Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


”Marșul Independenței” din Polonia. Cel mai mare marș radical naționalist din Europa

marsul-independentei-polonia.jpg

”Marșul Independenței” din Polonia. Cel mai mare marș radical naționalist din Europa.
”Marșul Independenței” din Polonia. Cel mai mare marș radical naționalist din Europa.
Sursa imaginii: 
Adam Chelstowski AFP

Pe 11 noiembrie polonezii serbează Ziua Independenței. Este cea mai importantă zi națională a polonezilor. Totodată, această zi marchează, în capitala Varșovia, evenimentul cu cea mai ridicată temperatură social-politică. Aceasta este provocată de ”Marșul Independenței”, considerat cel mai mare eveniment anual al extremiștilor naționaliști din Europa. 

Evenimentul care provoacă cea mai mare polarizare socială în Polonia, adică ”Marșul Independenței”, se desfășoară astăzi sub sloganul ”Independența nu este de vânzare” (#NiepodległośćNieNaSprzedaz). 

Marșul a devenit celebru în toată Europa pentru că atrage cea mai mare mulțime de naționaliști extremiști. Spre exemplu, în 2018 mulțimea a fost estimată la un număr record de aproximativ 250.000 de participanți. Iar tot în acel an, marșul a devenit un fenomen cu adevărat național ca amploare, fiindcă a fost legitimat cu prezența președintelui Andrzej Duda, a primului-ministru Mateusz Morawiecki și, desigur, a prezes-ului Jarosław Kaczyński urmat de întreaga ierarhie a puterii din partidul Lege și Justiție. 
În anii ce au urmat, liderii polonezi nu au mai participat formal la acest infam marș, dar susținerea pentru organizarea sa a fost în permanență manifestată deschis, atât ca narativ public, cât și din punct de vedere al susținerii legale. Drept dovadă, în ultimele săptămâni, în jurul acestui subiect al organizării marșului s-a desfășurat o întreagă bătălie juridică. Pe de o parte, lideri importanți, printre care și primarul Varșoviei, Rafał Trzaskowski, au făcut tot posibilul pentru de-legalizarea acestui marș. Marșul a și fost interzis printr-o decizie judecătorească de către o instanță din Varșovia. De cealaltă parte, lideri marcanți ai partidului Lege și Justiție, în frunte cu ministrul justiției Zbigniew Ziobro, au găsit o nișă legală, prin care au repus în drepturi organizatorul marșului și au reafirmat legalitatea sa.  

Extremiști tolerați de PiS 

Una din vedetele politice și organizaționale ale ”Marșului Independenței” este Robert Bąkiewicz, oficial fost membru al ONR – Tabăra Național Radicală, adică exact organizația neo-fascistă care a fost declarată ilegală de către Curtea Supremă a Poloniei. Acest personaj, împreună cu două organizații politice ale extremei drepte, este vorba despre ”Mișcarea națională” (Ruch Narodowy) și ”Tineretul Pan-Polonez” (Młodzież Wszechpolska), sunt cei care împart cărțile la această masă a extremei drepte care primește indulgență de la guvernarea Partidului Lege și Justiție pentru a organiza acest marș cu o reputație, iată, cel puțin controversată. 

Marșul a atras astăzi vizibil peste 100.000 de participanți. Scandările antisemite, xenofobe, islamofobe, anti-LGBT și anti-avort vorbesc de la sine. Au fost demonstrate multiple bannere rasiste, suprematiste (white suprematist) și anti-imigrație. În general, Polonia este prezentată la acest marș ca un bastion al ”europenismului asaltat de străinii colorați”, imagine exacerbată artificial pe fondul evenimentelor de la granița Poloniei cu Belarus. 

Este important de notat că foarte multe din aceste scandări se pliază comod pe narativul ideologic al partidului Lege și Justiției. Este suficient să trecem în revistă toate sloganele acestui marș începând cu 2016. 

Așadar, în 2016, sloganul a fost – ”Noi suntem bastionul Europei”. În 2017 – ”Îl vrem pe Dumnezeu”. În 2018 – ”Pentru Tine, Polonia!”. În 2019 - ”Protejăm întreaga națiune”. În 2020 – ”Civilizația noastră, regulile noastre”. Iar anul acesta – ”Independența nu este de vânzare”. Observăm, astfel, un discurs social foarte comod pentru agenda ideologică a liderului Jarosław Kaczyński și copilul său – Partidul Lege și Justiție. 

Ce putem deduce din observarea acestui flirt dintre Jarosław Kaczyński și dreapta extremistă din Polonia? 

Kaczyński are un vis: în 2023 vrea să câștige al treilea mandat consecutiv pentru a guverna și să își ducă până la capăt ceea ce el numește ”revoluția celei de-a patra republici”, adică Polonia iliberală, conservatoare și ”ridicată din genunchi”. Pentru aceasta are nevoie de controlul complet al spectrului politic de dreapta, inclusiv dreapta extremă. ”Marșul Independenței” servește exact acestei agende de termen lung, prin care se încearcă cooptarea loialității acestor votanți încă relativ marginali, dar extrem de vocali. 

Unul din efectele foarte negative ale acestui marș constă în deturnarea ideii de naționalism moderat în sensul patriotismului pentru omul de rând. Pentru orice polonez de rând care vrea să sărbătorească ziua independenței în centrul Varșoviei, cu familia de exemplu, este un act de mare curaj, și, în același timp un risc de a legitima extremiștii prin simpla aflare în zonele care marchează memoria independenței Poloniei. A purta un steag al Poloniei în această zi devine un act de manifestare a extremismului, și, deci, al rușinii de a te asocia cu acest fenomen social-politic.  

 
Corespondentul RFI Oktawian Milewski despre ”Marșul Independenței” din Polonia. Cel mai mare marș radical naționalist din Europa