Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Analiză RFI: De ce răspunsul la criza migratorie de la frontiera UE nu trebuie să fie militar

migranti_belarus_polonia.png

Migranți din Orientul Mijlociu la granița Poloniei cu Belarus
Sursa imaginii: 
Leonid Shcheglov Belta/AFP/File via rfi.fr

Franța va apăra integritatea teritorială a Ucrainei. Este reacția președintelui Emanuel Macron la trupele rusești masate la granița cu Ucraina, reacție exprimată luni seară în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul rus, Vladimir Putin.

Pe de altă parte, întreaga lume se uită la războiul hibrid de la frontiera UE, unde miile de migranți extracomunitari din Belarus forțează trecerea în Polonia. Din nou, Moscova este foarte importantă în această ecuație, liderul de la Minsk, Alexandr Lukasenko referindu-se în mod repetat la Vladimir Putin ca la un aliat în această chestiune.

Cu o Rusie din ce în ce mai agresivă, și cu Statele Unite concentrate în direcția Chinei, cu state problemă la granițele externe care fragilizează securitatea Uniunii Europene, cei 27 aduc din nou în discuție securitatea comună europeană. Și pun problema înființării unei forțe de reacție rapide, formată din 5000 de oameni, care să se activeze imediat în diversele crize, fără a mai aștepta intervenția Americii.

Ar putea să fie acesta un prim pas spre crearea în sfârșit a unei armate europene? Retragerea haotică a americanilor din Afganistan dar și Brexitul, având în vedere că Londra se opunea acestui proiect, ar putea constitui alte argumente pentru ca Europa să se doteze cu o armată proprie. Am discutat cu Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe  

 

 Cristian Diaconescu: În primul rând, cele două crize au un impact, fie că ne dorim sau nu, în legătură cu politicile de securitate în Uniunea Europeană. Ele nu pot fi evitate în ceea ce privește abordările sofisticate în planurile strategice ale Uniunii Europene. Sigur că există soluții punctuale. În acest moment circulă o serie de decizii în Germania prin care se reintroduc filtrele la frontiera cu Polonia, prin care se transmit mesaje către Federația Rusă în ceea ce privește absența unor avize legate de funcționarea coridorului energetic Nord Stream 2, în ceea ce privește o posibilă intervenție în Ucraina similară celei din 2014. Uniunea Europeană are un anume tip de gestică politico-diplomatică prin care arată pe de o parte că este îngrijorată de evoluțiile de la răsărit, iar pe de altă parte că, fără a neglija dialogul, nu va face concesii fundamentale, majore mai ales în ceea ce privește Belarusul și modul în care Lukașenko concepe războiul hibrid. Sunt mai multe școli de gândire înăuntrul Uniunii Europene. Sunt cei care insistă pe o logică de cooperare prin care aceste puncte de tensiune să se disipeze în strategii pas cu pas. Și sunt cei care gândesc în Uniunea Europeană faptul că în acest moment trebuie să ne organizăm în așa manieră încât frontierele Uniunii Europene să fie securizate. Este o temă mai veche. Mi-ați amintit de Macron. Atunci când a redefinit traiectoria autonomiei europene, așa cum domnia sa o propunea, a trecut de la raționamentul că trebuie să ne luăm securitatea europeană în propriile mâini, în condițiile în care un semnal de dezangajare din partea Statelor Unite în timpul administrației Trump, la ideea că Uniunea Europeană nu are frontiere sigure, ceea ce se întâmplă în afara frontierelor Uniunii Europene nu face obiectul dialogului și al contingentării, dacă este cazul, din punctul de vedere al statelor europene. Aș mai avea un exemplu din această perspectivă, recenta criză din Nagorno-Karabah. Totul s-a încheiat printr-o înțelegere turco-rusă. Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, unde Uniunea Europeană reprezintă un grup destul de solid, și-a dovedit ineficiența, dovedindu-și incapacitatea de a gestiona o criză pe care o monitoriza de zeci de ani.

Reporter: E parte din această gestică diplomatico-strategică a Uniunii Europene și acest anunț că cei 27 vor să creeze această armată modulară cu 5.000 de militari în patru ani cu care să intervină rapid în crize fără să mai aștepte intervenția americii?

CD: Nu cred că este o soluție care are un viitor previzibil din punctul de vedere al consensului înăuntrul spațiului european parte a spațiului euro-atlantic din punct de vedere al securității. În egală măsură, în acest moment, intervenția militară într-o situație de război hibrid nu ar face decât să escaladeze o astfel de criză. Este părerea mea. Cred că mult mai necesară este întărirea procesului de solidarizare internă a Uniunii Europene în fața crizelor. Uniunea Europeană, instituțiile de la Bruxelles transmit câteodată un mesaj, statele membre, parte din cei 27, transmit mesaje de multe ori diferite, chiar opuse ca și semnificație. Criza migrației din 2015 – 2016 este, după părerea mea un exemplu cât se poate de clar din această perspectivă. Să nu uităm că atunci, în fața unui val migrator la fel ca astăzi în Belarus, instrumentalizat politic, Uniunea Europeană, deși avea suficiente argumente de răspuns, nu a făcut acest lucru. A părut ca o organizație paralizată în fața valului migrator. Atunci s-a reacționat pe baze naționale. Această reacție concretizându-se în ducerea migranților în Germania. Acum ne aflăm într-o situație similară.

Rep: Spuneți că nu e înțelept să fie alcătuită această primă linie militară de intervenție, dar cred că v-ați referit la și faptul că deși nu toate cele 27 de state membre ar trebui să participe la această forță, aprobarea oricărei desfășurări ar necesita un consens, care nu o să existe?

CD: Da, nu cred că va exista acest consens. După părerea mea, răspunsul politic este cel necesar în astfel de crize, nu un răspuns cu conotații militare, care nu ar face altceva decât să amplifice tipul de angajament violent pe care Belarusul în dorește în acest moment.

Rep: Lărgind un pic contextul, ar putea fi acesta un prim pas din perspectiva mult discutatului, dar inexistentului deocamdată, proiect al apărării comune europene? Ar fi două lucruri de subliniat care fac parte din pledoaria celor care susțin proiectul, retragerea haotică a americanilor din Afganistan și Brexit-ul, având în vedere faptul că Londra se opunea acestui proiect.

CD: Este o diferență în relațiile internaționale privite complex între decizia politică și executarea deciziei politice. Argumentez imediat. În legătură cu retragerea din Afganistan, decizia politică luată în Statele Unite privind retragerea din teatrele de operațiuni din care nu rezultau neapărat beneficii în ceea ce privește interesele americane era luată de mult. Problema a fost executarea acestei decizii. Decizia de a contingenta un val migrator operaționalizat clar spre a crea o presiune spre Uniunea Europeană este una normală. Dar răspunsul militar din acest punct de vedere nu ar face decât să meargă împotriva sensului tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. Este părerea mea. Suntem un sistem de valori al lumii libere, al lumii occidentale. În mod categoric Uniunea Europeană în acel moment va fi acuzată de Moscova că este o organizație care scoate armele pentru a se apăra în fața unor oameni disperați care încearcă să își găsească libertatea. S-ar putea ca acest tip de mesaj să prindă serios înăuntrul Uniunii Europene, creând și mai multe suspiciuni în legătură cu funcționarea și operaționalitatea organizației.

Rep: Dacă facem un exercițiu de imaginație, domnule Diaconescu și presupunem că această criză nu ar fi existat, deși e clar că e un catalizator al discuțiilor în legătură cu acest proiect militar, are nevoie Europa de un proiect comun de apărare complementar cu NATO?

CD: Din punctul de vedere al unui stat cum este România, după părerea mea, Europa are nevoie de un proiect de securitate și apărare uniform în cadrul Alianței Nord Atlantice împreună cu americanii. În acest moment, în ceea ce privește reacția rapidă în pachetul mai mare dialog, contingentare, descurajare în ceea ce privește relația dintre spațiul euro-atlantic și proximitatea estică, în zona Mării Baltice și a nordului îndepărtat există două decizii succesive ale summit-urilor Alianței Nord Atlantice prin care se spune clar că în acea zonă Alianța Nord Atlantică poate reacționa imediat. Are o forță desfășurată de reacție rapidă instantanee. În timp ce în zona Mării Negre aceeași Alianță Nord Atlantică a decis că reacția în caz de amenințare și de pericol este una adecvată, una tailored. Acest tip de diferență mi se pare straniu cu atât mai mult cu cât din 1992, de la războiul transnistrean, practic toate conflictele care se dezghețau la un moment dat sau care erau generate, aveau loc în jurul Mării Negre. În orice caz, ideea că la un moment dat ar apărea o fisură, indiferent din ce perspective, în ceea ce privește solidaritatea europeană și euro-atlantică ar reprezenta o victorie a celor care nu sunt prietenii NATO, greu de reparat pe termen mediu și scurt.

Rep: Trăgând linie, spuneați mai devreme, de fapt, că atunci când vorbești de securitate nu poți să excluzi America.

CD: După părerea mea, da. Un proiect prin care europenii își preiau crizele punctuale având un anume tip de intervenție ceva mai rapidă și mai eficientă nu exclude America. Evident că din această perspectivă detalii contează foarte mult și modul cum se ia decizia. Dacă cu toții în Alianța Nord Atlantică luăm decizia ca trei, patru state mai interesate sau state de frontieră să fie sprijinite de toți ceilalți, acest lucru nu înseamnă că ar exista o separare la nivel european privind tematica de securitate. 

 

 

 
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe