12 momente cruciale din istoria URSS

7 noiembrie 1917 - Revoluția din octombrie și preluarea puterii de către bolșevici

În noaptea de 6 spre 7 noiembrie, Partidul bolșevic condus de Lenin și Troțki a declanșat o insurecție armată, care a dus la răsturnarea Guvernul provizoriu rezultat în urma Revoluției din februarie 1917. Insurecția a reușit, aproape fără vărsare de sânge. Noua putere a adoptat imediat două decrete: abolirea dreptului de proprietate funciară și așa numitul Decret al războiului,  care asigura dreptul la ”pace fără anexare sau compensare”, potrivit programului lui Lenin.

În decembrie se înființează CEKA, poliția terorii, pentru ca în ianuarie 1918, bolșevicii să își afirme autoritatea dizolvând Adunarea Constituantă (primul corp constituțional reprezentativ democratic ales după revoluție). În martie se semnează pacea separată de la Brest-Litovsk cu Germania, dar Războiul Civil purtat cu armata „albă” face milioane de victime până la victoria definitivă a comuniștilor din 1921.

18 martie 1921 - Reprimarea marinarilor din Kronstadt și Noua Politică Economică

Revolta marinarilor din Kronstadt este reprimată sângeros. În acest context, Lenin anunță încetarea „comunismului de război” și adoptarea unei serii de măsuri menite să ”liberalizeze” economia. Această revenire parțială la economia de piață permite agriculturii și industriei să își revină treptat după anii grei de război. La 30 decembrie 1922 a fost proclamată Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, care reunește momentan patru republici: Rusia, Ucraina, Belarus și Transcaucazia. Până la urmă vor fi 15 republici Obiectivul: transcenderea particularităților naționale prin crearea ”omului sovietic”.

21 ianuarie 1924 - Moartea lui Lenin și lupta pentru putere

Victima unui accident vascular cerebral, Lenin se stinge la vârsta de 53 de ani. Moartea sa deschide prima oară calea pentru „cultul personalității”. Stalin îl înlătură pe Troțki (care va fi expulzat din țară în 1929) și accede la putere. Dictatorul renunță la ideea de a propaga revoluția în lume, vrând mai întâi să asigure succesul comunismului în interiorul granițelor. Lansează politica de colectivizare masivă, în timp ce deportările țăranilor înstăriți și foametea au provocat milioane de morți.

1 decembrie 1934 - Asasinarea lui Kirov, începutul marilor epurări

Liderul Partidului Comunist din Leningrad și unul dintre cei mai influenți membri ai Biroului Politic, Sergei Kirov, este asasinat în circumstanțe misterioase, context care dă startul marilor „epurări” ce aveau să marcheze a doua jumătate a anilor 1930. Această politică de represiune masivă, bazată pe mărturisiri extrase sub tortură, a culminat cu procesele de la Moscova din 1936 și i-a permis lui Stalin să-i elimine din joc pe primii revoluționari bolșevici care i-ar fi putut pune la îndoială autoritatea. Se înconjoară de o nouă generație de militanți, complet devotați lui.

22 iunie 1941 - Începutul „Marelui Război Patriotic”

Când Hitler declanșează Operațiunea Barbarossa și încalcă Pactul Molotov-Ribbentrop, semnat cu doar doi ani mai devreme, Stalin este luat prin surprindere. Înaintarea trupelor naziste este devastatoare, iar până în noiembrie se află la doar douăzeci de kilometri de Moscova. URSS a fost salvată de condițiile climatice pentru care trupele naziste nu erau pregătite. Punctul de cotitură al conflictului a avut loc la Stalingrad în februarie 1943, soldații Armatei Roșii recucerind apoi treptat teritoriile pierdute. Victoria asupra nazismului se încheie cu moartea a cel puțin 20 de milioane de sovietici.

9 mai 1945 - Începuturile războiului rece

Victorioasă după război, URSS este acum văzută ca o superputere, a cărei influență politică se întinde în toată Europa de Est, în urma acordurilor de la Yalta. În 1949, URSS obține arma atomică dar și un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU. Înființează Pactul de la Varșovia (1955), ca răspuns la înființarea NATO, în 1949.

Războiul rece dintre blocul comunist și țările occidentale provoacă o cursă frenetică a înarmării, dar și pentru cucerirea spațiului cosmic. De la Blocada Berlinului (1949) și până la construirea Zidului Berlinului (1961), timp în care zdrobește revoluțiile maghiare și cehă din 1956 și 1968, URSS s-a impus ca o superputere gata să zdrobească orice încercare de eliberare a statelor vasale ei. În 1962, decizia sovietică de a instala rachete cu rază medie de acțiune în Cuba a dus la cea mai acută criză a Războiului Rece, rezolvată printr-un acord între Hrușciov și Kennedy, care au convenit să instaleze celebrul „telefon roșu” între Moscova și Washington.

5 martie 1953 - Moartea lui Stalin și ”dezghețul” din timpul lui Hrușciov

După moartea lui Stalin, lovit de o hemoragie cerebrală la vârsta de 75 de ani, Beria, Malenkov și Molotov împart puterea. O amnistie care permite eliberarea a peste un milion de oameni naște multe speranțe privind o posibilă liberalizare a regimului. Nikita Hrușciov a fost cel care a câștigat în cele din urmă cursa pentru succesiune, denunțând excesele autoritare ale stalinismului, la al XX-lea Congres al partidului, din 1956. „Destalinizarea” se lansează în toată țara, iar „dezghețul” hrușciovit este marcat de o oarecare relaxare culturală. Dar cenzura veghează, iar Boris Pasternak trebuie să renunțe la Premiul Nobel pentru literatură, acordat pentru cartea sa ”Doctor Jivago”.

14 octombrie 1964 – Îndepărtarea lui Hrușciov și stagnarea brejnevistă

Nikita Hrușciov se confruntă cu o ostilitate crescândă din partea nomenclaturii și trebuie să renunțe la putere în urma unei revoluții de palat condusă de principalii săi rivali, Brejnev și Kosygin. Oficial se retrage din ”motive de sănătate”, dar poziția lui era mult slăbită de crizele din Cuba și Ungaria, dar și de situația economică dezastruoasă a țării. „Stagnarea” care urmează este marcată de o reducere a libertăților (reprimarea dizidenților) și de o creștere a cenzurii în domeniul cultural. Absența reformelor economice și ponderea tot mai mare a complexului militar-industrial au dus la paralizia din anii 1980. Chiar dacă majoritatea covârșitoare a populației nu se opune direct „proiectului sovietic”, aceasta și-a pierdut încrederea în sistem.

24 decembrie 1979 - Invazia din Afganistan

Pentru a veni în ajutorul comuniștilor afgani, care preluaseră puterea cu doi ani mai devreme, URSS a trimis trupe în Afganistan. O decizie care va avea consecințe grave pentru Uniune. În paralel, accederea la putere a lui Reagan în SUA a dus la o nouă cursă a înarmărilor, ce a slăbit economic blocul comunist. Când Armata Roșie s-a retras definitiv, în 1989, a lăsat în urmă forțe care aveau să mai reziste doar doi ani în fața asaltului „mujahedinilor”. Decăderea puterii comuniste este întruchipată, în mod absurd, de succesiunea rapidă a trei lideri în vârstă. După decesul lui Brejnev, la 10 noiembrie 1982, puterea este preluată de Yuri Andropov (76 de ani, care rezistă doar 14 luni), urmat de Konstantin Cernenko (73 de ani, rezistă puțin mai mult de un an). URSS pare incapabilă să se reformeze, dar este considerată încă  o superputere incontestabilă.

11 martie 1985 - Gorbaciov și Perestroika

Când a venit la putere pe 11 martie 1985, Mihail Gorbaciov avea 58 de ani. Stilul său deschis și dorința de reformă trezesc un impuls și o speranță neașteptate după toți acești ani de inacțiune. Politica „Glasnost” pune capăt cenzurii, iar „Perestroika” vizează reforma economică. Totuși, entuziamul inițial este umbrit de dezastrul nuclear de la Cernobîl din 1986. Reformele economice nu dau roade, iar mașinăria sovietică pare că merge în gol.

Penuria de bunuri de larg consum este în creștere și succesele obținute de noul lider pe scena internațională (summit-ul de la Geneva cu Reagan, acordurile de dezarmare) nu par suficiente. În 1989, Mihail Gorbaciov a decis să nu se opună căderii Zidului Berlinului și emancipării țărilor din Europa de Est. În Caucaz și țările baltice, mișcările de independență câștigă amploare.

19-22 august 1991 – Eșecul puciului conservator și triumful lui Boris Elțîn

Profitând de vacanța de vară a liderului sovietic, un grup de conservatori, sprijiniți de armată, formează un ”Comitet pentru situații de urgență” și trimite vehicule blindate pe străzile Moscovei. Aflat în Crimeea, Gorbaciov a asistat neputincios la tentativa de lovitură de stat condusă de proprii lui oameni. Printre aceștia, vicepreședintele URSS Ghenadi Ianaev, ministrul apărării, Dmitri Iazov, și șeful KGB Vladimir Kryuchkov. La îndemnul lui Boris Elțîn, președintele ales al Federației Ruse de câteva luni și rival reformist al lui Gorbaciov, zeci de mii de moscoviți ies în stradă să protesteze. Lovitura de stat eșuează lamentabil după numai trei zile, iar Boris Elțîn apare ca învingător.

21 decembrie 1991 - Dizolvarea URSS

În lunile care au urmat tentativei de lovitură de stat, Boris Elțin încearcă să transfere toate formele de autoritate de la URSS către Federația Rusă. Pe de altă parte republicile sovietice încep să își anunțe independența, iar pe 8 decembrie, președinții Republicilor Rusia, Belarus și Ucraina au decretat dizolvarea Uniunii și crearea Comunității Statelor Independente (CSI). Acordurile de la Minsk, declarate ilegale de Gorbaciov, au fost susținute la Alma-Ata (Kazahstan) de alte 11 republici sovietice, la 21 decembrie 1989. URSS nu mai există de facto. Patru zile mai târziu, Gorbaciov și-a prezentat demisia. Perioada următoare este plină de incertitudini, conflicte sângeroase în interiorul fostelor republici sovietice, iar tranziția către un sistem de tip capitalist va fi dureroasă, aruncând în sărăcie zeci de milioane de oameni și aducând averi uriașe câtorva...

Traducere de Irina Șerban după articolul publicat de rfi.fr.