2021: UE, Covid19, statul de drept și „unitatea” europeană

In primăvara trecută , după câteva luni de restricții legate de pandemie, temeri și multe acuze, UE a câștigat în fine – chiar dacă parțial – pariul campaniei de vaccinare. 

Pornită în martie în majoritatea statelor membre, campania a început bine în Germania, Luxembourg, Belgia și România , a avut probleme multiple în Franța și n-a decolat mai deloc în țări ca Polonia sau Bulgaria. 

Odată cu apropierea lunilor de vară, europenii credeau deja că au reușit să salveze industria turismului. După mai multe tergiversări și multiple probleme legate mai ales de contractul făcut de Comisia Europeană cu Astra Zeneca, majoritatea statelor primiseră totuși suficiente doze de vaccin. 

In paralel, Certificatul verde digital își făcea apariția și el avea să dea din nou posibilitatea efectuării călătoriilor. Acesta prevede fie o vaccinare completă, fie un test recent negativ fie o infecție recentă și între timp vindecată. 

Dar totul avea să rămână relativ întrucât astăzi prin vaccinare completă nu se mai înțelege administrarea a două , ci a trei doze, or în UE actuală peste 30% din populație este complet nevaccinată. 

Iar în timp ce UE se repezea asupra necesității celei de-a treia doze, Fondul Monetar Internațional, prin vocea fostului comisar european Kristalina Georgieva, acuza UE că lasă continentul african fără vaccinul care i-ar fi necesar. 

Ca răspuns, în 6 decembrie, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, explica lumii într-un clip steril postat pe Twitter, că UE și-a făcut datoria donând deja 350 de milioane de doze cu lumea întreagă prin mecanismul Covax. Alte 45 de milioane au fost donate prin relații bilaterale. 

Cât despre eficiența vaccinului, se deschide aici o altă discuție care ne arată că și țările cele mai conformiste au sfârșit acum prin a-și pune semne de întrebare.

La începutul verii, „Certificatul Covid” avea să devină obligatoriu pentru accesul în restaurante și la diferite obiective turistice mai întâi în Franța, apoi în Italia, Grecia, Portugalia și Spania. In iulie, ultimele două erau la pragul saturației în termeni de cazuri de Covid, dar sectorul turistic nu s-a închis. 

Trecuse între timp valul de panică legat de multiplele decese provocate de vaccinul Astra Zeneca în rândul femeilor tinere. Vaccinul Moderna făcuse și el câteva ravagii. Repede, Pfizer avea să impună propriul produs ca fiind cel mai sigur. 

In toată această saga a pandemiei și a remediului aferent, pe plan politic UE se desprinde o concluzie: liderii UE de astăzi nu sunt de talie. De la gafele și greșelile făcute de Ursula von der Leyen, la inacțiunea și chiar incompetența președintelui UE Charles Michel, presa europeană a subliniat toate aceste greșeli de parcurs. 

Și iată cum după multe temeri și câteva fricțiuni, UE redeschidea sezonul de toamnă. Lăsa în urmă nu doar un bilanț pozitiv privind vaccinurile, ci și demararea proiectelor de recuperare economică. Ne referim aici la faimosul PNRR. 

Cele 750 de miliarde de euro în împrumuturi și subvenții, aprobate în iulie 2020, se concretizează acum treptat prin finanțarea planurilor naționale, din care au fost plătite cele 13% avans către majoritatea țărilor. 

Două țări nu au primit și nu vor primi nimic anul acesta și poate nici anul viitor : Polonia și Ungaria. 

Ajungem astfel la al doilea subiect al anului pe plan UE, anume statul de drept și legarea fondurilor UE de respectarea valorilor europene. Cum Varșovia și Budapesta sunt certate cu aceste valori, Comisia Europeană a ales într-un final să nu aprobe anul acesta PNRR-ul celor două. 

Aceasta este varianta scurtă a poveștii. Cea lungă cuprinde negocieri, acuze, conflict între deputații europeni și Comisia Europeană și o acțiune în justiție ungaro-polonă împotriva Bruxelles-ului care s-a soldat cu un eșec. 

De precizat că dacă Ungaria se poziționează acum total în contradicție cu lumea occidentală (este singura țară pe care SUA nu au invitat-o la Summitul Democrației), Polonia a reușit din nou să relativizeze lucrurile. 

Criza migrației de la frontiera sa cu Belarus a ajutat la ameliorarea unei imaginii create de nenumăratele derapaje ale Varșoviei.

Iar Polonia nu se dezminte. In octombrie, la in plenul Parlamentului European la Strasbourg, premierul Mateusz Morawiecki califica drept „inacceptabil” transferul prea mare de competențe de la nivel național la nivel UE. Pedepsele financiare erau un alt fapt „inacceptabil”, în opinia sa. 

Supremația legii europene, contestată astăzi în Polonia dar şi în alte state, ca România, este un subiect spinos şi încă neclarificat întrutotul. 

Dar UE nu se definește astăzi doar printr-o epidemie greu de îngrădit și fonduri mai mult sau mai puțin meritate de unele țări.

UE are şi o agendă ecologică – pe care o înfiltrează în toate politicile sale prin faimosul Pact Verde. In acest fel, aprovizionarea energetică – din ce în ce mai scumpă în ultimele luni-  ca și reforma Politicii Agricole Comune și toate celelalte politici suferă acum de pe urma exagerărilor din domeniul ecologiei. 

Aici ruptura între dreapta și stânga europeană este totală. Privind agricultura, voci din PPE au implorat Comisia Europeană- mai precis pe comisarul Frans Timmermans – să nu distrugă acest sector prin impunerea unor norme pe care fermierii nu au cum să le respecte. 

Cu toate acestea, în baza acordului final din noiembrie 2021,  peste 60% din salariul fermierilor începând cu 2023 (subvențiile europene) vor fi legate de practicile de mediu extrem de costisitoare și chiar – în unele țări – imposibil de pus în practică. 

Statul român pune astfel de-o parte peste 475 de milioane de euro pe care-i va pierde după 2026 dacă fermierii săi nu vor respecta aceste norme care la drept vorbind , din punct de vedere economic, nu sunt realiste. 

Dar , de bine de rău, UE sfârșește acest an cu unele realizări și câteva incidente serioase de parcurs în toate domeniile. Acum la sfârșit de an, UE realizează şi că nu poate fi un actor global privind securitatea. 

Politica sa externă, lăsată în grija lui Josep Borrell care a spus în 2019 că nu-și dorește sarcina, și blocată de interese naționale divergente, scapă din nou din mâna situația Ucrainei. 

Odată cu ieșirea din scenă a Angelei Merkel în Germania, se remarcă intenția nedisimulată a lui Vladimir Putin de a trece peste capul europenilor și a negocia direct cu Washington. 

Bruxelles rămâne din nou în afara discuțiilor și tot ce poate face este să își închipuie că măcar pe plan intern – referitor la Ungaria și la Polonia - a câștigat o bătălie a războiului împotriva negării statului de drept și a valorilor fundamentale.