Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Nicolae Negru, la RFI: ”Guvernarea R.Moldova a ridicat ștacheta așteptărilor în 2021. Există însă o slabă strategie de comunicare”

nicolae_ipn.jpg

Comentatorul și editorialistul moldovean, Nicolae Negru
Sursa imaginii: 
IPN/Dan Guțu

În R.Moldova, anul 2021 a adus victoria zdrobitoare la parlamentare pentru Partidul Acțiune și Solidaritate al președintelui pro-european, Maia Sandu. În Parlament, PAS a constituit majoritatea. Ulterior, a fost format și Guvernul, condus de Natalia Gavrilița.”În 2021, guvernarea a ridicat ștacheta așteptărilor. Trebuie să împărțim acest an în două jumătăți. Până la 11 iulie, când Maia Sandu era președinte, dar nu avea toată puterea executivă și legislativă în mâinile ei. Și după 11 iulie, când s-a întâmplat acest miracol, această victorie răsunătoare a Partidului Acțiune și Solidaritate, iar socialiștii, Dodon și comuniștii au fost înlăturați de la putere, ceea ce părea foarte improbabil. Există totuși o strategie slabă de comunicare cu cetățenii”, spune într-un interviu la RFI, comentatorul și editorialistul de la Chișinău, Nicolae Negru.

”Prima jumătate de an s-a consumat pe lupte sterile până s-a ajuns la alegeri anticipate. Și a doua perioadă, după 11 iulie. Am avut această perioadă până s-a instalat Guvernul. A fost dificil. Și parcă lucrurile au mers repede, dar PAS se pare nu s-a așteptat la așa o victorie și nu avea pregătite toate cadrele ca să ocupe toate posturile principale în R.Moldova. Puține persoane, aflate la guvernare, au fost implicate în activitatea politică, administrativă, au puțină experiență. Ceea ce a făcut actuala guvernare, până la alegeri și după, a ridicat ștacheta așteptărilor. Cetățenilor li se crea impresia că este suficient ca PAS să câștige alegerile și toate problemele se rezolvă. Nu se vorbea despre o anumită perioadă necesară pentru a rezolva complexele probleme cu care se confruntă societatea, economia, problemele demografice. Sunt multe semne de întrebare legate de sistemul de justiție. Ele se adaugă, în loc să descrească”, mai spune comentatorul moldovean.

Nicolae Negru a vorbit și despre criza energetică care a survenit ”chiar de la primii pași ai actualei guvernări”.” Aș da nota 8 actualei guvernări pentru modul cum s-a descurcat. Ținând cont de condițiile care au fost, cred că puține guvernări aveau să facă mai bine. Practic vedem că lumea nu îngheață în case, au plătit facturile. E adevărat, sunt tarife mai mari, dar guvernarea compensează aceste facturi pentru mai multe categorii de cetățeni”.

În ceea ce privește reforma justiției, în anul 2021 s-au mișcat puțin lucrurile. Procurorul general, dar și adjuncții săi au fost suspendați din funcții.”Maia Sandu, PAS asta promiteau – lupta cu corupția. Dar lupta cu corupția nu poate avea loc, dacă nu se face ordine în justiție. Dar noi deocamdată nu avem încredere în justiție. Și procurorul general suspendat, a cărui activitate trebuie acum evaluată, iarăși nu inspira încredere. A făcut unele acțiuni care nu demonstrau independența lui, ba dimpotrivă anumite relații cu anumite grupuri de interese. Spre exemplu, Platon a fost eliberat din închisoare, i-a fost permis să plece, deși asupra lui planează foarte multe suspiciuni de fraudă, de implicare în spălare de bani. Se vede, pe de altă parte că, sistemul opune rezistență și nu există suficiente cadre pe care să te bazezi, să ai încredere. Sunt anumite semne de întrebare. Asta vorbește despre dificultățile pe care această guvernare, dar și Maia Sandu, nu le-a prevăzut, care desigur vor încetini calea reformelor”.

Referindu-se la restanțele guvernării, Nicolae Negru susține că una dintre aceste ar fi strategia slabă de comunicare cu cetățenii. ”Această lipsă de experiență își spune cuvântul. Atunci când improvizezi sigur că nu ai timp să explici și ulterior apar anumite piedici, care trebuie depășite. Și această încetinire a reformelor trebuie explicată. Acest contract care a fost prelungit, protocolul semnat cu Gazprom, iarăși ridică anumite semne de întrebare”.

”Relația cu România parcă merge bine, la nivelul declarațiilor. Deocamdată, la nivelul faptelor, nu vedem prea multe lucruri. Este adevărat, e puțin timp pentru asta. Dar, spre exemplu, ce se va întâmpla cu acest gazoduct Iași-Chișinău, nu se știe. Cu această interconectare a sistemelor energetice. Iarăși, trebuie să cunoaștem ce se întâmplă. Adică, asta trebuie să facă actuala guvernare. Să treacă la acțiuni și să explice cetățenilor fiindcă o parte dintre ei încep să se dezamăgească”, conchide la RFI, comentatorul politic, Nicolae Negru. 

 
Un interviu realizat de Valeria Vițu