
Politică
Se întâmplă în Italia: formațiune fascistă, propusă pentru dizolvare
forza_nuova.png

Să amintim că Italia este prima țară europeană unde certificatul verde devine obligatoriu la locul de muncă, din 15 octombrie. Aceasta, în condițiile în care 80% din populaţia cu vârsta peste 12 ani este deja vaccinată.
Duminică, poliția italiană a anunțat că a arestat 12 persoane, inclusiv pe liderii partidului de extremă dreaptă Forza Nuova , iar la începutul săptămânii, reacțiile politice nu au întârziat să apară.
După cum relatează o știre AFP preluată de G4Media, personalităţi politice de pe întreg eşichierul au condamnat violenţele. Partidul Democrat ( centru-stânga) şi Mişcarea 5 Stele ( antisistem), membre ale coaliţiei aflate la putere, au semnat o moţiune în Parlament pentru a cere dizolvarea Forza Nuova.
Potrivit liderului PD, Enrico Letta, fost şef al guvernului, evenimentele survenite sâmbătă sunt comparabile cu asaltul întreprins asupra Capitoliului de la Washington de către susţinătorii lui Donald Trump.
Nu însă toată lumea este de aceeași părere. Matteo Salvini, liderul formațiunii de extremă dreapta Liga, anunță că nu va semna moțiunea.
Dar cine este această organizație, aflată, după câte se pare, în inima violențelor din ultimul week-end?
Forza Nuova este un partid radical de dreapta, neo-fascist, înfiinţat în 1997 şi al cărui program prevede, printre altele, interzicerea avortului, oprirea imigraţiei şi abrogarea legilor care pedepsesc incitarea la ură din motive politice, rasiale sau religioase.
Incitare la violență
Și ar mai fi de spus că, după recentele evenimente, site-ul mişcării a fost închis de justiţie, în cadrul unei anchete pentru „incitare la violenţă”.
Unii ar putea spune că măsurile luate împotriva mișcării, începând cu arestarea liderilor, continuând cu închiderea sitului și sfârșind cu declanșarea procedurii de dizolvare sunt exagerate într-un sistem democratic. Că Forza Nuova și cei care au urmat-o în acțiunile de sâmbătă n-au făcut decât să-și exercite libertățile cetățenești.
Dar, oare, așa să fie? Nicio constituție din lumea democratică nu ocrotește exercitarea violenței stradale, luarea cu asalt a unor sedii oficiale sau a spitalelor.
Iar libertatea de exprimare se oprește acolo unde încep incitarea la ură și la violență sau, da, punerea în pericol a sănătății publice.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica