Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


PSD propune acordarea unui certificat verde temporar, la 10 zile de la prima doză

certificat_verde.jpeg

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunta că până la finalul lunii decembrie va fi o decizie în Parlament privind certificatul COVID.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunta că până la finalul lunii decembrie va fi o decizie în Parlament privind certificatul COVID.
Sursa imaginii: 
© Eliza Casandra

Parlamentarii PSD Alexandru Rafila şi Adrian Streinu Cercel au discutat cu Nicolae Ciucă, Cseke Attila, Raed Arafat şi Valeriu Gheorghiţă soluţii pentru criza sanitară. PSD a propus certificat verde temporar la 10 zile după prima doză de vaccin anti-covid.

Medicii Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel, parlamentari PSD, au participat, sâmbătă, în calitate de experți, la Guvern, la o întâlnire tehnică privind găsirea unor soluții imediate la criza sanitară. În cadrul discuțiilor, PSD a propus acordarea unui cetificat verde temporar.

Potrivit unui comunicat al PSD, aceștia au fos invitați de ministrul interimar al Apăării, Nicolae Ciucă, iar la discuții au mai participat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

În cadrul întâlnirii au fost discutate mai multe măsuri posibile de implementat pe termen scurt pentru îmbunătățirea accesului pacienților COVID-19 la servicii ambulatorii și medicație antivirală.

De asemenea, a fost subliniată necesitatea consilierii profesionale pentru medicii de familie, dar și organizarea unor structuri de coordonare a asistenței medicale spitalicești la nivel județean.

Parlamentarii PSD au propus și posibilitatea acordării temporare a certificatului verde în termen de 10 zile de la administrarea primei doze de vaccin, urmând ca după încheierea schemei complete de vaccinare acesta să devină definitiv.

Întâlnirea de azi demonstrează responsabilitatea PSD de a sprijini activ efortul privind lupta împotriva pandemiei. Este nevoie ca toți specialiștii în sănătate să se așeze la aceeași masă și să găsească cele mai bune soluții pentru a trece împreună peste acest moment deosebit de greu”, a declarat profesorul Alexandru Rafila, deputat PSD.