Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Guvernul minoritar Cioloș, o poveste cu final așteptat? (comentariu)

Dacian Cioloș propune un Guvern minoritar USR (Sursa: MEDIAFAX FOTO/Alexandru Dobre)

România traversează o perioadă politică extrem de complicată, în care nici un scenariu nu mai poate fi exclus. USR depune luni la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri din Guvernul minoritar condus de premierul desemnat, Dacian Cioloș. Ce urmează și care sunt ipotezele cele mai plauzibile, în momentul de față?

Guvernul Cioloș nu are, teoretic, nici o șansă să fie învestit de Parlament. PNL și UDMR au refuzat să refacă alianța cu partidul condus de Dacian Cioloș, pe care l-au trimis să caute sprijin la formațiunile alături de care a demis Cabinetul Cîțu prin moțiune de cenzură, adică PSD și AUR.

De partea lor, social-democrații au anunțat că nu susțin Guvernul Cioloș. Asta înseamnă că USR se poate baza, matematic vorbind, doar pe cele 80 de voturi de la senatorii și deputații săi.

USR a prevăzut în programul de guvernare o serie de măsuri impopulare de combatere a pandemiei de Covid-19 și de stimulare a campaniei de vaccinare. Uniunea Salvați România propune între altele introducerea certificatului verde la locul de muncă, atât la stat, cât și la privat, pentru angajații care intră în contact cu publicul. O măsură greu de acceptat de către mulți angajați, însă ea oricum nu va fi pusă în practică, din moment ce Cabinetul Cioloș are șanse minime de a fi învestit. Măsura respectivă e menită mai degrabă să arate alegătorilor USR că partidul ar fi capabil să guverneze singur și ar știi ce măsuri trebuie să ia pentru a gestiona cât mai eficient pandemia.

 

Ce urmează, dacă pică la vot Guvernul Cioloș?

 

În cazul probabil în care Guvernul Cioloș pică la vot în Parlament, urmează o nouă desemnare de premier făcută de președintele Klaus Iohannis. Scenariile nu sunt foarte multe. Șeful statului l-ar putea desemna din nou pe Florin Cîțu pentru postul de prim-ministru, caz în care PNL va merge în Parlament cu un Cabinet minoritar, întrucât USR a spus public că nu va reface alianța cu liberalii, decât dacă PNL va propune alt premier.

Dacă liberalii propun într-adevăr alt prim-ministru, e greu de crezut chiar și așa că se va reface coaliția PNL-USR-UDMR, după toate declarațiile contondente care au fost făcute în ultimele săptămâni și după ce liberalii au decis să nu mai discute cu USR, dacă acest partid votează moțiunea de cenzură.

Cine ar susține un Guvern minoritar PNL? Unii analiști își îndreaptă privirile către PSD, pe care mulți l-au acuzat de blat cu liberalii lui Florin Cîțu. Acum, însă, nici această ipoteză nu mai pare foarte plauzibilă, în condițiile în care PSD dă tot mai multe semnale că va merge până la capăt cu ideea alegerilor anticipate.

Un asemenea scenariu ar fi însă greu de pus în practică, întrucât chiar dacă un Cabinet minoritar PNL ar pica la vot în Parlament, președintele Iohannis nu ar fi obligat în nici un fel de Constituție să dizolve Legislativul și să convoace alegeri anticipate. Legea fundamentală spune doar că șeful statului poate face asta, deci o obligație nu există.

În plus, eventuale alegeri înainte de termen ar dezavantaja în mod clar PNL și USR, care se află în picaj în ultimele sondaje. Pe de altă parte, liberalii, care au vreo zece procente în fața USR-ului, ar mai putea salva acum ce se mai poate salva din voturi, deci varianta anticipatelor nu ar fi atât de catastrofală pentru formațiunea condusă de Florin Cîțu. Cu atât mai mult cu cât PSD-ul, deși stă bine în sondaje, nu ar obține 50% plus 1, pentru a putea avea pretenția de a propune premierul și de a guverna singur.

Și dacă tot vorbim de PSD, nu știm cât de sincer este Partidul Social Democrat atunci când cere alegeri anticipate. De ce și-ar dori să ajungă la guvernare într-o perioadă atât de dificilă, cu o pandemie care bate record după record, cu o criză sanitară fără precedent și în prag de iarnă, când se anunță niște facturi usturătoare la gaze și curent electric? Un calcul de strategie politică arată că pentru PSD ar fi mai avantajos să stea acum ”la cutie”, în Opoziție, unde să acumuleze puncte, ca la tenis, pe greșeala adversarului, care fie vorba între noi, trimite mingea numai în fileu.