Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


C. Pîrvulescu: Vom avea un guvern slab, care va depinde de negocierile din Parlament

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pentru funcția de premier pe generalul în rezervă Nicolae Ciucă. Șeful statului s-a arătat mulțumit că „PNL a venit cu o nouă abordare”. La rândul său, Nicolae Ciucă a declarat că va negocia „cu toate forțele responsabile”, astfel încât în scurt timp să fie alcătuit un guvern aprobat apoi de Parlament.

Surse politice apropiate principalelor partide declară că ne îndreptăm spre un guvern minoritar PNL-UDMR, susținut în Parlament de PSD. USR, așadar, ar urma să meargă în Opoziție, iar liberalii, alături de UDMR, vor guverna cel mai pronbabil cu sprijinul parlamentar al social-democraților.

La RFI, profesorul Cristian Pîrvulescu explică faptul că, dacă se va ajunge la guvern minoritar PNL-UDMR, susținut de PSD, vom avea un Executiv slab. „Asistăm la evenimente care sunt împotriva oricărei logici politice rezonabile”, afirmă politologul.

„Unui guvern minoritar îi este limitată de fapt puterea de inițiativă. Liberalii încearcă să aibă un control relativ asupra guvernării care devine însă mult mai dependentă de sprijinul politic din Parlament și de negocierile de acolo. Domnul Ciucă nu are experiență de politician. Deci, nu va putea realiza aceste negocieri”, spune Pîrvulescu.

El concluzionează că „ar fi fost o variantă rezonabilă un guvern de coaliție bazat pe o majoritate parlamentară, mai ales în condițiile crizei sanitare pentru rezolvarea căruia e nevoie de un guvern puternic care să ia măsurile necesare. În situația de față vom avea cel mai probabil un guvern care va depinde de PSD, așa cum a depins guvernul Tăriceanu în 2007 când vreme de aproape doi ani de zile Tăriceanu a guvernat cu un guvern minoritar sprijinit de PSD și nu a reușit mare lucru. Acum prevalează politicianist în fața interesului general”.

Ascultă:

 
Cristian Pîrvulescu, despre guvernul Ciucă