Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dancă (PNL): PNL se apropie de PSD. Mulți liberali vor pleca din partid, alături de Ludovic Orban

Ludovic Orban și Florin Cîțu

Ludovic Orban a anunțat că va demisiona săptămâna viitoare din grupul parlamentar al PNL. Îl vor urma cel mai probabil apropiații săi din partid. PNL, așadar, stă se rupă în două. Oricum, „PNL nu mai există dacă ne uitam la deciziile care se iau și la apropierea de PSD”, afirmă la RFI deputatul liberal Ionel Dancă. El spune că sunt mulți alți liberali care vor părăsi PNL alături de Ludovic Orban, urmând a fi înființată o nouă formațiune politică. Cea mai gravă este colaborarea cu PSD care se prefigurează, cu susținerea președintelui Iohannis, explică Ionel Dancă.

Ludovic Orban, așa cum a anunțat și atunci când și-a depus demisia din poziția de președinte al Camerei Deputaților, spune ceea ce gândește și face ceea ce spune. Este o decizie argumentată foarte temeinic pentru că Partidul Național Liberal în momentul de față nu mai există din punctul de vedere al deciziilor statutare pe care ar trebui să le ia. Partidul Național liberală are o decizie a Biroului politic Național prin care practic se interzice orice colaborare cu PSD. Vedem în aceste zile o desfășurare de negocieri cu PSD, care încalcă decizia PNL, decizie statutară a partidului. Dar cel mai grav, trădează încrederea și votul românilor care ne-au învestit cu încrederea lor la alegerile parlamentare din 2020”, spune Ionel Dancă.

El mai susține că „sunt mai mulți parlamentarii liberali care au exprimat public susținerea pentru Ludovic Orban pentru poziția de președinte al PNL și pentru poziția de candidat la funcția de prim-ministru. Nu putem să lăsăm țara unui guvern PNL care să stea la mila PSD. Acești parlamentari care și-au exprimat susținerea pentru aceste obiective, cu siguranță o parte dintre ei își vor anunța susținerea pentru decizia lui Ludovic Orban. Vor susține această decizie și alți colegi parlamentari care înțeleg să respecte votul românilor din 2020, (...) să urmeze acest pas prin care să păstrăm practic angajamentul față de români, un angajament materializat sub forma unei guvernări de dreapta, așa cum le am promis românilor, o guvernare liberală de dreapta. Mă aștept ca și alți colegi parlamentari să urmeze acest pas. Nu cred că în momentul de față mai contează voința membrilor PNL”.

În fine, Ionel Dancă subliniază că „întrebarea este de ce președintele Klaus Iohannis a desemnat un candidat cu misiunea de a forma o majoritate parlamentară cu susținerea PSD-ului. USR a anunțat că nu va susține un guvern din care nu face parte, așa că e clar că PNL este împins să ceară sprijinul PSD. Atunci, întrebarea este de ce președintele Klaus Iohannis a împins Partidul Național Liberal în această situație”.

Ascultă:

 

 

 
Deputatul liberal Ionel Dancă