate!

Vă asigur că voi construi o nouă majoritate, în urma votului dat de oameni, la alegerile parlamentare, fie că vor fi la termen sau anticipate. O majoritate care să aibă în prim plan toate aceste priorități legate de normalizarea României, o majoritate care să fie pro-europeană și să susțină lupta împotriva corupției. PSD a dovedit că este incapabil să facă toate aceste lucruri și trebuie să plece.

Îmi asum ca obiectiv național această viziune a României funcționale, a României normale și îi voi aduce alături de mine pe toți cei care o împărtășesc, astfel încât să devină realitate. Acesta este proiectul întregii Românii, acesta este proiectul meu, acesta este proiectul unei întregi generații!”