Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Cabinetul Ciucă - depuse la Parlament

nicolae_ciuca-mediafax_foto-alexandru_dobre.jpg

Premierul desemnat Nicolae Ciucă
Sursa imaginii: 
Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Cabinetul Nicolae Ciucă vor fi depuse, azi, la Parlament. Mai întâi însă acestea vor fi validate de Biroul Politic Naţional al PNL după ce ieri liberalii au decis în cadrul Biroului Executiv să meargă înainte cu propunerea de guvern minoritar, în ciuda faptului că, matematic, după cum spune chiar premierul desemnat, executivul Ciucă nu are șanse să obțină numărul necesar de voturi pentru a fi învestit. PSD și USR au anunțat că nu vor vota un guvern minoritar. 

Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Cabinetul Nicolae Ciucă vor fi depuse, sâmbătă, la Parlament. Mai întâi, Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni în şedinţă în format de videoconferinţă, pentru a valida lista miniştrilor liberali şi programul de guvernare al Cabinetului Nicolae Ciucă, care au fost aprobate, vineri, de Biroul Executiv al liberalilor, transmite Agerpres.

De asemenea, UDMR a decis în şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii propunerile în Executivul Ciucă.

Miniştrii propuşi de PNL în Guvernul Ciucă sunt:

* Dan Vîlceanu - la Ministerul Finanţelor Publice;

* Marcel Boloş - la Ministerul Transporturilor;

* Lucian Bode - la Ministerul de Interne;

* Alina Gorghiu - la Ministerul Justiţiei;

* Bogdan Aurescu - la Ministerul de Externe;

* Cătălin Predoiu - la Ministerul Apărării Naţionale;

* Virgil Popescu - la Ministerul Energiei;

* Florin Roman - la Ministerul Economiei;

* Mircea Fechet - la Ministerul Agriculturii;

* Robert Sighiartău - la Ministerul Cercetării;

* Nelu Tătaru - la Ministerul Sănătăţii;

* Raluca Turcan - Ministerul Muncii;

* Sorin Cîmpeanu - la Ministerul Educaţiei;

* Bogdan Gheorghiu - la Ministerul Culturii;

UDMR îi propune pe:

* Kelemen Hunor - vicepremier;

* Hegedus Csilla - la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene;

* Cseke Attila - la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi a Administraţiei;

* Tanczos Barna - la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor;

* Novak Eduard - la Ministerul Tineretului şi Sportului.  

Ciucă: Cum arată situaţia şi cifrele, Guvernul nu are şanse să treacă; până miercuri mai e timp

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a admis, vineri, că din punct de vedere matematic Guvernul pe care el îl propune nu are cum să treacă în Parlament, dar a precizat că dacă miercuri va fi votat, se poate câştiga timp în care partidele să găsească elementele comune.

"Sigur, aşa cum arată situaţia şi cifrele, matematic, Guvernul nu are şanse să treacă. Pe parcursul negocierilor s-a putut constata destul de multă inflexibilitate în negociere şi am realizat că probabil nu se va ajunge la un acord politic astfel încât să putem determina o majoritate care să aprobe Guvernul în Parlament. Totuşi, ţinând cont de situaţia în care ne găsim astăzi, una deosebit de complicată, am hotărât să merg cu programul de guvernare şi Cabinetul în Parlament, pentru că de astăzi până miercuri mai este timp. Există timp de reflecţie pentru fiecare dintre parlamentari, cred că pot să se gândească fiecare dintre ei la ceea ce spunem electoratului din circumscripţiile în care am fost aleşi, iar, în acelaşi timp, nu am o experienţă politică, dar pot să-mi dau seama că neajungându-se la un acord politic prin votarea acestui Guvern, se poate câştiga timp astfel încât partidele politice să poată să discute şi găsească liniile de comunalitate pentru compatibilizarea proiectelor politice comune", a spus Nicolae Ciucă.

Premierul desemnat a subliniat că este nevoie de un Guvern cu drepturi depline pentru rezolvarea crizelor cu care se confruntă România.

"În afara acestei situaţii de criză în care ne aflăm astăzi - şi sanitară, şi cea generată de creşterea preţurilor la energie şi la gaze, creşterea preţurilor la alimente - este şi această criză politică ce trebuie rezolvată de către politicieni. Prin votarea acestui Guvern, au posibilitatea să se aşeze cu toţii şi să găsească un numitor comun. Mai mult decât atât, discutăm despre PNRR, el a fost aprobat şi de către ECOFIN, urmează ca foarte curând să fie nevoie să-l punem în practică şi să gestionăm aceste fonduri. Pentru aceasta avem nevoie de un Guvern cu drepturi depline ca să poată să iniţieze toate demersurile, atât propunerile legislative, cât şi nevoia unei majorităţi în Parlament ca acele legi să poată să fie aprobate. Asta este situaţia şi astea sunt argumentele pentru care am decis să merg cu programul de guvernare şi lista Cabinetului în Parlament", a afirmat Ciucă.