Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cum ar putea Ludovic Orban să revină la șefia PNL

Învins  în cursa pentru șefia partidului liberal, Ludovic Orban declanșează un atac dur  la adresa președintelui Klaus Iohannis, pe care îl acuză că a încălcat Constituția pentru că l-a susținut pe Florin Cîțu în lupta pentru președinția liberală.  El și-a atacat și colegii din PNL, pe care îi acuză că au orchestrat o „lovitură de partid”, pentru că au controlat votul delegaților la congres.

 Fostul lider PNL Ludovic Orban a avertizat luni că, dacă cineva îşi închipuie că poate să-i închidă gura după ceea ce s-a întâmplat sâmbătă şi duminică, înseamnă că nu îl cunoaşte. El a afirmat că au fost cele mai grave încălcări le normelor democratice la un partid politic în ultimii 31 de ani. ”Orice om a înţeles partizanatul preşedintelui Klaus Iohannis pentru Florin Cîţu”, a mai comentat Ludovic Orban.

La RFI jurnalistul Sebastian Zachmann, realizator Insider Politic la Prima TV, creionează strategia politică a lui Ludovic Orban. Acesta are șanse să revină în fruntea PNL iar modul în care s-a poziționat, după congres, față de partid este esențial. Tot ceea ce face Ludovic  Orban în acest moment este să dinamiteze binomul  Klaus Iohannis- Florin Cîțu așa încât, la un moment, dat el să fie din nou alternativa pentru șefia PNL.

“Practic asistăm la următoarea mișcare: Ludovic Orban a intrat astăzi în opoziție față de președintele  Klaus Iohannis și față de noul președinte al PNL, Florin Cîțu, însă atenție, n-a intrat în opoziție și față de PNL per ansamblu. Ceea ce urmărește Ludovic Orban acum este să se profileze în continuare ca o alternativă la Florin Cîțu pentru că instabilitatea politică este totală, nu doar în România ci și în interriorul PNL. Florin Cîțu ar putea fi debarcat  din fruntea guvernului în următoarele zile chiar, dacă moțiunea de cenzură va fi supusă la vot în această săptămână în Parlament. Deci, schimbarea lui Florin Cîțu din fruntea guvernului s-ar putea produce rapid . Și asta ar putea însemna și schimbarea sa din fruntea partidului, chiar dacă vorbim de câteva ore de la alegerea sa în fruntea PNL. Deci, tot ceea ce face Ludovic Orban în acest moment este să dinamiteze binomul  Klaus Iohannis- Florin Cîțu așa încât, la un moment, dat el să fie din nou alternativa pentru șefia PNL.“

 

 
Jurnalistul Sebastian Zachmann, realizator Insider Politic la Prima TV